Pedeapsă cu închisoare în Elveţia pentru homofobie
12 Oct, 2018

Pedeapsă cu închisoare în Elveţia pentru homofobie

Camera inferioară a Parlamentului elveţian a votat favorabil o lege, în luna septembrie, prin care homofobia şi transfobia sunt considerate infracţiuni şi pedepsite cu amendă sau cu închisoare de până la 3 ani pentru cei care vor fi acuzaţi de aceste fapte penale. Legea,care a fost votată de către Consiliul Naţional cu 111-60 din voturi, merge acum la camera superioară, Consiliul Statelor, conform ziarului Le Temps. Cinci membri s-au abţinut de la vot. Legea votată, va poziţiona orientarea sexuală şi identitatea de gen  alături de rasă, etnie şi religie în Codul Penal şi interzice „incitarea la ură sau discriminare împotriva unor persoane sau grupuri de persoane,” conform aceluiaşi ziar. Mathias Reynard, un membru al Consiliului Naţional, a susţinut că „homofobia nu este o opinie” ci o infracţiune. „Unul din cinci homosexuali au încercat să se sinucidă, jumătate din ei înainte de vârstă de 20 de ani. Am primit deja sute de reacţii.” „Victorie!” , a scris el pe reţeaua Twitter după ce legea a fost votată. Reynard spune că acum va milita pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex în Elveţia. Yves Nidegger, un alt membru al Consiliului Naţional, şi-a exprimat îngrijorarea privind problemele pe care le ridică această lege cu referire la termenii definiţi în ea. El s-a întrebat dacă nu cumva „pedofilia, bisexualitatea, necrofilia, fetişismul, zoofilia şi aşa mai departe sunt şi ele orientări sexuale care ar trebui sau nu protejate prin lege.” În acest moment, în Elveţia, cuplurile formate din parteneri de acelaşi sex nu au aceleaşi drepturi ca și cuplurile heteroseuale când vine vorba de taxe, asistență socială, tratamente de fertilitate şi adopţii, deşi pot convieţui împreună în parteneriate civile. Sursa: christianheadlines.com