Ministrul rus de externe Serghei Lavrov în vizită în Iran | AO NEWS
14 Apr, 2021 - Alfa Omega TV

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov în vizită în Iran | AO NEWS

În prima vizită la Teheran anul acesta, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a participat la o întâlnire oficială cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, în cadrul căreia cei doi diplomați au discutat despre urgența și necesitatea revitalizării acordului din 2015.

Moscova cere Washingtonului să revină în conformitate cu acordul nuclear, pentru ca Iranul să revină la rândul său în parametrii acelui acord.

Ministrul de externe iranian a profitat de ocazie pentru a exprima indignarea Teheranului în legătură cu explozia de duminică, care a paralizat instalația nucleară iraniană Natanz. Pentru acest incident este invinuit Israelul. Mai mult, ministrul Zarif a dat asigurări că Natanz va progresa cu siguranță, în viitorul apropiat, cu centrifuge mai avansate și că dacă Israelul crede că poate împiedica Iranul să negocieze ridicarea sancțiunilor americane se înșeală.

Ministrul iranian de externe a subliniat în încheiere că, dacă, în urma unei anchete interne, Israelul va fi găsit responsabil de incident, atunci Republica Islamică va răspunde în consecință.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a subliniat că Statele Unite nu au fost implicate în atacul asupra instalației iraniene de îmbogățire nucleară Natanz, de aceea, se așteaptă ca discuțiile indirecte dintre Washington și Teheran să continue la Viena, fără obstacole.

Sursă: TV7


Sursa: