Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua 31: MARȚI – Trezirea adormiților
14 Apr, 2020

Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua 31: MARȚI – Trezirea adormiților

MARȚI
Săptămâna Mare,
Matei 25:1-46.

Ne îndreptăm, cu pași repezi, spre punctul culminant al evenimentelor, crucea. Săptămâna mare este condensată de evenimente, de învățături, de instrucțiuni practice în vederea echipării comunității pe care Domnul Isus a format-o. După experiența de duminică, de pe străzile Ierusalimului, cu oameni entuziasmați, de a căror stare instabilă Domnul nu a fost surprins, după momentele din Templu în care își manifestă supărarea pe toți indolenții vremii, apare și ziua în care smochinul se usucă instant, spre surprinderea tuturor.

Văzând evenimentele de astăzi, creștinii ar trebui să se trezească, pentru că toate se derulează cu pași repezi spre un final sigur! Mesajul este unul cu bătaie lungă. În ziua de marți, Domnul Isus oferă învățături clare, zguduitoare și radicale.

Este înfățișat un tablou al lumii care așteaptă să vină mirele la nuntă, să vină să-și ia mireasa, dar sunt aici și multe surprize. Nunta de la finalul istoriei este imaginea pe care Hristos le-o prezintă ascultătorilor din această zi! Da, lumea se va termina, nu cu o înmormântare, ci cu o nuntă! Omul este obișnuit să creadă că înmormântarea este finalul, dar din perspectiva Domnului, Viața are ultimul cuvânt și nu moartea! Domnul Isus oferă imaginea veșniciei din perspectiva unei nunți, a unei sărbători continue, doar că aceasta este pentru cei pregătiți, înainte și nu după! Pilda celor zece fecioare zguduie întreaga comunitate care așteaptă același lucru. Accentul este pus pe pregătire, pe veghere, pe seriozitatea de care au nevoie toți creștinii în aceste vremuri de pe urmă.

Situația este una neplăcută. Este imaginea reală a unei lumi creștine care se mulțumește să trăiască oricum. Nu se gândește profund la momentul întâlnirii cu mirele. Chiar dacă are o reputație bună, cu toate că statutul este același, riscul de a nu avea conținut este vizibil! Domnul Isus ne amintește că este posibil ca adormirea să fie o caracteristică a vremii de așteptare. Pe lângă faptul că ignoranța este mare, și implicarea e superficială. Accentul este pus pe forme care nu au fond, lucruri făcute pe jumătate. Lumea este caracterizată, în vremea așteptării, de intenții bune, dar cu sacrificii mici. Fecioarele se duc la culcare, deși sunt nepregătite, fără să ia în serios apropiata sosire a mirelui; momentul poate veni pe neașteptate, așa că nu dormi pe urechea ignoranței… Ceasul nostru nu este reglat după orarul Domnului, zăbovirea Lui ne face să ne agităm pentru scopuri vremelnice și să lăsăm garda jos.

Marți este ziua întrebărilor profunde. Ce fel de creștin sunt eu? Nu-i suficient să port un nume, nu mă ajută formele religioase, este inutil să am un statut și să mă mulțumesc cu el, e irelevant să dau bine la public, dacă nu am conținut, rod… Astăzi, mesajul este pentru toți! Domnul Isus bate la ușa tuturor, însă pregătirea ne aparține, este individuală. Dacă luăm în serios Cuvântul Lui din Săptămâna Mare și ne pregătim conștiincios pentru nuntă, ne vom bucura veșnic. Dacă lăsăm să treacă vremea și trăim în ignoranță, într-o zi vom bate zadarnic la poarta odăii de nuntă, pentru că nu ne va auzi nimeni, iar refuzul va fi atât de dureros! Nu vă cunosc! Tragedia va fi veșnică! De aceea, până se mai poate, să ne pregătim și să fim gata de nuntă! Mirele e mai aproape ca oricând!

Cigher Sorin,
14 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu