Pastorul Abedini, eliberat de la izolare
Foto: Saeed Abedini împreună cu familia sa, christianpost.com După ce şi-a petrecut cea de-a treizeci şi treia aniversare izolat într-o “vizuină mică şi întunecoasă”, pastorul American Saeed Abedini a fost trimis înapoi la închisoarea Evin din Iran (Christian Post). “Eliberarea de la izolare este un rezultat direct al numeroaselor rugăciuni. Sunt uşurată că soţul meu nu mai este izolat, dar încă sunt îngrijorată în privinţa stării de sănătate a lui Saeed. Deşi acest lucru este o mică victorie, încă cer ca dreptatea să fie făcută şi ca Saeed să fie eliberat”, a declarat soţia lui Abedini, Naghmeh, pentru Centrul American pentru Lege şi Justiţie. Pastorul, care a fost închis în Teheran din septembrie 2012 şi condamnat la opt ani de închisoare în ianuarie, sub presupusa acuzaţie de punere în pericol a securităţii naţionale, a fost izolat pentru mai bine de o săptămână. Centrul American pentru Lege şi Justiţie, care reprezintă soţia sa şi cei doi copii, a avertizat că Abedini are nevoie de asistenţă medicală din cauza problemelor de sănătate, iar până acum oficialii au refuzat să îi ofere acea îngrijire.