Pacea dintre Israel și Palestina pe agenda dezbaterilor APCE
29 Jan, 2018

Pacea dintre Israel și Palestina pe agenda dezbaterilor APCE

Poziția curajoasă a lui Donald Trump a adus din nou Ierusalimul în atenția întregii lumi. Pacea dintre Israel și Palestina ajunsese într-o fază de conflict înghețat, iar acest subiect sensibil a fost foarte puțin amintit în ultima vreme. Subiectul a ajuns obiectul unui raport pe agenda dezbaterilor din cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), desfășurată în perioada 22-26 ianuarie 2018 la Strasbourg. Autorul Raportului, pregătit în Comisia pentru Afaceri Politice și Democrație a APCE, este președintele Delegației Parlamentului României la APCE și senatorul, Titus Corlățean. Proiectul de Rezoluție cu titlul: „Procesul de Pace în Orientul Mijlociu – Israel – Palestina: constribuția Consiliului Europei” a fost prezentată în plenul APCE joi, 25 ianuarie. Proiectul de Rezoluție prezentat de Titus Corlățean face un apel la pace și la reluarea negocierilor dintre cele două tabere, dar privește cu îngrijorare și critică poziția președintelui SUA, care deține un rol important în acest proces. „Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei împărtășește aceste preocupări și regretă că procesul de pace a fost întrerupt. Nu mai pare a fi o prioritate pentru Statele Unite, pentru Europa și pentru unele state arabe. Cu toate acestea, consideră că actualul context ar putea oferi o ocazie pentru relansarea procesului de pace. Este responsabilitatea comunității internaționale, inclusiv a Consiliului Europei, să acționeze în mod decisiv pentru a crea condițiile adecvate în realizarea acestui obiectiv. Rolul Statelor Unite ca lider în procesul de pace a fost, fără îndoială, subminat de declarația președintelui său asupra Ierusalimului. Rolul său viitor ar trebui să se bazeze pe o atitudine reînnoită de neutralitate în procesul de pace. În acest context, Europa ar trebui să joace un rol major în reluarea procesului de pace. Adunarea este conștientă de faptul că aceasta este o problemă complexă și că Consiliul Europei continuă să se intereseze de progresul procesului de pace și ar putea juca un rol util. Adunarea își reiterează Rezoluția 1940 (2013), în special susținerea sa pentru două aspirații la fel de legitime: dreptul Israelului de a fi recunoscut și de a trăi în siguranță și dreptul palestinienilor de a avea un stat independent, viabil și continuu”, se notează în Proiectul de Rezoluție, prezentat plenului APCE de senatorul Titus Corlățean. Întreg textul Rezoluției îl vedeți pe site-ul APCE AICI! Pe marginea raportului, cu o poziție pro Israel a intervenit și vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi: „Una din primele propoziții din raport este o propoziție care condamnă Președintele Statelor Unite ale Americii pentru declarația prin care afirma că a sosit momentul ca Ierusalimul să fie oficial recunoscut capitală a Israelului și că ambasada SUA trebuie schimbată din Tel-Aviv la Ierusalim. Pe de o parte înțeleg că o asemenea decizie trebuie analizată foarte precaut, dar pe de altă parte, fiecare președinte al SUA de la 1992 încoace, inclusiv Bill Clinton și Barack Obamba, au promis să schimbe ambasada SUA la Ierusalim. Se pare că raportul tinde să atribuie mai multă vină lui Trump, fără ca să menționeze faptul că, atât președinții Democrați, cât și cei Republicani au pledat pentru o asemenea decizie. Prin urmare, singura surpriză în luarea unei asemenea decizii este faptul că un politician a încercat să se țină de cuvânt. Poate că noi, singuri fiind politicieni, nu suntem obișnuiți cu aceasta”, a declarat Valeriu Ghilețchi. Întregul discurs susținut în plenul APCE pe marginea raportului îl vedeți AICI. Pe agenda delegaților APCE s-a înscris și un moment de comemorare a Holocaustului. Noi funcții pentru România și Moldova la APCE În cadrul lucrărilor sesiunii de iarnă APCE, delegații României și a Republicii Moldova au fost desemnați în funcții de frunte în forul Consiliului Europei. Astfel, senatorul Titus Corlățeanu va deține al doilea an consecutiv funcția de vicepreședinte APCE și reprezentantul APCE în Comitetul privind Combaterea Spălării Banilor. Cezar Preda, vicepreședintele PNL, a fost ales președintele grupului Partidului Popular European , cel mai mare grup politic din APCE. Iar Ionuț Stroe a fost ales președintele sub-comisiei pentru Premiul Europei. Valeriu Ghilețchi, deputatul moldovean cu un număr de funcții record și titluri de premieră pentru Republica Moldova, a fost numit președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului. „Este o mare responsabilitate atât pe plan personal, cât și național având în vedere rolul cheie al comisiei pe care am onoarea să o conduc în procesul de selectare a judecătorilor celei mai importante instituții europene de justiție”, a declarat Valeriu Ghilețchi. ȘtiriCreștine.ro amintește că recunoașterea Orașului Sfânt drept capitala Israelului și intenția de a muta ambasada SUA la Ierusalim a generat un val de nemulțumire în întreaga lume. Decizia lui Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, Liga Arabă, Turcia și numeroase țări musulmane, dar și de Uniunea Europeană. Adunarea Generală a ONU a adoptat ulterior, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui american. România, Republica Moldova şi alte trei state membre ale Uniunii Europene s-au abţinut de la vot. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă la rugăciune. Scriptura ne cheamă să binecuvântăm și să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului. În aceste vremuri, haideți să ne rugăm pentru pace în Israel, pentru vindecarea deplină a acestei țări, pentru liderii și poporul Israel. Haideți să ne rugăm și pentru liderii politici internaționali care joacă un rol important în gestionarea acestui proces de pace între Israel și Palestina. Rugați-vă și pentru creștinii aflați în dregătorii la nivel de țară și la scară internațională. Rugați-vă pentru delegații români și moldoveni la APCE, ca în funcțiile pe care le-au primit să fie o voce integră și o mărturie pentru comunitatea internațională seculară, care militează tot mai mult pentru valori ce sfidează autoritatea Scripturii.