Nu prin forță, ci prin credință

Conducând pe șosele de țară, într-o dimineață am observat un țap blocată într-un gard. Bietul animal, era departe de turmă iar coarnele, picioarele din spate și cele din față erau înțepenite în gard. Am parcat pe marginea drumului, am coborât în ploaie și m-am îndreptat spre țapul care se împingea cu toată puterea pentru a se elibera, însă trăgea în direcția opusă – propriul cap lucra împotriva lui. Am luat animalul de coarne, încercând să-i întorc și să-i împing coarnele prin acea mică despărțitură de gard, dar el s-a opus fiecăreia dintre încercările mele de a-l ajuta. Asta fac animalele. Ne-am luptat unul cu celălalt până când am căzut murdar de noroi și obosit, privind în acei ochi ciudați pentru o jumătate de oră, întrebându-mă de ce se opune să fie eliberat. După un timp fermierul a ieșit. Am privit cu mirare cum cel care cunoaște și înțelege aceste animale, împinse ușor nasul ,,bestiei”, astfel încât coarnele să iasă mai întâi. În trei secunde, am văzut cum țapul se întoarce în cireadă. I-am mulțumit lui Dumnezeu că suntem oile turmei Lui. Știu că Dumnezeu este cu noi în luptele vieții. El așteaptă să-L chemăm. După ce ne uităm la El, experimentăm acest verset din 2 Corinteni 3:17: ,,Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.’’ Încăpățânarea o vedem într-un copil care nu ascultă. Este în părinții care îmbătrânesc și c