PAȘTELE a fost instituit de Dumnezeu în vremuri de teroare și sărbătorit cu ușile închise!
Urmărind comentariile, titlurile de știri, predicile și mesajele devoționale postate de cei mai mulți dintre creștini, se creează impresia că această generație nu are nici cea mai vagă idee despre adevărata esență a Paștelui și adevărata istorie din perioada în care a fost sărbătorit primul Paște din istorie. Ne tânguim atât de mult de aceste vremuri, ne jelim că nu ne putem vedea la biserică, ne lăsăm copleșiți de amărăciune și nemulțumire din cauza ordonanțelor militare și uităm cum a fost marcată sărbătoarea Paștelui in două momente importante în istoria omenirii. Haideți să exersăm un pic de istorie.
Primul PAȘTE în robia egipteană
Primul Paște a fost mâncat pe picior de plecare, fără servicii pompoase la biserică și fără mese întinse pline cu bunătăți savuroase. Primul Paște marca eliberarea poporului din robia egipteană, după 400 de ani de asuprire, într-o noapte tragică când îngerul morții a luat viața fiecare întâi născut din casele egiptenilor. Condiția acestui Paște pentru poporul evreu era să își ungă ușorii ușii cu sânge, ca semn al identității lor, evrei nu egipteni, și să aștepte cu ușile închise semnalul de comandă – gata de plecare!
Vă imaginați cum a fost acest Paște? Cum a fost acea noapte de carantină? Cu coapsele încinse, gata de plecare, cu ușile închise, dar dincolo de ușă îngerul morții transforma Egiptul într-un câmp de morți, iar casele egiptenilor într-un loc de groază? Exersați un pic, oare putem numi acest moment o sărbătoare? Dar acesta este începutul Paștelor în istoria omenirii! Așa sărbătoreau evreii Paștele, cu un miel și azimi!
Primul PAȘTE pentru ucenicii lui Isus
Dar vă mai amintiți Evangheliile? Ce făceau ucenicii zdrobiți de moartea Mântuitorului lor, în liniștea tăcerii surde a Sabatului, copleșiți profund de durerea pierderii lor care le-a amuțit orice suspin? Ei nu așteptau ziua învierii și a bucuriei! Ei stăteau cu ușile ferecate, îngroziți de moartea brutală a Domnului lor. Stăteau ascunși după zăvoare pentru a nu fi găsiți și luați și ei de dușmanii Domnului lor. Isus i-a pregătit pentru revenirea Lui, dar ei nu au înțeles… șocul pierderii Lui a fost prea mare. Pentru că L-au perceput doar ca un lider politic, un învățător doar pentru această viață pământească. Ei nu L-au cunoscut ca Domnul Dumnezeul lor, deși Petru a afirmat: „Tu ești Hristosul”!
Pentru că bărbații la care El le-a spălat picioarele cu două zile în urmă, îngroziți stăteau ascunși după ușile încuiate, prima arătare a gloriei învierii a fost descoperită femeilor. Vă imaginați femeilor, care erau atât de desconsiderate în societate. Vă imaginați femeilor nu le-a fost teamă să meargă la mormânt și să întâlnească acolo pe cei ce Îl păzeau. Pe cei care două zile în urmă I-au sfârtecat trupul cu brutalitate și L-au pironit pe cruce. Femeile nu s-au temut!
În acest context, ucenicii învață ce înseamnă „Hristos, Paștele nostru”. El transcende zidurile și ușile ferecate și îi salută cu:
„Pace Vouă”!
O da, Pace, pacea era tot ce le lipsea acum. Teroarea, frica, groaza le cuprinsese mintea, inima și trupul. Teama îi împrăștiase, le ocupase mintea și ei Îl trădase, mințise de frică ca să nu ajungă și ei pe mâinile călăilor romani. Cu toate acestea El le aduce pacea!
El, Isus, cu trupul frânt s-a ridicat din morți și a revenit la viață. Acum El nu mai putea fi confundat nici cu un eliberator de dominația romană. Acum e clar, El nu mai este doar un învățător mai bun decât toată pleiada fariseilor și saducheilor. El este Dumnezeu! El este sursa păcii. El este Paștele nostru! Da, El Paștele nostru este aici, este viu, Mormântul Lui e gol, iar mâinile Lui străpunse confirmă că El este iubitul învățător, Domn, Cel în care ei până acum o săptămână își puneau toate visele și speranța. Eliberatorul lor de sub jugul roman le-a adus o eliberare mai mare, pe care ei nu au înțeles-o!
Și noi la fel ca ei altădată nu înțelegem harul și măreața Lui răscumpărare. Și poporul evreu eliberat, trecut prin Marea Roșie, hrănit cu mană din cer în pustie a uitat de cei 400 de ani de robie. Și noi la fel ca și ei uităm că „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu cu ei”! Și noi la fel ca și ei uităm să proclamăm Atotputernicia și Omniprezența Lui peste tot.
Preaiubiți cititori, echipa ȘtiriCreștine.ro vă dorește să trăiți acest Paște Diferit! Să meditați la tezele de mai sus, la circumstanțele trăite de poporul și copii lui Dumnezeu în Egipt și în Ierusalim, la starea de care ei sau lăsat copleșiți și paralizați. Haideți să trăim aceste vremuri diferit! Haideți să fim înțelepți ca fii lui Isahar, să înțelegem vremurile pe care le trăim și să le abordăm corect potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru orice situație avem soluții și pentru fiecare zi avem câte un cuvânt de #NuteTeme din partea lui Dumnezeu!
Nu vă Temeți!
Sărbătoriți Diferit
Cristos a Înviat
Mormântul lui e Gol!
Fiți fericiți!