Noutăți de la familia Pascalău – misionari Wycliffe Romania
15 Nov, 2013

Noutăți de la familia Pascalău – misionari Wycliffe Romania

Petru și Mirela Pașcalău, împreună cu copiii lor Ioan și Ana-Katarina, slujesc cu organizația Wycliffe România din anul 2010 în Etiopia într-un proiect de traducere a Bibliei.O Doamne, te rog dă-mi înțelepciune pe unde să trec...Aceasta îmi era rugăciunea la plecarea sau întoarcerea spre Addis Abeba în acest anotimp ploios, în multele situații când ne vedeam așteptând și chiar înoptând în mașină, până când s-ar fi putut trece. Slăvit să fie Domnul care nu ne-a lăsat de rușine niciodată!În luna septembrie împreună cu toată echipa Shekkacho ne-am aflat în Addis Abeba pentru verificarea traducerii cu consultantul lingvist. Dăm slavă lui Dumnezeu că am putut parcurge întreg materialul propus fapt ce dovedește că ne-am închegat ca și echipă și am făcut pași mari în înțelegerea cuvintelor și expresiilor cheie.Dragi frați si surori, vă suntem recunoscători că ne-ați purtat în rugăciune și am fost protejați în tot acest timp, iar cu ajutorul Domnului și prin îndurarea Lui după un drum greu ne-am întors cu bine în Maasha. Zona în care locuiește poporul Shekkacho este la o altitudine de peste 2500 m și aici ploile nu încetează până în luna noiembrie, dar chiar dacă este rece și ceață, căldura de bun venit cu care ne-au întâmpinat frații, ne-a făcut să ne simțim iubiți și să depășim toată greutatea acestor deplasări și mutări.EM ENIM REAL ESTATEChiar dacă casa noastră este în mijlocul unei vegetații atât de abundente și la două zile distanță de capitală, suntem mulțumitori Domnului că a pus în inima noastră dragoste față de acești oameni și ne simțim în mijlocul lor acasă. De aceea fiecare încurajare, fiecare suport și încredințare, că înălțați pentru noi rugăciuni la Tronul de Har, ne aduce pace și ne dă putere să înaintăm în lupta spirituală specifică acestor locuri.În 4 și 5 octombrie a avut loc în Maasha întâlnirea liderilor bisericilor denominației Mekane Yesus (Locul unde îl găsești pe Hristos) din zona Shekkacho. Translatorii din acest popor cu care lucrez la traducerea Bibliei fac parte din această denominație protestantă.Cu această ocazie am distribuit o parte din broșurile Evangheliei după Marcu. Problema este că dintre participanții la întâlnire, numai câteva persoane au știut să citescă în limba shekkacho. Astfel fiind situația, și pentru că noi trebuie să primim un răspuns al modului în care se înțelege textul tradus și din partea persoanelor care nu fac parte din cadrul bisericii, ne-am gândit să distribuim o parte din broșuri în școli, unde de cinci ani s-a început studierea limbii shekkacho. De asemenea, dorim să distribuim și altor trei denominații evanghelice și bisericii ortodoxe din zonă, și chiar bisericilor dintr-o alta zonă mai la sud, dar unde sunt numeroși vorbitori de limbă shekkacho.Dorința noastră este să primim un feedback și ar părea ușor de realizat din perspectiva noastră, a celor obisnuiți cu a citi și a ne exprima părerea prin intermediul unui chestionar, dar aici totul este mult mai dificil. Știm că ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu, de aceea să ne rugăm ca Duhul Domnului să atingă inimile liderilor bisericilor astfel încât ei să dorească să învețe să citească, iar în bisericile unde a reînceput proiectul de alfabetizare, Domnul să-i ajute să ducă la capăt lucrarea și cât mai mulți din poporul Shekkaco să știe citi până la terminarea traducerii Noului Testament.Pentru finalizarea procesului de traducere a Noului Testament, care cu ajutorul Domnului nădăjduim să fie gata pentru tipărit în următorii trei ani, am nevoie de cel de-al doilea nivel de pregătire lingvistică. Mai sunt aproximativ 20 % din Noul Testament, care urmează să fie verificate de către consultanții lingviști pâna la sfârșitul anului 2014. Am fost sfătuit de către organizația de pe câmpul de misiune să folosesc acest timp pentru îmbogățirea cunoștințelor mele lingvistice. Am nevoie de această pregătire pentru a putea coordona ultimele două stagii ale procesul de traducere și anume: verificarea întregului Nou Testament de către un comitet de revizuire alcătuit din reprezentanți din toate denominațiile care vor beneficia de această traducere și urmărirea consecvenței cuvintelor cheie, precum și eliminarea greșelilor de ortografie.Așa cum știți, primul nivel de pregătire lingvistică l-am terminat în urmă cu cinci ani în Centrul Wycliffe din UK, iar acuma, cu ajutorul Domnului, am ajuns cu bine toată familia în UK pentru a începe pregătirea pentru cel de-al doilea nivel. Toate acestea sunt mari provocări pentru familia noastră si recunoaștem că în continuare avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Cheltuielile pentru această perioadă sunt mult mai mari, pe de o parte trebuie să plătim în continuare chirie pentru casa din Maasha pentru a avea garanția unei locuințe și o anume siguranță pentru lucrurile rămase, când ne vom reîntoarce în Etiopia; pe de alta parte, în UK, pe lângă cheltuielile pentru pregătirea mea sunt și nevoile financiare necesare familiei.Rugăciunea noastră este ca nimic să nu ne fure bucuria de a face lucrarea Domnului și să avem nădejdea că împreună cu El, suntem mai mult decât biruitori. În Etiopia, pentru gloria Domnului Isus, Petru, Mirela, Ioan și Ana. Puteți să vă înscrieți la buletinul informațional Wycliffe România pentru a fi la curent cu slujirea familiei Pascalău și a altor misionari români, accesând acest link: http://wycliffe.ro/index.php/newsletter-misiune-transcultural