Membrul păcălit de predicator
Deși este un titlu destul destul de dur, provocator și chiar destul de curajos, pentru că, cu siguranță pe mulți dintre dumneavoastră vă intrigă, stârnindu-vă curiozitatea și probabil ați ajuns să vă puneți întrebări ca: „ce vrei să spui prin aceasta?” sau „ce anume vrei să transmiți prin acest titlu al acestui articol?”, vreau să vă anunț încă de la început că nu este vorba despre ceva amuzant, despre ceva ilustrativ și nici măcar de o poveste ca: „Ursul păcălit de vulpe”. Deși titlul seamănă foarte bine cu această poveste, abordarea și dezvoltarea acestui subiect este cu totul diferită, distinctă, divergentă.
Aceasta pentru că am scris acest articol cu scopul de a răspunde specific din punct de vedere biblic la câteva întrebări în ceea ce privește predicatorii și ascultătorii predicilor.
Cu alte cuvinte, în calitate de predicator, „ce mesaj transmiți membrilor din Biserică?” Iar pe de cealaltă parte, „dacă ești membru, ce fel de predici îți place să asculți? Ce gusturi ai în ceea ce privește alimentația spirituală?”
Iar dacă vă întrebați, dacă nu cumva am de gând să abordez chestiunea în cauză din punct de vedere teologic, spre dezamăgirea unora și spre bucuria altora (că doar avem gusturi diferite în ceea ce privește predicarea, alimentația noastră spirituală, la fel stă treaba și cu citirea acestui articol) răspunsul este da!
Doar că asta nu ar trebui să ne sperie sau să ne facă să ne împotrivim acestui lucru, dacă știm cu exactitate ce înseamnă cuvântul teologie în esența lui.
O mică analiză a acestui cuvânt, ne poate schimba perspectiva greșită despre acest termen.
Cuvântul „teologie” provine din capitolul 1 al Evangheliei după Ioan, din versetul 1, și își are rădăcina din cele 2 cuvinte: THEOS care înseamnă Dumnezeu și Logos care înseamnă Cuvânt.
Și acum îmi doresc să înțelegeți de ce am făcut această observație în ceea ce privește acest cuvânt pretențios, care și-a cam pierdut înțelesul de bază, înțelesul real, înțelesul original… Pentru că de prea multe ori auzim și vedem persoane, care prin anumite clișee promovează lozinci, care sună cam așa: „ce tot atâta teologie?”, „sunt sătul de atâta teologie!”, „m-am lămurit eu cum stă treaba și cu teologia asta!” Și da, cu alte cuvinte sau mai bine spus, în traducerea exactă și corectă a termenului teologie, expresiile acestea ar suna cam așa: „Ce tot atâta Dumnezeu și atâta Cuvânt?” Păi, pentru persoanele respective, nu e o problemă că spun aceste lucruri… Pentru ei există predicatori (și nu sunt puțini) experimentați, care pregătesc povești interesante care să le captiveze atenția. „Eu sunt sătul de atâta Dumnezeu și Cuvânt”. Desigur că mă întreb pe bună dreptate, ce vor face acești oameni o veșnicie în ceruri, dacă de pe acum, ei sunt sătui de atâta Dumnezeu și atâta Cuvânt? Pentru că de asta vor avea parte în ceruri, de teologie.
„M-am lămurit eu cum stă treaba și cu Dumnezeu și Cuvântul Său.” Da, unii oameni au studiat toată viața lor Cuvântul și au încercat din răsputeri să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu mai bine, nu au ajuns încă desăvârșiți cu privire la anumite aspecte ale Cuvântului încât să fie lămuriți pe deplin, pentru că este imposibil să încerci să cunoști Infinitul prin finit, dar aceste persoane s-au lămurit spre deosebire de alții.
Oare avem de a face cu extratereștrii care au fost lămuriți pe deplin?
Și da, desigur că am folosit ironia asupra acestor interpretări cu care în mod normal și justificat biblic nu sunt de acord.
Membrul păcălit de predicator constă în special în domeniul predicării rostite de predicator și a membrilor care ascultă predica respectivă.
Iar subiectul acesta este unul dintre cele mai actuale subiecte, pentru că cel puțin odată pe săptămână se întâmplă acest lucru și totuși, cât de puțin vorbim despre un subiect atât de practicat și de important.
Textele care ne vorbesc în mod clar despre acest subiect sunt în toată Scriptura dar unul mai complex se găsește în 1 Corinteni, în primele 4 capitole ale acestei epistole, care din punctul meu de vedere ar trebuie să fie fișa postului pentru orice predicator (predicator, nu păstor) și ascultător al mesajului.
Ținând cont de faptul că nu îmi doresc ca acest articol să ajungă un roman, voi încerca să abordez doar anumite porțiuni din primele 4 capitole ale acestei epistole care dezvoltă acest subiect și aceasta mai pe scurt, acordând o atenție mai deosebită unui singur pasaj.
1. Predicatorul
În capitolul 1 de la v. 17 până la v. 31, Pavel tratează metodele de transmiterea a Mesajului Ceresc, pentru că existau unii oameni care foloseau înțelepciunea grecească (cea mai puternică înțelepciune a perioadei în care a fost scrisă această epistolă) pentru a transmite mesajul lui Dumnezeu și credeau că aceasta este adevărata metodă. Mai existau alții, care cereau semne din cer și minuni, o altă metodă de transmitere a Mesajului. Metodă greșită de altfel, pentru că ea a venit la cerința ascultătorilor și dintr-o dată au existat unii care le-au oferit ce le trebuia lor, dar nu ceea ce aveau nevoie din punct de vedere spiritual (v. 1:22). Însă Pavel arată limpede și clar care este Metoda corectă de transmitere a mesajului v. 23: „Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie.”
Acesta este adevărata metodă a transmiterii Mesajului, Proclamarea lui Hristos, această nebunie a proclamării crucii lui Hristos.
În capitolul 2, de la v. 1 până la v. 14, este vorba despre transmiterea mesajului prin Duhul Sfânt.
Priviți cine descoperă mesajul lui Dumnezeu: „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Și asta se aplică fără dar sau poate și în studiul Scripturii.” (1 Corinteni 2:12).
Iar mai apoi ne este tratat și descris modul de transmitere a mesajului, și se atrage atenția la vocabularul pe care trebuie să îl aibă orice predicator când transmite mesajul lui Dumnezeu. „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.” (v. 13).
De la capitolul 3, versetele 10 până la 15, se vorbește despre o distincție dintre Pavel și ceilalți slujitori și despre lucrările diferite pe care le au, dar prin care lucrează împreună cu același scop. Iar la urmă, faptul că lucrarea fiecăruia va fi verificată prin foc.
El este meșterul zidar (v. 10),El a pus temelia (Evanghelia Domnului Isus Hristos, v. 10),Ei nu pot pune altă temelie (Nu va mai fi pusă o altă temelie, v. 11),Ei doar clădesc deasupra (v. 12).
Cam acesta este rolul predicatorului, proclamarea lui Hristos, a Evangheliei prin studiul făcut cu ajutorul Duhul Sfânt și prezentat, proclamat, propăvăduit tot prin Duhul Sfânt, cu un vocabular duhovnicesc din partea aceluiași Duh.
Nu prin semne și minuni, și nu prin cele mai bogate vorbiri din lumea aceasta.
Este interesant faptul că Pavel nu specifică nimic despre vreo povestire captivantă, sau despre ceva amuzant care să-i distreze pe ascultători… Lucruri care se întâmplă tot mai des în secolul nostru, în Biserica lui Hristos. Și nu numai că avem parte de așa ceva, dar îi și promovăm pe acești ”predicatori”, făcând din ei vedete spirituale, fără ca ei să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Ori nu asta specificăm înainte de orice predică, că ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, predicat de X? Însă Cuvântul lui Dumnezeu nu conține povești de adormit copii, nu este o carte amuzantă din care predicatorii pot produce un moment de stand up comedy… Și cu toate acestea, aceste lucruri se întâmplă tot mai des.
Înțeleg că unii predicatorii au încurcat amvonul Bisericii cu scena unui teatru, unde au luat rolul unui comediant încercând să distreze „caprele”, sau cu scena unui concurs de leadership, unde se spun o mulțime de povești care crează o stare emoțională și motivațională pentru a îndeplini anumite obiective. Dar sunt uimit de felul cum tratăm noi, ascultătorii mesajului, acestă problemă, majoritatea fiind cu brațele deschise la asemenea mesaje, ba mai mult, atașându-ne într-un mod drastic și dăunător de acești „super eroi”.
Fiind un predicator al mesajului și în același timp și un ascultător al mesajului, cred că problema este din ambele părți.
Ca și ascultători avem gusturi diferite în ceea ce privește predicarea pentru că suntem oameni diferiți și Pavel a știut acest lucru și a tratat acest subiect în textul din 1 Corinteni 2:14-3:9.
Atașez aici o schiță ca să înțelegeți cum abordează Pavel acest subiect:
2. Ascultătorii Mesajului
Corinteni 2:14 – 3:9
Tipuri de ascultători:
Omul Firesc (Depravat) – 2:14
Caracteristici
Încăpățânat (Nu primește) v. 14.Intolerant (Nebunie pentru el) v. 14.Incapabil (Nu poate.) v. 14.
2. Omul Duhovnicesc – 2:15-16
Calități
înțelept spiritual (v. 15)învățat de Hristos (v. 16)identificat cu Hristos (v. 16)
3. Omul lumesc (imatur spiritual) – 3:1-9
Cauze
Alimentația duhovnicească (v. 1-2)Atitudinea devastatoare (v. 3)Atașarea dăunătoare (v. 4-9)
Ca și ascultători ai mesajului, ne uităm la omul firesc, depravat, unde lucrurile sunt simple și clare, tot ce este duhovnicesc, i se pare o nebunie, un non-sens și nu înțelege absolut nimic din toate acestea. Acești ascultători, deși ascultă mesajul, resping orice lucru care are de-a face cu religiozitatea prin încăpățânarea lor (nu primesc), prin intoleranța lor (li se pare o nebunie) și prin faptul că sunt incapabili (nu pot să primească).
Pe de altă parte, Pavel prezintă și omul duhovnicesc și observăm faptul că el este matur din punct de vedere spiritual, are discernământul spiritual format, cunoaște bine Scripturile și și-a format standardele vieții și principiile după Scriptură. Este acel gen de ascultător pe care nu poți să îl păcălești cu povești și glume. Textul ne spune despre el că are 3 calități, că este înțelept spiritual, învățat de Hristos, și identificat cu Hristos.
Iar acum ne vom îndrepta privirile spre ultimul tip de ascultător, spre omul lumesc, despre care vreau să scriu cel mai mult, pentru că tipul acesta de om se găsește cel mai des în calitate de ascultător. Ei sunt cei care îmbrățișează cu drag această (ne)predicare și o promovează fără dar sau poate și, din păcate, această categorie de ascultători, din punct de vedere numeric, par să fie cei mai mulți.
Când am studiat acest text, am avut o dificultate la începutul studiului cu identitatea acestor oameni, acestor ascultători, pentru că ei nu sunt nici firești, dar nu sunt nici duhovnicești. Despre omul firesc, știu sigur că nu e mântuit. Despre cel duhovnicesc știu sigur că e mântuit, născut din nou. Dar dilema mea. atunci când am studiat acest text, a fost, unde îi încadrez pe acești oameni lumești? Sunt mântuiți, nu sunt mântuiți? Eu cred din tot cugetul meu, cu toată mintea mea și cu toată inima mea că acești oameni lumești din acest text, au fost mântuiți, au fost regenerați, au fost schimbați, au fost născuți din nou. Motivul pentru care Pavel îi numește lumești, este pentru că sunt imaturi spirituali. Pe ce mă bazez când scriu aceste lucruri? Desigur că nu pe mintea mea, nu pe intuiția mea, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, adică pe textul pe care l-am prezentat mai sus. Iar pentru asta îmi doresc să privim foarte scurt la 3 argumente:
1. Prunci în Hristos (v. 1)
Primul argument se găsește în versetul 1: ”a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos.” – ”prunci în Hristos”, ”în Hristos”. Cu alte cuvinte, ei au primit o identitate nouă, pentru că sunt în Hristos. Nu poți să fii în Hristos și să nu fii mântuit. Arătați-mi pe cineva în Hristos care în același timp nu este mântuit și vă spun că acest lucru este imposibil.
2. Ogorul lui Dumnezeu (v. 9)
Al doilea și al treilea argument se găsesc în versetul 9: ”Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu” – adică ogorul în care Dumnezeu lucrează, ogorul pe care Dumnezeu îl lucrează. Sunteți cei în care Dumnezeu a început o lucrare și pe care o va duce la bun sfârșit.
3. Clădirea lui Dumnezeu
Iar al treilea argument îl găsim în același verset 9, „clădirea lui Dumnezeu” – adică, casa în care Dumnezeu locuiește. Cu alte cuvinte, trupurile lor, erau locuite de Duhul Sfânt, cu El au fost pecetluiți. Ei erau temple ale Duhului Sfânt.
În concluzie, acești ascultătorii ai mesajului, oamenii lumești sunt mântuiți, însă motivul pentru care Pavel îi numește lumești este pentru că sunt imaturi spiritual. Deci omul lumesc este mântuit dar este imatur spiritual, este necrescut, este nedezvoltat, este copil, sau cum spune textul nostru, este prunc în Hristos.
Așa că vă invit să privim în continuare la 3 cauze care îl fac imatur pe acest ascultător al mesajului, pe acest om lumesc :
Cauze:
Alimentația duhovnicească (v. 1-2)
Prima cauză prin care se poate observa imaturitatea spirituală a omului lumesc este alimentația spirituală, alimentația duhovnicească. „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi, și nici acum chiar nu le puteți suferi”. (v.2)
Sunt 4 moduri prin care alimentația duhovnicească poate fi transmisă :
1). Hrana tare: Iar pe această hrană tare, Pavel o numește „bucate tari” și cu ele se pot hrăni omenii maturi spirituali, oamenii duhovnicești pe care i-am prezentat în scurte cuvinte ceva mai sus.
Ei pot primi cu drag în predicare subiecte ca: alegere, predestinare, perseverență, etc.
2). Laptele Duhovnicesc: Nu este de mirare că Pavel folosește cuvinte ca prunc, lapte duhovnicesc și compară anumiți oameni, adică oamenii aceștia lumești cu niște copii. Pentru că orice nou născut, bebeluș născut de curând de către o mamă, este hrănit cu lapte, pentru că nu poate să primească o hrană mai tare.
Oferă-i carne unui bebeluș în loc de lapte și vei vedea ce va ieși… Exact așa este și în domeniul spiritual. Pune o persoană imatură din punct de vedere spiritual să prezinte doctrinele biblice, să vorbească despre predestinare, despre alegere, despre perseverența în har, un pic de apologie cu privire la creație și vei rămâne surprins de ce vei auzi: ”îîîî, uuu, abuuu„ ca niște bebeluși reali, sau în cel mai rău caz nu vei auzi nici măcar aceste zgomote.
Pe de altă parte dacă ascultă o predică cu „bucate tari”, nu se pot concentra să primească Cuvântul respectiv, îi plictisește… Nu le place această hrană. Dar dacă au parte în meniul zilei de o povestioară, o ilustrație, ceva amuzant, (lucruri despre care am scris la descrierea predicatorului) imediat veți vedea cum își vor ridica ochii din telefoane sau din gol de la prea multă plictiseală: „wow, o poveste”, „woau, o ilustrație”, „wee, ceva amuzant”.
Să fim sincer acum, cei care aveți copii și sunteți părinții (și nu numai) știm că, copiilor le place să audă când merg la culcare, o poveste: „Albă ca zăpadă și cei șapte pitici” sau „Cenușăreasa.”
Și da, dacă povestirile acestea sunt biblice, povestiri din Vechiul Testament sau chiar din Noul Testament, este totuși o hrană spirituală. Este adevărat, este lapte, dar ține de foame mai ales acestei categorii de prunci în Hristos.
3). Laptele artificial: Partea negativă pe care o văd în acest domeniu și care este chiar centrul acestui subiect care aduce titlul articolului, este următoarea: Există povești nebiblice care sunt biberonul (Sticluță cu capac de cauciuc ca un sfârc, pentru alăptarea artificială) nostru! La fel cum copiilor de multe ori li se oferă biberonul, pe care ei îl folosesc în loc de lapte, ca să imite hrana, pentru că ei tot sug din acel biberon în speranța ca va curge ceva hrană de acolo, dar cu toți știm că nu va curge nimic niciodată, pentru că noi îl mai numim și mincinosul. Tot așa se întâmplă și din punct de vedere spiritual. „Wow, poveste, ceva amuzant, dar din păcate poveștile acestea, oricât de emoționante și captivante sunt ele, nu sunt altceva decât o hrană artificială, un biberon, un mincinos care ni se oferă din partea anumitor predicatori, care folosesc aceste povești în predică. Fiind reale, este hrană artificială pentru noi, pentru că ele nu fac parte din Cuvântul lui Dumnezeu, nu se găsesc în Biblie. Iar fără predicarea Cuvântului, nu este hrană adevărată, ci doar artificială…
4). Otrăvirea: Am vorbit despre poveștile adevărate care ne sunt oferite și am observat că ele sunt artificiale și nu pot sluji ca hrană spirituală, ci doar ca amânare și speranță falsă. Dar mai rău, se prea poate să nu avem parte nici măcar de biberon, ci în loc de lapte să primim otravă. Adică, dacă aceste povești, mai sunt și false, nu numai că hrana este artificială și nu servește la nimic, ci pur și simplu aceste povești neadevărate otrăvesc Biserica lui Hristos cu minciuni. Iar acest lucru este absolut groaznic. Predicatorii păcălesc membrii bisericii, membrii bisericii îi urmează cu atâta încredere și totuși cât de puțini ne dăm seama de acest lucru, de gravitatea aceste situații.
Și dacă tot preferăm laptele duhovnicesc pentru prunci și ne dorim povești, de ce să nu avem parte de o povestire biblică? Un Abel omorât de Cain, un potop, un Iosif vândut de frații săi, etc… Sunt o mulțime de povestiri biblice care pot fi folosite de predicatori pentru a oferi un lapte duhovnicesc. Nu este carne dar este este totuși hrană spirituală, nu hrană artificială sau mai rău otravă. Iar acum dați-mi voie să vă întreb, ce fel de mâncare vă place să primiți? Ce gusturi aveți în ceea ce privește alimentația spirituală? Vă place Cuvântul lui Hristos explicat? Doriți predici biblice pe text? Sau vă plac povestioarele biblice? Vă plac poveștile actuale? În funcție de ce hrană vă place, vă puteți da seama și ce fel de ascultători sunteți. Din care categorie de ascultători faceți parte?
Însă schimbând un pic rolurile…
Dar tu predicatoare? Ce oferi ascultătorilor tăi?
Hrană tare din Cuvântul lui Hristos (Predicarea învățăturii unui text?Abordarea unor subiecte mai grele și mai dificile de înțeles?) Laptele Duhovnicesc (Povestiri din Biblie sau subiecte biblice ușor de digerat?) Laptele superficial (Povești adevărate din viața unor oameni sau experiențele altora sau ale tale cu Dumnezeu?) Otravă (Povești și experiențe neadevărate?)
2. Atitudinea devastatoare (v. 3)
O a doua cauză a omului lumesc, a omului imatur spiritual o putem observa cu privire la atitudinea devastatoare pe care o are, în v. 3: „În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?” Și anume, atitudinea pe care o are… „Certuri, dezbinări”… De obicei, copii se ceartă foarte repede, se supără și nu mai vorbesc unii cu alții, „gata m-am supărat, mi-am luat jucăriile și am plecat acasă”. Acum diferența dintre copii fizici și copiii din punct de vedere spiritual, este următoarea… Copilașii, după ce se ceartă, se iartă foarte repede unul pe altul și se joacă din nou împreună… Oamenii maturi, dar care sunt imaturi din punct de vedere spirituali, dacă se ceartă, ei nu mai vorbesc ani întregi între ei.
Dă-mi voie să te întreb, dacă ai maturitatea necesară de a ierta ușor și din toată inima, repede, fără să treacă mult timp? Dacă poți face acest lucru și poți ierta din toată inima indiferent de greșeala pe care a făcut-o celălalt, acesta este un semn al maturității spirituale. Dar dacă nu poți ierta și ierți foarte greu, dă-mi voi să îți spun că, nu numa că ești foarte mândru, ci ești și imatur spiritual. Pentru că pui orgoliul tău, mândria ta, mai presus de persoana respectivă și mai presus de relația pe care o ai.
3. Atașarea dăunătoare (v. 4-9)
Am scris despre alimentația duhovnicească și am înțeles faptul că, în funcție de hrana cu care ne alimentăm se definește și maturitatea noastră.
Ne-am uitat la atitudinea devastatoare, certuri și dezbinări și este clar că nu aceasta ar trebui să fie atitudinea corectă.
Iar acum doresc să ne uităm la ultima cauză a omului lumesc, a omului imatur și anume la atașarea dăunătoare.
Versetul 4 spune: „Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo, nu sunteți voi oameni de lume?”
Corintenii, unii erau a lui Pavel pentru că Pavel era profund în teologie. Alții erau a lui Apolo, pentru că acesta era mai dinamic, prezenta mult mai pasionat decât Pavel (Fapte:18:24-26).
Corintenii aveau super eroi în ceea ce privește predicarea… s-au atașat de oameni (Cel puțin ei s-au atașat de oameni care predicau adevărul).
Și am să încep direct cu o întrebare: „de cine se atașează copii când sunt mici? De super eroi, numai îi auzi cum zic: „Eu sunt Superman” și vine celălalt mai șmecher și zice: „Eu sunt Batman”. Și așa unul e a lui Superman și altul a lui Batman.
Și dacă ar fi să aplicăm aceasta în contextul de față, am auzi din partea celor imaturi spirituali: „Eu sunt a lui Ianovici!”, „Eu sunt a lui Pustan!”, „Eu sunt a lui Bunaciu! „Eu sunt a lui Negruț!” Dar a lui Hristos nu mai vrea nimeni? Toți vor să fie a lui Batman și Pustan? Cine sunt aceștia? (v. 5–8)
(Am ales 4 predicatori cu renume ca exemplu, de care oamenii sunt atașați, nu doresc să fac vreo aluzie în special la ei, pentru că desigur mai sunt și alții.)
Și toate acestea pentru că, dacă îți faci un nume, nu mai contează ce spui, ce predici, pentru că vei avea adepți tot timpul, „pentru că unii sunt ai tăi și alții sunt ai altora”.
Și nu cei maturi spirituali se atașează de anumite vedete spirituale, ci cei lumești (imaturi), care sunt hrăniți cu o alimentație care lasă de dorit, de aceeași oameni de care se atașează! Și să mai spună cineva că acesta nu este un lucru „strigător la cer”?
Când un membru este păcălit de predicator și membrul se atașează de același predicator care l-a păcălit, nu este tragic?
Câteva concluzii la sfârșitul acestui articol! (Desigur, pentru cei care au mai avut răbdarea să-l citească).
Pentru predicator: Probabil că nu sunt în măsură să îți dau sfaturi, dar vreau doar să îți aduc aminte de fișa postului, de o parte din cele 4 capitole ale epistolei către Corinteni, textul fiind din: 1 Corinteni 3:13-15: „lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia (Hristos) aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”
Nu uita Temelia, nu uita ce clădești pe ea.
Pentru ascultător: Nu uita că, datoria ta este să verifici orice mesaj pe care îl asculți și să distingi hrana pe care o primești. Nu te hrăni cu mâncare artificială, nu ține de foame! Nu te lăsa otrăvit, otrava odată ce intră în țesut, are consecințe devastatoare!