Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #49: Credincios în orice împrejurare
Se vorbește în istorie despre un om care a deranjat familia regală. Este vorba de Ilie, profetul care nu s-a compromis. A fost o voce a lui Dumnezeu pentru acea vreme. Deși trăiau o criză majoră, când era imposibil pentru credincioși să-și trăiască relația cu Domnul, Ilie a ales să spună cuvintele Sale și tot ce el a afirmat s-a adeverit! Faptul că era un credincios practicant, care credea în ceea ce spunea, nu l-a scutit de necazuri. A știut ce înseamnă să stai singur într-o peșteră, fără condiții, fără resurse, dar acolo, în interiorul grotei, a trăit minuni. A știut ce înseamnă depresia, a fost fugar, căutat de armata împăratului, fiindcă era un ghimpe pentru regină. I s-au pus în cârcă fapte de care nu era vinovat… A spus adevărul și atunci când a avut de câștigat, dar și atunci când a avut de pierdut. Cu toate că avea motive să renunțe, să abandoneze, nu face acest lucru. Era vânat, fiind acuzat de atrocitățile care s-au năpustit peste țară, era considerat vinovatul principal al catastrofei naționale. Mă gândesc că, odată ce regele a dat sfoară în țară că Ilie este cauza secetei și a lipsei de hrană, oricine era gata să îl ucidă.
Realitatea era alta! Conducerea politică a țării era compromisă. Regele era idolatru, regina era păgână și mânia lui Dumnezeu a venit asupra țării. Cauza crizei era păcatul care îl făcea pe Dumnezeu să intervină… Oare astăzi nu e la fel? A fost secetă multă vreme în Israel ( trei ani și jumătate). Această secetă a adus foamete, respectiv lipsuri mari în popor. Ilie a venit cu soluția, dar nu l-au bagat în seamă, ci dimpotrivă, au vrut să scape de el! (El era un fel de poștaș care aducea telegrama, iar oamenii au vrut să omoare poștașul).
Ilie nu se dezice, în ciuda vremii pe care o traversează. Îi rămâne fidel lui Dumnezeu și Dumnezeu îl răsplătește! Când toată lumea o duce greu, robul lui Dumnezeu este hrănit de niște corbi. Da, se pare că aceste păsări au fost prietenii cei mai fideli, care au avut grijă de el. Pare desprins din filme SF, dar a fost o realitate pe care Dumnezeu a regizat-o. Nu a dus lipsă de nimic. Când lumea era la strâmtorare și trecea prin lipsuri, el mănâncă pâine și carne, dimineața și seara. Acesta este Dumnezeul lui Ilie! Nu își abandonează slujitorii! Nu o va face nici cu tine! Dumnezeu rămâne credincios și atunci când se pare că tace sau ni se pare că este absent! Tot ce i-a revenit lui Ilie de făcut era să nu se rușineze, să nu se teamă, să nu dea înapoi. Când a fost trimis, nu a vociferat; când a stat în fața regelui, nu s-a temut; când a urcat pe munte, nu s-a intimidat de mulțimea prorocilor lui Baal. S-a simțit singur, ca orice om, îngrijorarea i-a dat târcoale, fiind hăituit zilnic, însă Dumnezeu a intervenit într-un mod miraculos și i-a oferit ceea ce nu îi putea promite nimeni: L-a văzut pe Dumnezeu! Acolo, în singurătate, în momente de frământare și decepție, i se descoperă Dumnezeu. Când face liniște în interiorul lui, aude susurul blând al Domnului! Uneori trebuie să ne oprim și noi din drumul nostru, din vacarmul și agitația vremii, să ne retragem, de bună voie ar fi indicat, nu constrânși, și să așteptăm să treacă tunetele și fulgerele, ca să auzim în final glasul lui Dumnezeu care ne ridică, blând și încurajator!
Ilie a fost la fel ca noi, cu aceleași slăbiciuni, cu o natură asemănătoare cu a noastră…, dar ne demonstrează că se poate să îi rămâi credincios lui Dumnezeu indiferent de vremuri! Cine rămâne credincios până la capăt are parte de prezența lui Dumnezeu! Ilie a stat în peșteră, dar Domnul l-a chemat pe munte. Când vei sta suficient în peșteră, în părtășie intimă cu El, fii sigur că Domnul te va chema pe munte. Ascultă indicațiile Lui și-I fii credincios indiferent de circumstanțe!
Sorin Cigher,
2 mai 2020
Pastorul Biserici Baptiste Sion din Sibiu