Mama unui pastor din India, bătută şi ameninţată cu moartea dacă nu se converteşte la hinduism
Patru hinduşi radicali i-au spus mamei unui pastor penticostal din Jaipur, India, că trebuie să se convertească la hinduism sau va fi omorâtă în timp ce femeia era bătută şi grav rănită de către grupul care căuta pe fiul ei şi soţia acestuia, potrivit unui raport de ştiri locale. „Dacă nu te converteşti la hinduism, te vom ucide şi te vom tăia în bucaăţi”, i-au spus femeii în vârstă un grup de hinduşi ultranaţionalişti. Bărbaţii îl căutau pe reverendul Vishaal Behl, un lider penticostal, şi pe soţia acestuia. Atacul a avut loc săptămâna trecută când femeia era singură în casa fiului său, “care ţine loc şi de încăpere de rugăciune pentru Fire of God Ministries, comunitatea penticostală pe care el o conduce”, a raportat Asia News. Grupul a cerut ca femeia să le spună unde se află fiul său şi nora sa, începând să o bată când ea le-a spus că nu ştie. Radicalii hinduşi au lăsat-o după ce vecinii au devenit conştienţi de activitatea din interiorul casei.