Legea educației sexuale invalidată în Croația
Curtea Constituțională a Croației a invalidat recent legea educației sexuale din Croația. Motivul: a fost adoptată fără acordul sau consultarea părinților. “Să permiţi părinţilor să participe la pregătirea unui conţinut educativ este o obligaţie constituţională procedurală, mai ales când este vorba despre convingeri şi credinţe diferite”, a explicat judecătorul Mato Arlovic, citat de AFP. La începutul anului, Guvernul a implementat un program experimental de doi ani, cu obiectivul afişat de a sensibiliza elevii în legătură cu problemele legate de sexualitate. Temele merg de la contracepţie, la masturbare, trecând prin maladiile cu transmitere sexuală, homosexualitate sau egalitatea între sexe. Dar a stârnit îngrijorarea clericilor catolici şi asociaţiilor care se tem de o îndoctrinare şi afirmă că va fi vorba despre o “promovare a pornografiei, a promiscuităţii şi a homosexualităţii”. Circa 86% dintre cele 4,2 milioane de croaţi sunt catolici, iar Biserica joacă un rol foarte important în societatea locală. (link).