Pastorul şi fiul au avut parte de o moarte nefericită, dar au parte de o veşnicie fericită!

Dragi creştini, În astfel de momente, precum asasinarea unui pastor şi a copilului lui, Adrian şi Timotei Blaga, ne-am simţi îndreptăţiţi să strigăm să se facă dreptate. E normal, ne doare să ştim că doi fraţi de-ai noştri, la doar 39 de ani şi 9 ani, s-au stins din viaţă într-un mod aşa barbar. E normal ca pe măsură ce citim că au fost tăiaţi la gât şi au avut lovituri numeroase la cap, să ne indignăm şi să începem să ne frământăm. Ba chiar, sunt convinsă că o parte din noi s-au gândit şi la ipoteza că “au fost asasinaţi de cineva care ştia că sunt creştini”. De cineva care, fie nu împărtăşea credinţa celor doi, fie doar dorea suma de bani. Conform ziarului Evenimentul Zilei, există posibilitatea ca asasinul să fi stat de vorbă cu pastorul, înainte să comită crima. Poate că nu era prima lor conversaţie, poate că s-a mai uitat de multe ori în ochii lor sau poate că era prima ”întâlnire”, în care ucigaşul s-a întâlnit şi cu conştiinţa lui. Nu avem de unde şti deocamdată, dar până atunci ne gândim cu groază la durerea celor rămaşi în urmă. Ne gândim la soţia lui, care probabil îşi pune în permanenţă întrebarea “De ce, Doamne?!”, ne gândim la toţi copiii pe care i-a ajutat şi la toate sufletele pe care le-a îndrumat pe cale. Ne gândim la toate acestea şi parcă ne vine să strigăm şi mai tare “Să se facă dreptate!”. De nenumărate ori gândul nostru aleargă poate şi spre acei oameni care ar fi “meritat” o astfel de moarte. Oh, Doamne! Sunt atâtea alte persoane care fac rău, care nu au ajutat pe nimeni în viaţă sau care, la fel ca vinovatul nostru, au ucis pe cineva. Conform judecăţii noastre, ele ar fi meritat să moară aşa, nu păstorul şi copilul. Ne-am imagina că dacă a lucrat în via lui Dumnezeu, ar fi meritat ca măcar să aibă parte de o altfel de moarte. Una mai puţin dureroasă. Măcar… Şi înghiţim în sec, şi mai ascultăm o ştire care vine în completarea celeilalte, aşteptăm noi dovezi, şi strângem din pumn, murmurând printre dinţi că e nedrept. Prea nedrept. Nu pot să mă pun în papucii soţiei şi mame care şi-a pierdut în aceeaşi zi şi soţul, şi fiul. Nu pot să fiu în locul părinţilor care sunt nevoiţi să privească imagini cutremurătoare cu nepotul şi copilul lor. Nu pot, pentru că nu am trecut niciodată printr-o durere atât de intensă precum pierderea cuiva atât de apropiat. Dar adevărul este că oricât am considera noi că trebuie neapărat să se facă dreptate, este posibil ca dreptatea lui Dumnezeu să conste în altă decizie. Oricâte întrebări ne-am pune, s-ar putea ca răspunsurile să nu le primim niciodată aici pe Pământ, ci în Veşnicie. Acum este o vreme, un moment, în care suntem tentaţi să ne indignăm. Şi avem tot dreptul. Îl avem, pentru că ce s-a întâmplat este cutremurător. Nu ştim cu adevărat motivele pentru care cel care a creat o asemenea tragedie, a ales să o facă. Poate fi din cauza banilor, din cauza credinţei sau dintr-o cauză nebănuită. Adevărul este că oricât de îndreptăţiţi am fi să strigăm să se facă dreptate, să fim indignaţi şi să dorim din tot sufletul să pedepsim vinovatul, putem să alegem să acţionăm altfel, pentru că acum e momentul potrivit pentru o trezire. E momentul în care putem alege să ne plecăm pe genunchi, să ne rugăm pentru familia celor doi, pentru asasin, pentru toţi cei afectaţi din această întâmplare. Chiar dacă spunem că alţi oameni, mai răi, ar fi meritat o astfel de moarte, adevărul este că, oricât de dur ar suna, eu mă bucur că aceşti oameni răi nu primesc deocamdată ce merită. De ce? Pentru că mai au o şansă. O şansă să se îndrepte, o şansă să-L caute pe Dumnezeu. Ceea ce ne linişteşte, sau ar trebui să ne liniştească, este că pastorul şi fiul lui sunt acum cu Dumnezeu. Au avut parte de o moarte nefericită, dar au parte de o veşnicie fericită! Dreptatea cea mai mare care ar putea să se facă, din punctul meu de vedere, ar fi ca asasinul să-L cunoască pe Dumnezeu. Desigur, va trebui să plătească pentru faptele lui, pentru că orice faptă are o consecinţă. Numai că, în aceste momente, consider că “plata” cea mai mare pe care o poate face este aceea a unui suflet. Către Dumnezeu. Alina Ilioi