Nava spital Global Mercy va dubla capacitatea de slujire | AO NEWS
Fundația creștină de caritate Mercy Ships a anunțat punerea în funcțiune a navei spital Global Mercy, cea mai mare navă spital de caritate din lume, capabilă să dubleze capacitatea chirurgicală și de recuperare a organizației caritabile.
Nava de 174 de metri și 37.000 de tone va avea șase săli de operație și va găzdui peste 600 de voluntari din întreaga lume, reprezentând numeroase profesii, inclusiv chirurgi, echipaj maritim, bucătari, profesori, pastori, consilieri, electricieni și personal secundar. Nava are, de asemenea, o sală de conferințe cu 682 de locuri, o academie studențească, o sală de gimnastică, o cafenea, un magazin și o bibliotecă.
Planul de acțiune al navei Global Mercy are în vedere populația subsahariană de aproape 1 milion de persoane, iar pentru început va activa pe coasta Liberiei. Nava urmează să petreacă 10 luni la rând ancorată în diferite porturi din zona respectivă. Perioada estimată de funcționare a navei spital este de 50 ani, perioadă în care se anticipează că vor beneficia de intervenții chirurgicale gratuite de pe navă mai bine de 150.000 de bolnavi.
În viziunea directorului de proiect Don Stephens această uriașă organizare de resurse este mai mult dacât un simplu gest de umanitate, este dragostea lui Cristos împărtășită în cel mai practic mod.
Sursă: GNA
Sursa: