Pe linia frontului | Știre Mapamond Creștin
În Portland, Oregon, tribunalul rămâne centrul protestelor și manifestațiilor violente unde se ard Biblii și drapele. În mijlocul acestui haos, un pastor încearcă să intermedieze. Colaboratul CBN, Chuck Holton a fost la fața locului în Portland și vine cu mai multe detalii.
Chuck Holton: Se folosesc gaze lacrimogene, se ard Biblii și drapelul american. Acestea sunt ultimele știri despre manifestațiile violente care au loc noaptea și care atrag mii de oameni în parcul orașului, situat în fața Tribunalului Federal al statului Portland. Unii spun că protestează pentru justiție rasială, alții doresc retragerea fondurilor acordate poliției din Statele Unite. Oamenii sparg ferestre, distrug fațadele clădirilor. Toată noaptea ard focuri în jurul tribunalului. Însă primarul și împuternicitul forțelor de ordine Ted Wheeler a ignorat conduita lor și s-a alăturat protestatarilor, cerând poliției federale să părăsească zona.
Ted Wheeler: În această seară sunt alături de voi…
Chuck Holton: Am văzut multe arme improvizate, scuturi, bâte de baseball, rachete de tenis, becuri verzi cu laser, sticle cu apă înghețată. Protestatarii bat în ușile clădirii federale și cer ofițerilor de poliție să iasă. În cele din urmă, polițiștii sunt obligați să iasă și să împingă mulțimea mai în spate. Ne aflăm într-un impas. Vom vedea cum va evolua situația. În timp ce pe multe pancarte se cere retragerea fondurilor acordate poliției sau desființarea ei, este clar că intenția protestatarilor nu este aceea de a lupta pentru libertate personală. Agitatorii ANTIFA blochează drumuri și încearcă să îngrădească libertatea presei. Când vreun protestatar afro-american care îl susține pe Trump este văzut în mulțime, protestatarii se adresează adunării.
Protestatar: Suntem pe Instagram.
Chuck Holton: Este clar că acești protestatari doresc să ia locul poliției și nu doresc desființarea ei. Câțiva dintre creștinii locali au încercat să își păstreze atitudinea pozitivă în mijlocul protestelor violente.
JW Matt Hennessee: În calitate de lider, mi se cere des să iau cuvântul, însă în această perioadă am vrut doar să ascult. Nu sunt de acord cu incendiatorii, cu cei care scriu pe pereți, care sparg ferestre și jefuiesc magazine. Am o problemă cu ei. De aceea mă rog Domnului să îmi arate ce vede acea persoană, ceva ce mie îmi scapă.
Chuck Holton: Tensiunile s-au mai atenuat la sfârșit de săptămână, când agenții federali au fost înlocuiți cu ofițeri de poliție din Portland, care trebuie să respecte reguli mai stricte. Însă protestatarii au continuat să ardă drapele americane și chiar Biblii. Nu am înțeles ce legătură are acest comportament cu justiția rasială, însă potrivit pastorului Hennessee , creștinii au un anumit rol.
Pastor Hennessee: Trebuie să ne rugăm pentru a putea asculta, învăța și pentru a afla cum vrea să ne folosească Dumnezeu.
Știrea face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 839, difuzată în august 2020.
Alte știri aici: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește noua pagină de Facebook Știrile Alfa Omega: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: