Lucas Moura: „Vreau să fiu amintit ca un om al lui Dumnezeu”
23 May, 2019

Lucas Moura: „Vreau să fiu amintit ca un om al lui Dumnezeu”

„Nu am nici o îndoială că prezența lui Dumnezeu în viața mea m-a ajutat foarte mult”, a spus eroul lui Tottenham, Lucas Moura, cel care a marcat hat-trick-ul ce a condus echipa în finala Ligii Campionilor. „Dumnezeu este minunat”, a declarat Lucas într-un interviu, după cel mai bun joc al carierei sale. Imediat după victorie, Lucas Moura a publicat pe contul lui de Instagram o poză, însoțită un verset din Biblie: „Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”. (Luca 1:37). O credință puternică în Isus Lucas Moura este foarte deschis în ce privește credința sa în Isus. El spune că abilitățile sale fotbalistice sunt „un talent pe care Dumnezeu mi le-a dat. Nu doar cred că este un mare dar de la Dumnezeu, însă cred că dacă mi-a dat acest talent, este pentru că vrea să mă folosească în acest mediu, pe terenul de fotbal, vrea să-Și îndeplinească planul cu mine prin fotbal”, a spus el. Performanțele ca fotbalist sunt importante, însă nu cele mai importante. „Fără îndoială, fiecare jucător își dorește să rămână în istorie prin tot ceea ce a făcut în acest domeniu, pentru performanțe, pentru titluri, și eu îmi doresc la fel, însă mai mult decât atât, vreau să fiu amintit, mai ales, prin exemplul meu ca persoană, vreau să rămân în memoria celor care mă cunosc ca un om al lui Dumnezeu, cred că asta contează cel mai mult, caracterul, exemplul bun pe care o persoană îl dă, care îi ajută pe oameni să-L găsească pe Dumnezeu. Pentru asta vreau să fiu amintit”. Lucas Moura s-a apropiat și mai mult de Isus Hristos când a jucat în Franța la Paris Saint Germain (2013-2018). „Întreaga mea familie e catolică, și eu m-am considerat la fel, până în 2013, când am plecat din Brazilia, însă nu frecventam Biserica, nu participam la slujbe, nu am făcut nimic care să mă facă altfel decât sunt cei din jur, însă, după ce am ajuns în Franța, am întâlnit oameni care au venit să lucreze cu mine și mi-au vorbit din Cuvântul lui Dumnezeu, cu căldură, cu dragoste, mi-au spus mai multe despre Isus”. „Chiar în acea perioadă am început să am dificultăți: îmi lipsea foarte mult familia, țara mea, Brazilia, asta m-a făcut să meditez la cele auzite de la oamenii pe care îi întâlnisem. Am început să mă interesez de ceea ce mi-au spus, așa că am început să citesc Biblia și am început să înțeleg dragostea lui Dumnezeu pentru mine. Am început să înțeleg mesajul și m-am îndrăgostit de citirea Bibliei și de Evanghelia lui Hristos”. Sursa EvangelicalFocus