Oscarul nu (mai) premiază industria cinematografică

Billy Porter arrives at the Oscars on Sunday, Feb. 24, 2019, at the Dolby Theatre in Los Angeles. (Photo by Richard Shotwell/Invision/AP) Notă: imaginile sunt reprezentativă pentru premiile Oscar 2019. Spectacolul premiilor Oscar din acest an s-a „bucurat” de 29,6 milioane de spectatori – o creștere foarte mică față de numărul spectatorilor de anul trecut, cel mai scăzut din istoria Oscarurilor. HOLLYWOOD, CALIFORNIA – FEBRUARY 24: (L-R) Billy Porter and Adam Smith attend the 91st Annual Academy Awards at Hollywood and Highland on February 24, 2019 in Hollywood, California. (Photo by Frazer Harrison/Getty Images) În ce-i privește pe evanghelici, având în vedere subiectele promovate tot mai des de cele mai cunoscute filme, aceștia au ales să facă un pas în spate și să se preocupe mai puțin cu premiile Oscar. La urma urmei, a trecut ceva vreme de când un film creștin (sau cel puțin nu anti-creștin) a fost premiat la Oscaruri. Așadar, încetând să mai facă parte din preocuparea creștinilor, nu-i de mirare că ne vedem acum puși în fața unui spectacol acaparat de corectitudine politică, progresivism și secularism, ca să folosesc cuvinte frumoase. În ciuda ratingului care pare să le joace feste an de an, organizatorii premiilor Oscar par să nu se dezică de calea deja aleasă și merg mai departe cu fiecare an care trece: de la un actor îmbrăcat cu o rochie impozantă de bal la deja-obișnuitele atacuri la credința creștină și la instituția prezidențială, se pare că show-ul se preocupă tot mai mult cu altceva decât filmele bune. O suită de trăiri efemere, în care capetele „strălucitoare” ale Hollywood-ului își gâdilă unii altora orgoliile, fiind tot mai populari, dar tot mai nesemnificativi. Ce relevanță mai au așadar premiile Oscar pentru un creștin? Într-o vreme premiau excelența, măiestria, apogeul tehnic. De acestea s-a uitat de mult; acum privim o elită arogantă, preocupată doar de idolatrizarea sinelui și chiar a imoralității. Și totuși a mai rămas ceva. Oscarurile ne reamintesc influența pe care o poate avea conceptul poveștii, acea structură care poartă privitorul (sau cititorul) prin întâmplări captivante, în care personajele luptă pentru un final în care să triumfe binele. Marile filme care și-au câștigat locul în memoria colectivă sunt simple simboluri ale unei Povești Mărețe – o relatare primordială despre om și relația sa cu Dumnezeu – o relatare despre evenimente captivante care au început o dată cu lumea: creația, căderea, un tărâm pământesc care este martor la întruparea, jertfa necondiționată și învierea unui Mântuitor – triumful Binelui asupra Răului. Orice ne-ar spune lumea relativistă a post-adevărului în care trăim astăzi, avem un Adevăr scris acum peste două mii de ani care încă ne oferă răspuns la întrebările primordiale. Iar acest adevăr – documentat și răs-ecranizat – nu câștigă Oscarul, ci inimile noastre. Autor: Vlad Crîznic