Nebuni pentru Cristos – mărturia unei familii de misionari români
A fost toamna anului 2008, într-o biserică baptistă din România. S-a întâmplat imediat după serviciul de dimineață, și după ce am prezentat acelei biserici poporul și nevoile din Malawi, dar și dorința noastră de a asculta voia lui Dumnezeu și a merge acolo imediat.
Noi eram căsătoriți de abia 1 an. Jessica, fetița noastră născută în România, avea doar 3 luni, iar Lita era însărcinată în prima lună cu Aimee, fetița care urma să se nască pe câmpul de misiune din Malawi. Nu aveam casă sau un apartament al nostru și nu aveam mașină. Nu aveam bani nici de bilete de avion, dar nici pentru a trăi în Africa lună de lună. Tot ceea ce aveam în acel moment era o dorință sinceră să ascultăm de voia lui Dumnezeu generală, așa cum se găsește ea în Cuvântul lui Dumnezeu (“Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” Marcu 16:15) și cea specifică, cu privire la viața noastră, și anume de a merge în Malawi.
Serviciul divin din aceea zi de duminică a fost minunat, așa cum el trebuie să fie de fiecare dată atunci când copiii lui Dumnezeu vin împreună. Am avut privilegiul să prezint bisericii o scurtă prezentare în PowerPoint, și să cer bisericii să se alăture împreună cu noi în această aventură.
Dumnezeu a lucrat în mod minunat, așa cum cum El face de fiecare dată; biserica ni s-a alăturat, și încă și astăzi, după 6 ani, stă alături de noi.
La terminarea serviciului divin, am stat o bună bucată de vreme afară, discutând cu frați și surori. Cei mai mulți ne-au încurajat și ne-au promis susținere în rugăciune. Alții ne-au plâns de milă, însă un frate m-a numit “nebun”:
- “Frate Ovidiu, ceea ce tu vrei să faci nu este bine. Dacă pleci în Africa vei da dovadă că ești nebun și iresponsabil. Cum poți să îți duce familia pe care tocmai ai întemeiat-o într-un loc în care puteți muri oricând? Datoria ta, ca soț, este să le asiguri un cămin și o oarecare siguranță și stabilitate. Vei avea timp pentru misiune mai târziu.”
Uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama că fratele respectiv a avut o oarecare dreptate. Într-adevăr, lumea de astăzi își pune altfel prioritățile. Pe primul loc, odată întemeiată o familie, este casa, mașina și slujba. De cele mai multe ori, aceste lucruri există chiar înainte de căsătorie, ele fiind acum o cerință neoficială. În ziua de astăzi, copiii vin mai târziu, uneori mult mai târziu, deoarece tânăra familie trebuie mai întâi să “se așeze”. În ziua de astăzi, misiunea externă nu mai este chiar așa de importantă; familiile tinere încercând să își găsească locul într-o familie (biserică) care îi cunoaște, iubește și apreciază. În timp, dacă este posibil, ei vor fi implicați activ în închinare sau la tineret, însă doar în limita timpului disponibil.
Cam așa este definit creștinismul de astăzi și începutul unei noi familii, de aceea atunci când cineva ca și mine vin cu un plan atât de diferit, el este considat curajos, super-sfânt, aventurier sau doar nebun. Adevărul, însă, este cu totul altul. Noi nu suntem mai sfinți decât alții, ba din contră, și nu suntem mai aventurieri. Nu ne considerăm favoriții lui Dumnezeu sau mai aproape de El decât alții. Lucrarea de misiune externă nu este ceva rezervat doar pentru cei speciali, ci este doar linia de plutire a creștinismului. Isus nu a chemat super-oameni să meargă să propovăduiască Evanghelia, ci pe aceia care vor să asculte.
El nu cheamă pe cei dotați, echipați, ci îi echipează pe acei pe care îi cheamă. Într-un creștinism bazat pe siguranță, stabilitate și control, Dumnezeu încă cheamă oameni să meargă prin credință, așa cum l-a chemat pe Avram.
“Domnul zisese lui Avram:„Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” Geneza 12:1
“Avram a plecat, cum îi spusese Domnul” Geneza 12:4
Da, din acest punct de vedere, fratele respectiv a avut dreptate. Am fost nebun să iau o astfel de decizie, însă nebun pentru Cristos. Cu siguranță că putem muri aici în Africa, și cu siguranță că sunt mai multe feluri în care putem muri aici, însă adevărul crunt este că putem muri și în România! Nu trebuie să fii într-un loc periculos ca să mori, ci se poate muri chiar și în timpul somnului.
Soției mele îi place un citat care este atât de semnificativ:
“Mai bine cu Dumnezeu într-un loc periculos, decât fără El într-un loc sigur.”
Dacă suntem creștini nu mai suntem ai noștri. El ne-a răscumpărat, și de acum aparținem Lui. Scopul Lui devine scopul nostru, și planul Lui planul nostru. Dorința Lui este a nostră și durerea din inima Sa pentru cei pierduți devine și povara noastră. Aici pe pământ nu suntem decât străini și călători. Partea materială își are locul ei, inferior, deoarece trăim pentru a Îi sluji, pentru a lărgi Împărăția Sa.
Orice altă mentalitate asupra vieții izvorăște din dorințele noastre egoiste și este păcat și neascultare.
Da, într-o generație în care misiunea externă nu mai este pusă la locul ei lăsat de Domnul Isus, noi suntem nebuni. Nebuni pentru Isus.
Atunci când tatăl soției mele a fost la noi pentru ultima dată, cuvintele lui au fost extrem de importante. El suferea de cancer în stadiu terminal, și cu toții am știut că va fi ultima dată când îl vom vedea. Ultimele câteva zile împreună cu el au fost cele mai grele, și am absorbit fiecare cuvânt pe care ni l-a spus. A știut că va pleca în curând și și-a ales foarte bine cuvintele, în ordinea priorităților lor. În ultima zi nu am discutat despre politică sau sport, ci despre lucrurile cu adevărat importante: voia lui Dumnezeu, planuri pentru propovăduirea Evangheliei și dragostea lui pentru noi.
Înainte ca Domnul Isus să Se înalțe la cer, El a enunțat o poruncă extrem de importantă. Spre deosebire de oameni, TOATE cuvintele lui Dumnezeu sunt importante, însă acestă ultimă poruncă a fost specială, iar ucenicii au înțeles asta.
“În sfîrşit, S’a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit” Marcu 16:14-16.
În ultima zi nu a fost timp pentru râsete sau pentru lucruri mai puțin importante. În ultima zi Domnul Isus a arătat îngrijorare pentru cei pierduți. De învățat i-a învățat, de mustrat i-a mustrat, însă acum la final rămâne ceva extrem de important și pentru care toți 11 vor muri: Evanghelizarea lumii!
Dacă ultimele cuvintele spuse de un om sunt așa de importante, cât de importante trebuie să fie pentru noi ultimele cuvinte ale Domnului Isus?!?
“Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer…. ” Marcu 16:19.
Da, recunosc că suntem nebuni. Nebuni că L-am crezut pe cuvânt pe Domnul Isus. Nebuni pentru Cristos.
Probabil că și ucenicii au fost considerați nebuni. Și ei L-au crezut pe cuvânt și L-au ascultat. Au plecat și au propovăduit Evanghelia pretutindeni. Nu au stat. Au plecat, pentru că ultimul ordin se execută cel puțin până când Comandantul dă altul. “Duceți-vă”!
“Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari-i însoţeau. Amin” Marcu 16:20.
Observați primul pas? “Iar ei au plecat”. Domnul Isus urma să fie cu ei, și să întărească mesajul lor prin intermediul semnelor, însă a fost necesar ca ei să asculte. A fost necesar să se ridice de pe scaun și să facă primii pași.
Câți creștini din ziua de astăzi se gândesc la sufletele pierdute? Dar oare nu acesta a fost scopul Domnului Isus? Oare nu este datoria noastră să Îi aducem la El pe aceia pentru care a murit?
“Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut” Matei 18:11.
Dacă un cioban are 100 de oi și pierde doar una singură, oare nu lasă el pe cele 99 și pleacă în căutarea celei rătăcite?
Noi ne așteptăm ca oile rătăcite să vină la biserică sau la Evanghelizare! Nu se va întâmpla.
Ne așteptăm ca Domnul să le pună în calea noastră! Nu se va întâmpla.
Celui căruia într-adevăr îi pasă de cei rătăciți, va lăsa totul și va merge în căutarea lor. Domnul Isus a făcut asta! Ucenicii făcut asta! Primii creștini au făcut asta! Oameni de-a lungul vremurilor au făcut asta! Familia Cornea a făcut asta! Ce vei face tu?
Da, suntem nebuni. Nebuni că am stat împotriva normelor creștinismului de astăzi. Nebuni că am mers împotriva “curentului”. Nebuni pentru Cristos.
Dar vreau să îți spun ceva. Dacă ceea ce noi am făcut e nebunie, atunci și tu ești chemat la același lucru. Nu doar tu, ci toți creștinii. Dacă înțelegi cu adevărat Evanghelia (Vestea Bună), atunci vei înțelege că ea nu este dedicată celor mântuiți, celor salvați, ea este Veste Bună pentru cei care nu o știu. Evanghelia este pentru misiune. Este Veste Bună în locuri și la oameni unde numele lui Isus nu este încă cunoscut.
Oricare ar fi ambițiile tale, ele sunt nesemnificative. Aruncă-le, scapă de ele, și preia ambiția lui Dumnezeu. Du-te și propovăduiește Evanghelia la orice făptură. Mărește Împărăția lui Dumnezeu! Umple cerul de oameni noi!
Chemarea lui Cristos nu este doar una activă, ci una urgentă! Peste 50.000 de oameni mor în fiecare zi fără Cristos! Iadul este umplut, în condițiile în care avem o datorie să umplem cerul.
Generația de astăzi de creștini (tu și eu) suntem responsabili pentru generația de astăzi de oameni pierduți. Dacă nu le spunem, sângele lor va fi pe mâinile noastre.
“Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii” Matei 9:37.
Ogoarele sunt gata de recoltă
Dar lucrătorii sunt așa puțini.
Mă dăruiesc, o Doammne-n întregime
Ca să culeg recolta dintre spini.
Creștinismul de astăzi poate fi asemănat cu 10 oameni care duc pe umeri un trunchi de copac mare și greu. Într-un capăt sunt 9 oameni, iar la celălalt unul singur. Cei 9 simbolizează biserica, iar cel singur simbolizează misionarii.
Dacă tu, drag cititor, vrei să te implici, în care capăt vei ajuta?
În fiecare an, zeci de mii de creștini ajută la capătul greșit al trunchiului. Ajută, însă nu acolo unde e nevoia mai mare. Dacă ești lider de tineret sau dacă ești parte a trupei de închinare, adevărul crunt este că vei fi înlocuit dacă pleci. Probabail chiar tu cunoști cel puțin 2-3 tineri care ți-ar putea lua locul și ar face o treabă la fel de bună ca tine, dacă nu chiar mai bună.
În lucrarea noastră din Malawi, dacă noi am pleca, mare parte din misiune ar înceta. În acest moment nu este nimeni care să ne poată lua locul, și sunt sigur că acest lucru este adevărat în majoritatea misiunilor de pe întreg pământul.
Vrei să faci ceva cu adevărat important? Vrei să faci o diferență undeva? Haide aici în Malawi.
Da, știu ce înseamnă o asemenea decizie. Eu am trecut pe acolo deja și, dacă s-ar ivi ocazia, aș face-o din nou și din nou. Știu că nu e ușor, însă El a promis că va fi cu tine:
“Domnul lucra împreună cu ei” Matei 16:20. El lucrează împreună cu noi și va lucra și împreună cu tine! Un singur lucru îți lipsește în acest moment: credința! Nu banii, nu sponsorizările și nu aprobarea altora, ci credința!
Dacă te-ai gândit vreodată la misiune, probabil că te-ai gândit la Africa. Vreau să îți spun că visul tău poate deveni realitate.
Malawi este una dintre cele mai pașnice țări din Africa. Oamenii sunt prietenoși și zâmbitori. Vor aprecia ceea ce faci și se vor bucura când îi ajuți. Din multe puncte de vedere, este locul perfect unde să îți începi călătoria alături de Dumnezeu. Nu contează dacă ești singur, sau dacă tocmai ți-ai început viața de familie; tot ce contează e dacă vrei să asculți.
Lucrarea noastră se numește Speranță pentru Viitor. Ea este înregistrată oficial cu guvernul din Malawi ca și o organizație religioasă. Atât Biblic, cât și legal, vei avea dreptul să faci tot ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci! E frumos, nu-i așa?
Îți punem la dispoziție (ție sau familiei tale) un apartament complet mobilat cu tot strictul necesar. Vei avea apă, dușuri calde, curent electric, protecție și liberatate să fii … nebun pentru Cristos.
Casa de misiune este aflată la poalele muntelui Zomba, iar locația este perfectă. Centrul orașului este la doar 15 minute de mers pe jos, însă destul de departe ca să nu fii deranjat de zgomotul mașinilor. Perimetrul misiunii este plin de verdeață, iarbă și copaci, locul perfect pentru a studia sau a admira natura creată de Dumnezeu aici în Africa. Mirific, nu?
Fiind la poalele munților, în timpul sezonului uscat temperatura nu se ridică la un nivel greu de suportat, iar în timpul furtunilor sezonului ploios, muntele oferă o protecție bună contra vântului.
Îți poți imagina ceva mai frumos?
Ce poți face aici? Conform darurilor pe care Dumnezeu le-a pus în tine, vei putea să lucrezi cu copiii, cu tinerii sau cu adulții (bărbați, femei sau mixt). Vei putea lucra cu cei din sate, sau cu cei din oraș, cu cei liberi sau cu cei din închisoare. Vei putea lucra cu creștini sau cu cei pierduți, musulmani, catolici, hinduși sau păgâni tradiționali africani. Dacă nu te poți decide, te vom îndruma noi.
Acest articol nu ar fi complet dacă nu aș prezenta și cealaltă parte a monedei. În orice război sunt cel puțin două linii importante și fiecare are nevoie de cealaltă. În linia întâi îi avem pe soldați, cei care duc bătălia și care își asumă cel mai mare risc, și linia de aprovizionare, sau cei care îi susțin pe soldați cu tot ceea ce au nevoie: mâncare, arme, muniție, medicamente, încurajare, etc. Soldații au nevoie de cei care îi aprovizionează, dar și ei au nevoie de soldați. Lupta, pentru a fi câștigată, are nevoie de ambele linii.
Și noi creștinii ducem o luptă. Fiecare centimetru de pe acest pământ a fost creat de Dumnezeu însă este cucerit de cel rău, dar lupta noastră nu se dă aici, ci la nivelul sufletelor oamenilor. Și ei au fost creați de Dumnezeu, însă sunt stăpâniți de cel rău și dacă noi nu vom face nimic, atunci ei vor ajunge în iad, 50.000 în fiecare zi.
Poate că nu vrei să lași totul și să mergi ca și misionar. Poate știi sigur, fără nici o urmă de îndoială, că Dumnezeu nu te-a chemat să fii în linia întâi a acestui război. În acest caz, am pentru tine o altă chemare: să fii în linia de aprovizionare. Noi avem nevoie de tine, Dumnezeu are nevoie de tine!
Tot ceea ce avem nu este al nostru, ci aparține lui Dumnezeu. Ce mod mai bun de a îți investi banii decât în lucrurile veșnice?
Te voi respecta și îți voi spune în mod direct: lucrarea din Malawi are nevoie de ajutorul tău, de acolo din linia de aprovizionare. Se cunoaște bine faptul că creștinii de astăzi dau mai mulți bani pe mâncare de câini decât către misiune. Într-un astfel de context, nu avem cum să Evanghelizăm lumea…
Dragul meu cititor, mă rog ca Duhul să lucreze în inima ta chiar în aceste momente. Oricine ai fi, și oriunde ai fi, Dumnezeu are nevoie de tine, lucrarea din Malawi are nevoie de tine, sufletele pierdute au nevoie de tine.
Mă rog ca să devii (dacă nu ești deja) un soldat sau unul care aprovizionează soldații, deoarece în acest război mai există doar o altă categorie: dezertorii.
“Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. “ Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N’a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n’a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” 1 Corinteni 1:18-21 Material scris de Ovi Cornea, misionar în Malawi, Africa.
Pentru mai multe detalii despre familia Cornea vizitați site-ul www.mission2malawi.com
