Päivi Räsänen, deputat în Parlamentul Filandei, cercetată pentru „discurs la ură și defăimare” împotriva LGBT
16 Mar, 2020

Päivi Räsänen, deputat în Parlamentul Filandei, cercetată pentru „discurs la ură și defăimare” împotriva LGBT

Päivi Räsänen, membră în Parlamentului Finlandei și fost Ministru de Interne, a fost supusă unui interogatoriu de cinci ore fiind acuzată că ar fi promovat discurs la ură și defăimare împotriva minorităților sexuale, într-o broșură publicată în 2004. Titlul semnat de Päivi Räsänen viza subiectul sensibil despre Biblie și sexualitate, și exprima punctul creștin de vedere asupra acestei chestiuni.

„Neg categoric, faptul că ceea ce am scris eu, ar putea fi un discurs de ură sau defăimare la adresa minorităților”, a spus Päivi.

Räsänen face parte din Partidul Creștin-Democrat din Finlanda. Ea a petrecut în jur de cinci ore și jumătate în secția de poliție din Pasila, la o audiere preliminară în cadrul unei anchete inițiate de Procurorul General al Finlandei, în legătură cu o broșură pe care Räsänen a scris-o și a publicat-o în anul 2004. Broșura a fost publicată cu titlul: „Bărbat și femeie i-a creat – Relațiile homosexuale și percepția creștină despre om”.

Potrivit Procurorului General, opiniile exprimate în broșură ar putea constitui o infracțiune, un discurs de ură împotriva grupurilor LGBT. În anul 2011, Finlanda a modificat articolul 10 din Codul Penal, pentru a adăuga orientarea sexuală lângă grupurile etnice, care beneficiază de o protecție juridică specială. În ultimii ani și alte țări au urmat un trend similar.

O șansă de a-și explica convingerile creștine

„Am simțit că mi s-a oferit oportunitatea să explic în liniște tot ceea ce este esențial în ceea ce privește broșura mea și contextul ei. Broșura nu se referă pur și simplu la apărarea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, ci ea se referă mai profund la modul în care putem fi salvați pentru eternitate prin credința în Biblie – Cuvântul lui Dumnezeu. Neg categoric, faptul că ceea ce am scris eu, ar putea fi un discurs de ură sau defăimare la adresa minorităților”, a spus Päivi, „deoarece concepția creștină despre ființa umană se bazează pe demnitatea inerentă și egală a tuturor persoanelor. Învățăturile Bibliei despre căsătorie și sexualitate sunt scrise din dragoste, și nu din ură. Mesajul de bază al credinței, adică mesajul harului și al ispășirii, se bazează pe viziunea creștină asupra umanității, pe care o observăm în Creație, pe de o parte, și în Cădere, pe de altă parte”, a declarat Räsänen pentru Evangelical Focus.

Pe tot parcursul interogatoriului, Päivi a declarat că a simțit faptul că a fost susținută în rugăciune.

Creștinii ar trebui să se folosească de libertatea religioasă

Räsänen a mai spus că faptul că este supusă unei anchete publice împotriva opiniilor ei creștine, nu va schimba modul în care ea își exprimă credința.

„Indiferent de rezultatul final al acestei anchete penale, intenționez să continui să mă folosesc de libertatea de religie, care îmi este acordată prin Constituția Finlandei și prin acordurile privind Drepturile Omului, pentru a împărtăși învățăturile credinței creștine și pentru a-i încuraja pe alții să facă și ei acest lucru”, a punctat ferm Päivi Räsänen.

Într-un interviu din septembrie 2019, Räsänen avertizează creștinii să nu cadă în capcana autocenzurii. „Cu cât mai mult păstrează creștinii tăcerea pe teme controversate, cu atât mai mult se restrânge spațiul pentru libertatea de exprimare.”

Cazul inițiat de Procurorul General continuă

Juhana Pohjola, directorul publicației Luther Foundation Finland, a fost și el tras la răspundere de către poliție pe 12 februarie 2020 cu privire la conținutul broșurii. La sfârșitul lunii martie, Procurorul General va examina acuzațiile și apoi se va decide dacă Räsänen și Pohjola vor fi acuzați sau achitați.

Cazul Twitter

Räsänen, femeia politican, care a ocupat în trecut funcția de Ministrul de Interne, este de asemenea cercetată într-un caz paralel. Este vorba despre un tweet pe care l-a postat Räsänen în iunie 2019, în care a citat ce spune Biblia despre homosexualitate, pentru a critica participarea Bisericii Luterane la evenimentele Pride LGBT.

Ancheta împotriva lui Räsänen a fost deschisă după ce s-a iscat o controversă în mass-media. În noiembrie 2019 în cadrul unui interogatoriu, ea a răspuns pentru aproximativ patru ore la întrebările poliției despre „ideile principale ale credinței creștine”.

Mai multă dezbatere, și nu cenzură

„Este o experiență neplăcută și suprarealistă, aceea de a fi chemată la un interogatoriu al poliției în legătură cu învățăturile Bibliei. Și aceasta într-o țară care are rădăcini atât de profunde în ce privește libertatea de exprimare și de religie.

Nu am crezut niciodată că mă voi confrunta cu o anchetă penală pentru că am împărtășit convingerile mele, la care țin foarte mult. Fiind o creștină, și în calitate de membră a parlamentului, aleasă democratic, am auzit adesea lucruri cu care nu sunt de acord. Au fost momente când m-am simțit insultată. Consider că cel mai bun răspuns este mai multă dezbatere, și nu mai multă cenzură”, a mai spus Päivi Räsänen.

Päivi Räsänen a fost președintele partidului Creștin Democrat între anii 2004 și 2015 și a deținut funcția de Ministrul de Interne al Finlandei din anul 2011 până în 2015. Ea este caracterizată drept conservatoare și a participat la mai multe dezbateri publice ca oponentă a căsătoriei între persoanele de același sex și apărătoare a vieții bebelușilor nenăscuți.

Sursa: Evangelical Focus