Pakistan: un creștin a fost arestat pentru o postare pe Facebook
Sohail Masih, un creştin din Pakistan, este acuzat de blasfemie după apariţia unei postări pe Facebook în legătură cu consumul de carne a unor animale sacrificate cu ocazia unei sărbători musulmane, transmite Christian Post.
Postarea de pe Facebook spune că „este imposibil ca sângele ţapilor şi taurilor să spele păcatele.” Mai departe, el spune referindu-se la tradiţia musulmană asociată Mirajului, conform căreia Mahomed s-ar fi înălţat în Rai pentru a vorbi cu profeţii, că este o minciună.
Masih a fost arestat pe 5 august în Nowshera Virkan, în provincia Punjab, după ce a fost raportat de către liderul unei moschei. Conform Union of Catholic Asia News, poliţiştii care l-au arestat nu aveau intenția să-i aducă acuzații până când o mulţime de musulmani furioşi s-a adunat şi au înconjurat secţia de poliţie.
În cele din urmă Masih a fost acuzat pentru că în Pakistan se interzice folosirea unor comentarii necuviincioase la adresa islamului sau a profetului. Orice astfel de comentarii sunt pedepsite cu moartea.
Asia Bibi, o femeie creştină din Pakistan a petrecut 10 ani în închisoare, iar povestea ei a ajuns cunoscută în toată lumea după ce a fost acuzată de acelaşi lucru.
În plus faţă de restricţiile de exprimare la adresa lui Mahomed, parlamentul din Punjab a aprobat recent Legea Tahaffuz-e-Bunyad-e-Islam care interzice publicarea oricărui material potenţial ofensator pe rețelele de socializare.
„Este o situaţia îngrijorătoare pentru că invocarea legilor anti-blasfemie continuă să se înmulțească iar autorităţile în loc să ia măsuri să prevină folosirea lor abuzivă, ei dimpotrivă fac legea şi mai aspră,” a spus Saeed.
Mulţi creştini din Pakistan sunt îngrijoraţi de faptul că acuzaţiile de blasfemie sunt folosite pentru a răzbunare împotriva creştinilor.
„Mulţi au început să creadă că uciderea unui blasfemiator este datoria lor religioasă, aşa cum s-a văzut recent când un bărbat a fost împuşcat într-un tribunal din Peshawar, iar ucigaşul a fost considerat un erou de către musulmani,” spune Saeed.
Conform unor alte surse, musulmanii radicali au ars un cuplu de creştini în interiorul unui cuptor de cărămizi în urma unor ascultaţii false că aceştia ar fi rupt nişte pagini din Coran.
Conform Topului Mondial al Persecuţiei, întocmit de organizația Open Doors, Pakistanul se află pe locul 5 în rândul ţărilor în care creştinii sunt cei mai persecutați.
Sursă: Știri Creștine
Sursa: