Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #39: Ce caută Isus spre Emaus?
Luca 24:13-35
După înviere, Domnul Isus nu își lasă ucenicii. El este interesat de ei. Nu se duce să se arate lui Pilat sau preoților celor mai de seamă, nu se duce la șeful armatei romane sau la cei care L-au contestat, ci se duce la ucenicii care I-au fost alături o perioadă îndelungată. Cu aceia cu care a trăit ultimele zile din viață vrea să-și petreacă primele zile după înviere. Rând pe rând, ucenicii au primit confirmarea că Domnul este viu! Durează mai bine de o săptămână până să fie echipa completă, cu excepția lui Iuda, care și-a ales un alt drum…
S-a produs destulă agitație după înviere, mult mai multă decât atunci când a fost prins și omorât Domnul. Agitația dinaintea morții a ținut puțin, oamenii au fost mulțumiți că au scăpat de El, dar răscolirea de după înviere a sufletelor oamenilor ține de peste două mii de ani, și va continua până la finalul istoriei.
Doi ucenici au fost de față când femeile au adus vestea că Isus este viu. Au fost surprinși, uimiți, confuzi chiar. În această stare, au plecat într-un sat, spre Emaus. Poate aveau rudenii sau erau originari de acolo; ce au căutat pe acel drum, nu știm, dar cu siguranță nu erau străini de locul respectiv, erau familiarizați cu casa de la țară. Călătoria lor a fost plină de surprize. Discutau pe marginea evenimentului produs în Ierusalim, în special despre învierea despre care vorbea toată lumea; o fi adevărat, o fi minciună? Femeile, preoții sau soldații romani sunt demni de crezare? Când își puneau cele mai grele întrebări, un Străin li s-a alăturat și și-au continuat drumul împreună. Ei nu L-au recunoscut, pentru că erau prea ocupați cu frământările personale, așa încât nu au mai fost atenți la persoana de lângă ei… Au fost surprinși că acest Călător nu știa nimic! Erau uimiți mai ales că un eveniment așa de important putea fi ignorat de cineva…
A preluat Străinul discuția, s-a băgat în seamă și bine a făcut, pentru că ei aveau informații preluate de la alții, dar Străinul era El însuși o știre! Ei au vorbit de un eveniment, El a vorbit despre o persoană! A început să îi dojenească și să le prezinte faptele dintr-o altă perspectivă. Drumul s-a terminat, seara a sosit, iar Străinul a fost invitat, din politețe, cu ei la masă. Abia atunci au văzut realitatea! Și-au dat seama că Străinul este Subiectul principal al Ierusalimului. Însoțitorul a dispărut, iar ei au rămas cu remușcarea neatenției și a superficialității de care au fost capabili. Dovada pocăinței sincere este întoarcerea lor imediată spre Ierusalim! Au plecat cât au putut de repede, nerăbdători să le spună tuturor Cine i-a întâmpinat spre Emaus!
De ce merge Domnul spre Emaus? Să-i întoarcă din drumul lor! I-a păsat așa de mult de ei, încât s-a dus cu ei pentru a-i convinge să se întoarcă de pe drumul confuziei, pe drumul Lui, al adevărului.
Hristos e gata să meargă și cu tine, să-ți dovedească învierea, apoi te lasă pe tine să decizi continuarea călătoriei! Mergând spre „Emausul” tău, rămâi dezamăgit, neîncrezător, nemulțumit, dar lasându-L pe Hristos să facă lumină în înțelegerea ta, în viața ta, te convinge că lucrurile pot sta diferit. Nu vei mai sta pe gânduri și vei înțelege că trebuie să te întorci urgent de unde ai pornit!
Hristos a venit chiar din cer să ne întoarcă pe fiecare de pe drumul pierzării! El ne-a dovedit că este Dumnezeu prin învierea Sa și a plecat, s-a înălțat… ne lasă pe tine și pe mine să decidem: ne întoarcem spre adevăr, spre lumină sau mai zăbovim? Decizia ne aparține…
Cigher Sorin,
22 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu