Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #61: Și de mâine… ce va fi?
Ieremia 29:11
Am trecut de perioada de carantină, de izolare, de ordonanțe militare, iar acum, cei mai mulți își pun întrebarea: Ce va fi de mâine? Așa suntem noi, interesați mai mult de mâine, decât de azi! Am uitat să ne gândim că astăzi este mai important, că ajunge zilei necazul ei…, că de ziua de mâine nu trebuie să ne îngrijorăm. Privim la ceea ce nu avem, uitând să ne bucurăm de ceea ce există deja. Azi există, mâine…, nu mai știu. Azi suntem, mâine…, vom vedea! Mâine nu este ziua noastră. Ziua de mâine nu este nici a președintelui, nici a politicienilor… Ei fac planuri care ne înviorează sau ne dezamăgesc (așa se întâmplă când ne agățăm cu amândouă mâinile de niște bieți muritori). Dacă ne consolidăm relația cu Dumnezeul care știe viitorul, nu vom fi îngrijorați de nimic. Vom fi în siguranță, pentru că știm cine este în spatele zilelor, fiindcă El ni le numără pe toate.
În această perioadă de restricții am devenit mai stabili, mai conștiincioși, mai dedicați lui Dumnezeu? Cred că cei serioși cu Dumnezeu și sensibili și-au întărit convingerile și au devenit și mai serioși, dar cred că aceia care sunt, precum frunza pe apă, clătinată după val, s-au speriat puțin, au devenit serioși de circumstanță, au promis că vor fi altfel, dar le este așa de dor de libertate, încât numără orele până la momentul în care să dea drumul la distracție. Acesta va fi, pentru cei mai mulți, ziua de mâine. Poate că Dumnezeu a fost căutat mai mult, în această vreme, dar după ce se va destrânge șurubul, îl vor abandona pe Dumnezeu, cum au mai făcut-o, și se vor întoarce la ce știu cel mai bine, la a fi ignoranți, indiferenți, la a-și vedea de lăcomiile lor, în idolatria zilnică și Îi vor întoarce spatele lui Dumnezeu, abandonându-L…!
Istoria ne vorbește despre fluctuațiile omului. Omul la ananghie devine speriat și se pare că știe să promită multe…, dar în libertate uită ce a promis, abandonează tot ce a învățat, (dacă a învățat ceva), și devine mult mai rău ca la început. Cred că Dumnezeu va fi dezamăgit de comportamentul unei mari mulțimi de români, după ziua de mâine; nu că L-ar surprinde pe Creator, dar vom asista la o explozie a ignoranței și a distanțării de Dumnezeu!
Unii vom continua să umblăm cu măști, asortate în funcție de context: la muncă o mască, acasă alta, la biserică (atunci când ne vom întâlni) una deosebită – de duminica, ne vom procura suficiente măști, de schimb. Da, se vor purta mănuși, și mănușile vor fi de schimb, în funcție de întâlniri, de zonă, de context. Ne vom purta cu mănuși, pentru că unii se simt infectați sau amenințați de infectare și să nu riscăm, vom avea acest accesoriu la îndemână. Vom avea stabilită distanțarea. Vom avea un metru imaginar care să stabilească cât de aproape suntem unii de alții. Cine se apropie prea mult este un potențial pericol, îi vom ține la distanță pe unii. Vom ține la distanță omul, dar vom îmbrățișa păcatul, pentru că el nu este un pericol… Vom avea declarația la noi, vom inventa multe… când vom ieși din localitate. Unii nu se vor sfii să declare fals, vor face exact ce știu să facă mai bine, să mintă autoritățile. Promit că fac una, dar vor face alta și vor merge în altă parte. Vom aștepta permanent de la oameni… vești noi; vom sta cu urechile lipite de radio și cu ochii deschiși la televizor să auzim permisiunea eliberării totale…, vom avea temperatură scăzută sau crescută, în funcție de ce ne spun cei de la televizor…, dar și aici vom fi testați cu termometrul, să nu o ia razna temperatura…, că devenim suspecți!
Oare asta ar trebui să fie problema noastră? Respectăm legile, suntem cetățeni ai țării și trebuie să demonstrăm că suntem supuși acelora care au fost puși de Dumnzeu acolo, dar încrederea noastră deplină trebuie să fie în Dumnezeu! Nu ne vom dezice de El, nu Îl vom abandona, nu Îl vom necinsti, nu Îl vom trata cu sfidare și ignoranță, nu vom trăi fără El numai pentru că am trecut valea de partea cealaltă… Cu Dumnezeu, și la bine și la rău, și în vale și pe munte, și în vremurile care ne plac și în cele care ne displac. El rămâne Același, dorește ca noi să îi fim ascultători de dragul Lui și de bună voie…, iar ziua de mâine, deja i-am dat-o Lui, El știe ce are de făcut!
Cigher Sorin,
14 mai 2020,
Pastorul Bisericii Baptiste Son din Sibiu.