Pastorul Saeed Abedini: Jefuit, ameninţat cu moartea, o stare de sănătate precară
Jordan Sekulow, Breaking Christian News: Pastorul american Saeed Abedini nu se confruntă doar cu condiţii fatale în închisoarea Rajai Shahr din Iran, dar acum putem confirma că el primeşte în mod direct ameninţări cu moartea din partea altor deţinuţi. Familia pastorului a reuşit să îl viziteze pe 4 decembrie – a doua vizită permisă de când acesta a fost transferat la noua închisoare luna trecută. via breakingchristiannews.com Pastorul Saeed se confruntă constant cu ameninţări la adresa vieţii sale în noua închisoare. Au existat câteva nopţi în care el a fost trezit de oameni care îl înconjuraseră cu cuţite. „Celula” pastorului Saeed este separată doar de o perdea de restul secţiei de deţinuţi cu care trebuie să o împartă, permiţând accesul nelimitat al deţinuţilor periculoşi – ucigaşi şi violatori – la el douăzeci şi patru de ore pe zi. De asemenea, el a fost jefuit cu cuţitul la gât de câteva ori, despuindu-l de câteva necesităţi care i-au fost permise a fi achiziţionate pentru igiena personală. Ca rezultat al jafurilor, al condiţiilor extrem de deplorabile ale închisorii şi al lipsei medicamentaţiei prescrisă de doctor care este reţinută de către autorităţile închisorii, starea de sănătate a pastorului Saeed s-a înrăutăţit rapid. Durerea de stomac i-a revenit, iar acum el se confruntă cu o durere intensă de rinichi, aşa cum a descris-o familiei sale. Ca rezultat al bătăilor repetate în închisoarea Evin, pastorul Saeed a suferit o hemoragie internă. După luni în care i s-a refuzat îngrijirea medicală, pastorului i s-a permis să fie consultat de un doctor şi i s-a prescris o medicamentaţie la începutul acestui an. Datorită acelei medicamentaţii, starea lui fizică s-a îmbunătăţit, iar durerea a scăzut. Totuşi, de când a fost mutat de la închisoarea Evin la Rajai Shahr luna trecută, oficialităţile iraniene au refuzat să îi îngăduie această medicamentaţie decisivă, iar starea lui de sănătate se înrăutăţeşte. Să ne rugăm ca Dumnezeu să lucreze la inima oficialităţilor astfel încât pastorul Saeed să aibă parte de îngrijire medicală adecvată! Să cerem minuni!