O lună fără pastorul Ioan Șerban, astăzi ar fi împlinit 65 de ani!
A trecut o lună și câteva zile de la vestea dureroasă a plecării spre veșnicii a pastorului Ioan Șerban. La doar câteva zile a fost urmat de fratele Viorel Candreanu, o lovitură prea dureroasă pentru întreaga Comunitate Evanghelică din România. Doar într-o săptămână, doi slujitori notorii, unul al Comunității Penticostale din Arad și altul al Uniunii Baptiste din Suceava, și-au luat rămas bun de la durere, de la alergarea lor neobosită în ogorul Evangheliei.
27 aprilie este o dată specială în calendar. Astăzi pastorul Bisericii Penticostale „Izvorul Vieții” din Aradul Nou ar fi sărbătorit 65 de ani. Am cules amintirile celor care ani la rând au beneficiat de sfaturile lui părintești, de grija lui pastorală și de prietenia lui colegială.
„Astăzi mi-am început ziua cu lacrimi… sunt lacrimi de dor și de durere. Astăzi normal am fi sărbătorit ziua de naștere a tatălui meu Ioan Serban, o zi în care am fi așteptat cu nerăbdare să îi urăm „La mulți ani!”, să îi aud vocea lui blândă și veselă cum răspunde cu dragoste că îi este dor de noi și ne-ar fi spus că abia așteaptă să ne vadă în Iunie (când aveam planificat să venim în România). Ar fi implinit vârsta frumoasă de 65 de ani, o vârstă la care ar fi trebuit să se pensioneze. Dumnezeu însă a avut alte planuri pentru „pensionarea” lui, el este acum sus în Cer unde nu este suferință și nici durere, unde nu sărbătorește ziua de naștere ci petrece o zi glorioasă în Ceruri incomparabilă cu cea mai frumoasa zi de naștere pe care noi am putea să o organizăm; iar cadoul lui va fi cununa pe care o așteaptă și comoara strânsă acolo sus în Cer. Pot să spun ca moartea tatălui meu mi-a schimbat perspectiva asupra vieții. M-a făcut să îmi dau seama cât de fragilă și trecătoare este viața aceasta, cât de lipsite de importanță sunt unele lucruri și mi-a amintit încă odată că cel mai valoros lucru pe acest Pământ este să îl iubesc și să îl urmez pe Domnul Isus. Am învățat să țintesc spre Cer, să iubesc și să îi prețuiesc și mai mult familia și să îmi doresc mai mult să spun celor din jur despre Domnul Isus. Astazi nu pot să spun „La mulți ani tati”… pot doar să spun că te iubesc tati, îmi este foarte dor de tine și vei avea toata viața acel loc special în inima mea până în clipa revederii sus în Cer” este mesajul dureros împărtășit de fiul mai mare a fratelui Ioan Șerban, Grațian Șerban, care trăiește această durere departe de România.
Luați de val în iureșul carantinei și izolați în case, colegii de breaslă și cei care zi de zi au trăit bucurii și îngrijorări în preajma unui adevărat titan al credinței, profesorii Liceului Teologic Penticostal din Arad, încă le este greu să exprime amintirile cu el la trecut.
„L-am cunoscut pe fratele Șerban Ioan întâi ca elevă a Liceului Teologic Penticostal, iar apoi ca și colegi în cadrul aceluiași liceu. Era un om care mereu încuraja, susţinea, îndemna oamenii să facă lucruri frumoase. Tot timpul căuta să facă binele şi era un om al păcii. Mi-amintesc cu drag cum îmi spunea: „Te văd ca pe fiica mea”. Era gata oricând să mă asculte și să-mi ofere un sfat. A fost alături de mine și familia mea într-un moment greu al vieții și-mi amintesc cuvintele lui: „Lavi, de acum vei iubi cerul mai mult”. A lăsat o mărturie foarte frumoasă în urma lui şi mă bucur că Domnul mi-a dat harul să îl cunosc de mic copil. Acum când s-a ridicat la Cer lipsa lui ne-a produs un gol imens…, dar vom lupta cu mai mult zel pentru ca acea cetate eternă de care ne-a vorbit el să fie locuită și de noi! Sunt sigura că dacă fratele Ioan Șerban ne-ar mai putea spune ceva, cred că ar fi aceste cuvinte frumoase:
Nu vă-ntristaţi! Nu-mi este teamă
Să plec acum de pe pământ,
Căci sus m-aşteaptă-o nouă Casă,
Cum spune Domnul în Cuvânt!
Vă-mbărbătaţi! Priviţi spre ceruri!
Eu ştiu, va fi cândva o zi,
O zi de Domnul hotărâtă
Când ne-om vedea în veşnicii! Amin!
La revedere, frate Șerban Ioan!” sunt gândurile și amintirile profesoarei de Limba și literatura română, Lavinia Crișan.
„Dirigintele nostru a fost pentru noi toți un om cu o inimă mare, a rămas și va rămâne în sufletele noastre”, a împărtășit eleva Rădoi Naomi, șefa clasei a XI-a profilul Teologie Penticostală.
„Pastorul Șerban Ioan a fost omul lui Dumnezeu. Îmi este foarte greu să vorbesc despre el la timpul trecut. A fost persoana care a știut să aducă un zâmbet și o rază de soare, chiar și în cele mai întunecate zile. A fost un bun coleg și un părinte spiritual pentru mulți dintre noi. A fost pot spune, „omul potrivit, la locul potrivit, în momentul potrivit”. Poate, am putea spune că a plecat mult prea devreme dintre noi… Însă, Cuvântul lui Dumnezeu spune că „El face frumos orice lucru la vremea lui” (Eclesiastul 3:11). Cred cu tărie ceea ce spune Biblia în Daniel 12:13: „Iar tu du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei ridica iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.” Nu-i pot spune pastorului Șerban „adio!”, ci „la revedere!” deoarece cred cu tărie într-o zi a revederii!”, ne-a împărtășit profesorul de geografie, Florin Timofte.
„Fratele Șerban, era un nume sonor, însă nu îl cunoșteam personal. Era prieten al bisericii din Sâmbăteni, de unde făceam parte. După terminarea studiilor, am ajuns să fiu colegă cu el, la Liceul Penticostal. Aici am început să îl cunosc. Un om extraordinar, un profesor de neînlocuit, un profesor complex, care își făcea meseria nu doar din punctul de vedere al unui profesor. Mai presus de toate era tată și părinte spiritual pentru elevi dar în egală măsură și pentru noi, profesorii. Un om deosebit, cu un caracter care rar se întâlnește. Știa întotdeauna să încurajeze și să ridice oamenii. Se întâmpla să mai fac greșeli, neavând experiență în învățământ, însă el știa cum să mă sfătuiască cu blândețe și dragoste. Mereu vesel, cu simțul umorului, înveselea pe cei din jurul lui. Pentru mine a fost un exemplu de trăire, exemplu de creștin, un om foarte echilibrat și înțelegător. Ne e dor de el, dar el a primit cununa slavei, și-a terminat alergarea. Ne vom revedea!”, ne-a împărtășit profesoara de Educație fizică și sport, Larisa Farcău.
„E greu să vorbesc la timpul trecut despre fratele Serban. L-am știut din totdeauna, frecventând în primii ani de slujire biserica din Grădiște. Peste ani, am ajuns să fim colegi la Liceul Teologic Penticostal. Aici am ajuns să-l cunosc cu adevărat pe profesorul, omul și pastorul Ioan Serban. Un om atât de blând, jovial, înțelegător, calm, uneori prea calm pentru vremurile pe care le trăiam. Un om care a ajuns să mi fie un părinte spiritual. Care m a povățuit, m-a îndrumat, m-a sprijinit și s-a rugat pentru mine de atâtea ori. Ce mă mângâie în aceste momente e faptul că știu că e lângă Cel pe care l-a slujit și L-a iubit și ca ne așteaptă și pe noi acolo, după ce ne-om fi sfârșit alergarea pe acest pământ. Chiar dacă scaunul din cancelarie va rămâne gol, locul pe care l-a ocupat el în inimile noastre, nu va rămâne liber niciodată! La revedere, frate Șerban!” este mesajul profesoarei de Limba franceză, Laura Barbu.
„Fratele Șerban a fost o persoană de la care fiecare dintre noi a avut ceva de învățat. Credință, sfaturi, recomandări, glume, sugestii, speranță… toate le avea la el. Mi-amintesc că primul sfat primit de la el și care mă va direcționa toată viața a fost acela de a nu disocia învățătura de credință, știința de religie. De la fratele Șerban am învățat că nu se poate concepe consilierea psihologică a unei persoane în absența unei consilieri spirituale, creștine, anterioare sau concomitente. O pildă de viață, o lecție de urmat, un exemplu de înțelepciune și credință, asta a reprezentat fratele Șerban pentru mine. Dumnezeu să-l odihnească!” este gândul de revedere împărtășit de consilierul școlar, Lorina Albulescu.
„Un om extraordinar! Un coleg exemplar! Îl descriu strict din perspectiva colegială, eu neavând contact cu d-nul Șerban Ioan în context confesional. Era omul căruia puteai oricând să îi ceri un sfat. Era omul cu care puteai să abordezi orice subiect în discuții și care era dispus să înțeleagă abordări din diverse perspective. Era un coleg foarte apropiat de noi, dar, în același timp și de elevi. Nu cred că a refuzat vreodată pe cineva care i-a cerut ajutorul. Era un om polivalent. Știa să abordeze lucrurile cu cea mai mare seriozitate dar, în același timp, știa să binedispună pe toți din jurul lui. Îmi voi aminti întotdeauna cu drag de nenumăratele glume pe care le spunea în pauzele dintre ore. Era o adevărată antologie! Sau poveștile de viață amuzante pe care le spunea! Cred că va fi foarte greu pentru toți colegii când vom reveni la școală. D-nul Șerban a lăsat un gol pe care cu greu îl vom putea depăși. Nu cred că relația tuturor colegilor cu profesorul Șerban Ioan se poate descrie în câteva rânduri. Simt că în acești mulți ani în care am muncit împreună s-a dezvoltat o relație umană strănsă, complexă, determinată de numeroasele calități ale omului Șerban Ioan. Inteligent, instruit, amuzant, fire caldă, calmă, un adevărat liant între colegi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu îl vom uita!” sunt amintirile calde împărtășite de profesoara de Limba și literatură română, Cristea Diana.
„Îmi amintesc și astăzi, după 11 ani de când am intrat pe porțile liceului, prima întâlnire cu cel ce avea să îmi fie „șeful” meu de catedră Om-Societate. Un om înalt, prezentabil mi-a întins mâna și mi-a spus: „Bine ai venit!”. Din acel moment aveam să știu că acest om va fi un lider și un coleg cu care mă voi înțelege. Așa a și fost. De-a lungul anilor am lucrat la multe proiecte, concursuri, olimpiade împreună. Ne-am înțeles întotdeauna foarte bine, ne completam ca și colegi. Însă nu doar ca și colegi, el a fost omul care mi-a adus mereu zâmbetul pe buze prin felul său de a fi, a fost omul lui Dumnezeu care a avut întotdeauna pentru noi o vorbă bună, o încurajare. Îmi va fi greu fără dânsul, fără experiența sa profesională, dar nu în ultimul rând, am rămas fără prietenul meu de cafea. Nu voi mai avea cu cine să îmi beau cafeaua și cui să îi fac cafeaua, frate Șerban. Veti rămâne mereu în amintirea și inima mea, dar știu și sunt încredințată că ne vom vedea în veșnicii. Cu respect și recunoștință pentru ce ați făcut pentru noi”, sunt gândurile de rămas bun lăsate de profesoara de discipline teologice, Ramona Tipei.
„Pentru mine personal domnul profesor Șerban Ioan a fost un sprijin și un ajutor din momentul când am pășit în anul 2006 pe porțile Liceului Teologic Penticostal. Am slujit împreună, eram însoțită de el aproape la toate evenimentele care le aveam împreună cu elevii din corul liceului. Ca și coleg știa întotdeauna să ne facă să zâmbim și ne încuraja și găsea o soluție la orice problemă. Nu știu cum va fi în momentul când ne vom relua activitățile pe care le făceam împreună. Era apropiat de fiecare coleg în parte. Dacă aveam probleme cu care ne confruntam știa cum să ne încurajeze pe fiecare. Pe mine personal de multe ori m-a încurajat, și a fost stâlpul de care aveam nevoie în momente dificile! De multe ori era obosit de cât alerga pe acest pământ dar acum știu că se odihnește alături de cel pe care L-a slujit! Eu personal cred cu tărie că nu îl voi putea uita niciodata. Îmi vor rămâne vii amintirile pe care le-am petrecut timp de aproape 14 ani. Nu voi putea uita ultima zi în care el a trecut pe la școală doar să ne salute. Dacă știam că va fi ultima zi când ne vedem cred că aveam multe să îi spun. Parcă îl văd și acuma! Va rămâne vie prezența lui în Liceul Teologic Penticostal atât printre colegi cât și printre elevi! Ne vom vedea dincolo!” consilierul educativ și Profesoara de Educație muzicală, Borcuța Adriana.
Pentru cei care nu l-ați cunoscut, am cules aceste impresii ca să nu uităm pe cei care au trăit autentic viața cu Cristos pe acest pământ. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă îndeamnă să vă rugați pentru toate familiile și bisericile care au trăit și trăiesc în această perioadă durerea despărțirii de tații și slujitorii lor. Rugați-vă pentru familiile îndoliate, pentru mângâierea inimilor frânte de această despărțire cruntă ca să fie mângâiate. Rugați-vă și pentru cei care trec pe lângă un har atât de mare și neglijează trăirea autentică cu Cristos, să învețe din aceste exemple vii care au călcat printre noi.
Mulțumim familiei și colegiului profesoral de la Liceul Teologic Arad pentru aceste impresii împărtășite cu noi. Pentru cei care nu ați avut ocazia să îl cunoașteți în viața reală, citiți mai multe din moștenirea lăsată în urma lui AICI!