Pakistanul, o țară unde grupările islamice radicale dictează politica împotriva creștinilor
11 Mar, 2018

Pakistanul, o țară unde grupările islamice radicale dictează politica împotriva creștinilor

De unde vine persecuţia Persecuţia creştină din Pakistan vine din partea grupurilor islamice radicale, a căror activitate şi influenţă înfloreşte şi se extinde cu susţinerea partidelor politice, a armatei şi a autorităţilor guvernamentale. În mod oficial, atât autorităţile cât şi armata fac o distincţie între talibanii „buni” şi cei „răi”. La momentul actual, aceste grupări radicale administrează mii de madrass, centre de educaţie islamică, unde tinerii sunt învăţaţi şi încurajaţi să persecute minorităţile religioase, cum ar fi cea creştină. Aceste grupări radicale reprezintă o ameninţare semnificativă pentru creştini, însă cel mai mare pericol pentru ei o reprezintă membrii propriile familii, deoarece convertirea de la Islam este văzută ca o mare ruşine. Cum suferă creştinii În Pakistan există biserici vechi, cunoscute în comunitate, care se bucură de o anumită măsură de libertate în închinare şi activitate religioasă. Aceste biserici sunt însă monitorizate intens şi vizate de atacuri cu bombă din partea extremiştilor islamici. Bisericile care desfăşoară activităţi misionare sau lucrări cu tinerii au de înfruntat o persecuţie şi mai agresivă şi toţi creştinii suferă o discriminare instituţionalizată din partea autorităţilor. Anumite meserii considerate ruşinoase sunt special rezervate pentru creştini şi mulţi dintre aceştia sunt supuşi chiar la muncă forţată. Pakistanul este notoriu şi pentru legile anti-blasfemie care sunt îndreptate împotriva minorităţilor religioase, și care afectează în mod semnificativ creştinii, în special cei care evanghelizează. Discuţiile în public despre credinţa creştină atrag atenţia musulmanilor radicali, ceea ce face conversaţia în legătură cu credinţă o activitate periculoasă. Exemple de creştini Credincioşii convertiţi care se adună la închinare au de înfruntat riscuri mari. Ei sunt de multe ori urmăriţi şi monitorizaţi. Oricine intră în contact cu ei este investigat. În unele oraşe mici şi sate, părinţii creştini sunt forţaţi să îşi trimită copii pentru a studia la madrassa locală pentru educaţie islamică, iar acolo aceştia se află sub o presiune continuă să se convertească la islam de la o vârstă fragedă. În fiecare an, aproximativ 700 de femei sunt răpite în Pakistan. Unele dintre acestea sunt abuzate sexual şi forţate să se căsătorească cu bărbaţi musulmani şi să se convertească la islam. Creştinii continuă să fie ucişi şi acuzaţi de blasfemie, şi ocupă un loc marginal în societatea pakistaneză. În iunie 2017 un lucrător creştin la canalizare a murit în spital pentru că trei doctori musulmani au refuzat să-l atingă, considerând că prin aceasta se făceau necuraţi în timpul postului de Ramadan. Rugaţi-vă pentru Pakistan Pakistanul este o republică islamică, iar ţara suferă din cauza presiunii exercitate de numeroasele grupări radicale musulmane. Rugaţi-vă ca guvernul Pakistanez să adopte legi care vor proteja creştinii. Rugaţi-vă pentru pakistanezii care s-au convertit la creştinism de la islam care trebuie să înfrunte greul persecuţiei. Islamiştii radicali îi privesc pe convertiţi că pe nişte apostaţi, iar familia, prietenii şi vecinii îi consideră o ruşine pentru comunitatea lor. Rugaţi-vă pentru siguranţă şi protecţie pentru femeile creştine din Pakistan care trebuie să trăiască cu o frică permanentă că vor fi răpite, violate şi forţate să se căsătorească. sursa: opendoorsusa.org