Mărturie: Alături de musulmani în perioada Ramadanului
via itv.com Vă invităm să citiţi mărturia unui creştin copt din Egipt şi experienţa sa de viaţă, ca cetăţean egiptean, în perioada Ramadanului. Pe 26 iulie, la ora şase dimineaţa, m-am trezit într-un zgomot asurzitor. Era zgomotul făcut de avioane..şi de strigătul surorii mele mai mici care era înfricoşată de ceea ce se întâmpla! Dar eu nu am rămas surprins de acest sunet, şi asta din două motive: în primul rând, m-am obişnuit cu sunetul încă de când preşedintele Morsi a fost înlăturat; în al doilea rând, liderul militar Abd Al-Fatah Al-Sisi ne-a cerut tuturor egiptenilor să mergem pe străzi şi să îl susţinem împotriva violenţei şi a terorismului. Spre deosebire de alte zile, azi nu am putut să luăm micul dejun din cauză că preotul nostru, Tawadros al II-lea, a anunţat ca toate bisericile din Egipt să postească în această zi alături de musulmani, căci ei sărbătoresc Ramadanul. Oamenii ar putea crede că am fost supărat din această cauză, dar adevărul este că dorisem că împărtăşesc ceva cu oamenii, aşa că m-am simţit bine postind în acea zi. Iar partea cea mai bună este că la ora şapte seara cererea bisericii şi chemarea musulmanilor la rugăciune au fost făcute în acelaşi timp, ca şi cum ele ar fi anunţat că toţi egiptenii, musulmanii şi creştinii, sunt un singur popor şi o singură mână. Toşi am îndeplinit ceea ce ni s-a cerut, şi de atunci relaţia noastră cu musulmanii a devenit mai bună, deoarece am realizat că toţi dorim acelaşi lucru, nu suntem diferiţi, deşi fiecare lucru ne face speciali pe fiecare dintre noi. Rugaţi-vă ca situaţia din Egipt să se îmbunătăţească şi să se ajungă la o bună convieţuire în rândul cetăţenilor! Rugaţi-vă pentru creştinii din Egipt, ca ei să se poată bucura de libertate religioasă! Nu uitaţi să amintiţi şi săracii ţării! Pentru Ştiri Creştine, Bishoy E.T.