ONU: 5,5 milioane de copii sunt afectați de razboiul din Siria
Numărul copiilor afectaţi de războiul din Siria s-a dublat în cursul celui de-al treilea an de conflict, ajungând la 5,5 milioane, potrivit unui raport întocmit de către Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) publicat marţi, relatează AFP. În acest raport, intitulat “În stare de asediu – trei ani de conflict devastator pentru copiii din Siria”, UNICEF afirmă că un milion de copii se află în zone asediate sau în care este imposibil să se pătrundă, solicitând suplimentarea ajutorului umanitar. “Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană, numeroşi copii sirieni nu primesc nicio protecţie, ajutor medical sau susţinere psihologică şi au un acces la educaţie redus sau niciunul”, se arată în raport. “În cele mai grave cazuri, femei însărcinate şi copii au fost răniţi sau ucişi în mod deliberat de către lunetişti”, se subliniază în document. Potrivit UNICEF, al cărui raport “relevă traumatismele profunde trăite” de către copii sirieni, peste două milioane dintre ei au nevoie de un tratament sau susţinere psihologică. “Pentru copiii sirieni, ultimii trei ani au fost cei mai lungi din viaţa lor. Să mai îndure încă un an?”, şi-a exprimar revolta directorul UNICEF Anthony Lake, citat în raport. [...] Aproximativ 1,2 milioane de copii s-au refugiat în străinătate şi trăiesc în condiţii în care apa potabilă, hrana sau accesul la educaţie sunt limitate. Potrivit UNICEF, un copil sirian refugiat din zece munceşte, iar 25% dintre sirienele a căror căsătorie este înregistrată în Iordania sunt minore. [...] “Acest război este necesar să înceteze, astfel încât copiii să poată să revină acasă, să-şi refacă vieţile, în securitate, alături de familii şi prieteni. Acest al treilea an (de conflict) devastator pentru copiii sirieni trebuie să fie ultimul”, a mai declarat Lake. Sursa: Gandul.info | Foto: amanpour.blogs.cnn.com Post-ul ONU: 5,5 milioane de copii sunt afectați de razboiul din Siria apare prima dată în Stiri Crestine.ro.