Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #22: Toate sunt trecătoare
06 Apr, 2020

Meditația Zilei cu Sorin Cigher – Ziua #22: Toate sunt trecătoare

Psalmii 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu
1. Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
2. Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
3. Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”
4. Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi:
6. înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.
8. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
11. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
13. Întoarce-Te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
14. Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom înveseli.
15. Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
16. Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta, fiilor lor!
17. Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

A mai trecut o zi, niciuna nu seamănă cu cealaltă. Chiar dacă nu am avut parte de întâlnire fizică împreună cu comunitatea, ne-am întâlnit online și acest lucru a produs o mare bucurie.

Suntem peregrini, suntem trecători, alergăm mereu spre un loc, spre ceva, spre Cineva! Pământul este definit ca ceva efemer, pe pământ nu este nimic veșnic. Am fost tineri și am îmbătrânit și acest ciclu se repetă cu fiecare dintre noi, cu fiecare generație. Generația veche este înlocuită cu generația nouă și tot așa…

 

Pe măsură ce ne oprim și medităm la trecerea noastră, la efemeritatea care nu iartă pe nimeni, privim la Cineva care este veșnic! Viața noastră este ca o repriză dintr-un joc sau ca o scenă dintr-o piesă de teatru. Se trage cortina și se încheie totul. Dacă realizăm că este așa, conform celor spuse de Moise în acest psalm, ne punem la inimă și ne reconfigurăm traseul. Învață-ne să ne numărăm bine zilele… este îndemnul la care trebuie să luăm aminte. Deci, lecția o primim de la Învățătorul nostru! El este pedagogul care ne educă în această perioadă de oprire și ne spune și ce avem de făcut! Zilele noastre sunt numărate! Numărătoare inversă a început cu clipa în care am venit pe lume. Nu stim cât a mai rămas din clepsidra timpului, dar știm că se scurge cu viteză. Într-o zi ne vom întâlni cu Dumnezeu! Vom răspunde, personal, de felul în care am învățat să ne facem bine socotelile. Ce fel de calcule mi-am făcut? Ce am de pierdut sau de câștigat? Dacă merg pe cont propriu, sigur voi avea doar de pierdut. Dacă, în schimb, recunosc că nu mă pot descurca singur, ci doresc să apelez la Cel care a existat în toate generațiile, din neam în neam… și învăț de la El, Îl las pe El să-mi coordoneze viața, voi fi în siguranță!

Dacă admit că sunt trecător, dacă tot ce am sunt lucruri efemere, dacă El este veșnic, din veșniciei în veșnicie este Dumnezeu, care ar fi cel mai înțelept lucru pe care aș putea să-l fac? Să inversăm rolurile și să-L las pe El să-mi fie stăpân și eu să mă aplec în fața Lui, cu umilință, cu pocăință și să Îi aduc închinare toată viața mea! Aceasta ar fi cea mai înțeleaptă alegere, iar zilele pe care El le știe cel mai bine nu vor fi pierdute în van…

Cigher Sorin,
6 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Sion din Sibiu