Noul roman al lui Joel Rosenberg: „The Beirut Protocol”
19 Mar, 2021 - Alfa Omega TV

Noul roman al lui Joel Rosenberg: „The Beirut Protocol”

Cel mai nou roman al lui Joel Rosenberg se desfășoară de-a lungul acelei granițe atât de volatile a Israelului cu Libanul. M-am întâlnit recent cu Joel și l-am întrebat de ce a scris cartea.

Chris Mitchell: Joel, mă bucur să fiu aici împreună cu tine, la granița de nord dintre Israel și Liban. Ce alt loc mai bun ar fi pentru a discuta despre noul tău roman, The Beirut Protocol, a cărei acțiune începe de aici, de la granița de nord. Povestește-ne mai mult.

Joel Rosenberg: Cartea este un roman politic, al patrulea dintr-un serial, și acțiunea începe pe un drum ca și acesta, în care Marcus Ryker și o echipă de oficiali de securitate americani și israelieni fac o vizită în avans, deoarece secretarul de stat american urmează să facă o vizită aici pentru a aborda probleme legate de pacea și securitatea din regiune. Secretarul este îngrijorat de influența Iranului din Liban și că forța teroristă Hezbollah ajunge o amenințare foarte periculoasă pentru Israel, pentru lumea arabă și pentru interesele SUA. Așadar Marcus și echipa sa fac o vizită în avans și în timp ce merg pe un drum ca și acesta, izbucnește un schimb de focuri. O celulă teroristă din cadrul Hezbollah atacă și începe un schimb de focuri.

Chris Mitchell: Unde anume doriți să duceți cititorii? Evident este un roman politic, dar cu ce ar trebui să rămână cititorii?

Joel Rosenberg: Vreau ca oamenii să înțeleagă că Iranul este cel mai periculos stat terorist din lume. Ei le spun acestor forțe teroriste ce să facă și le-am numit pe cele mai periculoase ca fiind cei trei H. Hezbollah este o forță teroristă care a preluat efectiv controlul în sudul Libanului. Apoi mai este Hamas, forța teroristă care trimite mii de rachete către Israel și care se află în Gaza. Apoi mai e gruparea Houthis, forța teroristă din Yemen care atacă cu mii de rachete Arabia Saudită. De aceea este așa de periculos Iranul. Nu e vorba doar de armata iraniană sau de programul lor nuclear, deși sunt foarte periculoase și acelea, iar toată atenția este îndreptată spre ele. Este faptul că Iranul înarmează, antrenează, alimentează și comandă toate aceste forțe teroriste.

Chris Mitchell: Am văzut ceea ce s-a întâmplat în 2006 când au fost lansate 4 000 de rachete. Acum, cu atât de multe rachete, pericolul este exponențial mai mare.

Joel Rosenberg: Așa este, în 2006 erau 4 000 de rachete lansate de Hezbollah din sudul Libanului în Israel, în 34 de zile. Oamenii cu care am vorbit se tem că ar putea fi trimise 4 000 de rachete pe zi timp de 34 de zile sau mai mult. Iată nivelul de dezastru care ne paște! În toată istoria Orientului Mijlociu nu s-a văzut un asemenea baraj de rachete, poate în toată istoria lumii.

Chris Mitchell: Pare a fi un timp foarte tensionat aici cu Libanul, după cum descrie noul roman.

Joel Rosenberg: În multe feluri, noi cei din Occident sau din întreaga lume nu am vorbit despre Liban cu excepția acelei explozii oribile din port din august 2020, care a lăsat 300 000 de oameni fără locuințe și s-a soldat cu mulți morți și răniți, un moment rar în care Libanul a captat atenția lumii. Romanul Beirut Protocol a plecat de la premisa că vine ziua când Iranul, Libanul și Israelul vor fi inscripționați din nou în conștiința lumii. Cred că acea zi vine. Mă rog ca Domnul să arate milă, dar aceasta este teama mea și unul din lucrurile pe care încerc să le fac în romanele mele politice precum acesta este să aduc oamenii într-o lume pentru care eu mă rog să nu existe vreodată. Oamenii m-au numit un Nostradamus modern sau un profet, dar nu. Eu scriu romane politice, dar încerc să proiectez cum ar arăta lumea dacă cei mai răi dușmani ai noștri ar face ceea ce au spus că vor face. Șeicul Nasrallah vorbește despre dispariția Israelului de pe planetă și se pregătește să o facă, cu ajutorul Iranului. Și dacă îi va reuși? Dacă oamenii lui vor încerca din greu aceasta, cum va fi?

Chris Mitchell: Cum ai dori să reacționeze oamenii după ce au citit romanul tău?

Joel Rosenberg: Nu vreau să rămânem cu sentimentul fals că, dacă Acordurile Avraam aduc niște răspunsuri istorice la rugăciune și inițiază alte tratate de pace între Israel și națiunile arabe, este deajuns. Este bine, dar există două curente, două dinamici ale istoriei, pe de-o parte reușite imense de pace, dar forțele celui rău se adună pentru următoarea mare bătălie. Până la urmă, potrivit profeției, știm de războiul cu Gog și Magog care va avea loc chiar la această graniță. Trebuie să continuăm să ne rugăm și să nu ne culcăm pe o ureche crezând că totul este în regulă.

Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 370, difuzată la Alfa Omega TV în martie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega


Sursa: