Micul dejun cu rugăciune la cea de-a 67-a ediție în SUA
09 Feb, 2019

Micul dejun cu rugăciune la cea de-a 67-a ediție în SUA

Din 1953, sute, sau chiar mii de lideri religioși, politicieni și demnitari din întreaga lume se adună în Washington DC pentru a lua parte la micul dejun cu rugăciune. Înființată în timpul administrației președintelui Dwight D. Eisenhower, acest eveniment care include mai multe denominațiuni creștine este o oportunitate pentru politicieni de a se uni în jurul valorilor lor comune și a se îndrepta spre vindecarea unor diviziuni profunde din Statele Unite. Micul dejun cu rugăciune din acest an nu a făcut excepție: peste 3.500 de invitați din 150 de țări și din toate cele 50 de state Americane s-au reunit pentru a asculta remarci din partea președintelui Donald Trump, și un mesaj plin de entuziasm rostit de președintele Misiunii Internaționale de Justiție, Gary Haugen sau de artistul Chris Tomlin. Chris Tomlin a condus închinarea Gary Haugen, CEO și fondator al Misiunii Internaționale de Justiție, a subliniat ororile sclaviei moderne, iar artistul Chris Tomlin, câștigător al premiului Grammy, a condus închinarea la micul dejun și a cântat mai multe imnuri cunoscute, printre care renumitul imn: „Mărețul Har”, compus de către John Newton, fost comandant al unui vas de sclavi. „Este uimitor că această melodie a fost scrisă de un om care se ocupă cu vânzarea de sclavi și este probabil cea mai cunoscută melodie din întreaga lume”, a spus Tomlin. „John Newton a mărturisit cum Dumnezeu l-a salvat într-un mod incredibil, făcându-l astfel să-și petreacă tot restul vieții propovăduind vestea bună și libertatea în Dumnezeu”. Un doctor creștin care a luptat cu Ebola și ISIS a emis un apel puternic pentru unitate. Dr. Lance Plyler dintr-o organizație creștină evanghelică a argumentat că, indiferent de culoarea pielii, de limbă vorbită, de religie sau țară din care venim, „toți suntem egali în ochii lui Dumnezeu”. Dr. Plyler a subliniat situația celor terorizați de extremismul statului islamic din Orientul Mijlociu: „Am lucrat neîncetat, zi și noapte, pentru a salva victimele ISIS. Îmi amintesc fețele atâtor oameni îngroziți, traumatizați și speriați de acest război”, a spus el, povestind cum a fost nevoit să amputeze picioarele unei fete de 4 ani. Episcopul care a predicat la nunta regală a reamintit politicienilor cea mai mare poruncă a lui Isus. Michael Curry, a citit din 1 Corinteni 13 și a subliniat că Biblia oferă două porunci: Iubiți-vă pe Dumnezeu și iubiți-vă unii pe alții.„Acest mod de iubire ne poate elibera pe toți și ne poate ridica”, a spus el. „Dacă nu mă credeți, poate-i veți crede pe vechii sclavi, care ziceau: „Dacă nu puteți să propovăduiți că Petru, dacă nu vă puteți ruga ca Pavel, puteți vorbi despre dragostea lui Isus: El a murit pentru toți. Există un balsam în Galaad pentru a vindeca orice rană; Există un balsam în Galaad care poate vindeca sufletul bolnav de păcat.” Senatorii din opoziție s-au rugat pentru președintele Trump. La micul dejun au fost, de asemenea, și senatorul James Lankford, R-Okla și senatorul Chris Coons, D-Del. După remarcile lui Donald Trump, cei doi bărbați l-au înconjurat pe președinte și s-au rugat pentru el. „Tată, îți mulțumesc pentru felul în care ne-ai oferit oportunitatea de a fi împreună, te rog să reverși binecuvântarea și înțelepciunea asupra președintelui, vicepreședintelui, asupra cabinetului său și a echipei sale”, a spus senatorul Lankford. „Ne rugăm să-l împuternicești, să-i dai minte înțeleaptă și, în momente de liniște, ne rugăm să-l călăuzești să conducă această națiune cu pricepere”. a spus el în încheierea rugăciunii sale. „În această dimineață ne rugăm în special pentru președintele Trump și cerem ca înțelepciunea, binecuvântarea și pacea să fie în familia sa, pe măsură ce slujește națiunea”, a rostit și senatorul Coons. Sursa: ChristianPost