Laurențiu Leonaș: Cum să te rogi pentru copilul tău?
Ca orice părinte care-și iubește copilul, și eu mă gândeam astazi la Marcu și Iosua, în timp ce ei erau la școală. Pentru că-i iubesc, n-am cum să nu mă gândesc la ei. Dar de obicei, când mă gândesc la ei, transform gândurile într-o rugăciune. Mă rog pentru ei. Și astăzi Duhul Domnului m-a învățat o rugăciune foarte frumoasă! Pănă acum îi ceream Domnului pentru ei: Mântuire, sănătate, pază și protecție, înțelepciune, curaj, putere…, dar astăzi am fost călăuzit să mă rog pentru ÎMPLINIRE. „Doamne, ajută-i să fie împliniți, așa cum sunt eu acum!” De fapt, a fi împlinit înseamnă să ai tot ce-ți dă valoare veșnică, ce te înalță pe culmi nevăzute, ce te face să te simți util, folositor, ce te face să sari în sus chiar și atunci când ești singur, ce-ți dă pace și bucurie chiar și în necazuri. Să ai acea putere, acea esență ce te ajută să mergi mai departe în direcția bună, prin orice-ai trece, indiferent de circumstanțe. Știi ce spunea Sfântul Apostol Pavel corintenilor ? ”Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.” (2 Corinteni 7:4) Asta-i împlinire ! ”Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Coloseni 2:10) Când Isus este Domnul vieții tale ești împlinit! Mulți părinți se luptă azi pentru copiii lor! Și este o cauză extrem de bună! Dar luptele sunt diferite. Unii se luptă cu străinii peste hotarele României pentru a le trimite pruncilor bani de buzunar, alții se luptă aici în țară cu câte două job-uri pentru a avea și copiii lor laptop și ultimul tip de telefon și bineânțeles bani pentru plata orelor în particular. Știi pentru ce se lupta apostolul Pavel pentru cei dragi lui ? Spune în Coloseni 2:1-3 „Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi… pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” Fericitul Augustin spunea: „Dacă vom ști toate și nu vom ști mântui sufletul, nu ne va folosi nimica, ci vom fi nefericiți totdeauna.” Spune Domnul Isus în Matei 16:26: „Și ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” E bine să ai bani destui, e minunat să ai școală, e super să ai condiții decente de trai, dar dacă sufletul nu-ți este asigurat, e bai ! Mare bai ! Cine este Domnul Isus ? Persoana care ar trebui să fie cea mai cunoscută de toți românii. Suntem cică o țară creștină și nici măcar la sărbătorile mari ale creștinătății nu pomenim numele Domnului Isus cel care a venit pe acest pământ să ne salveze de la moarte veșnică, Cel prin care trăim și prin care avem aici viață din belșug și Viață Veșnică ! Atât la Crăciun cât și la Paște amintim de toate obiceiurile și tradițiile omenești (porc, brad, moș, cadouri, miel, pască, ouă roșii, iepurași etc.) și nu vorbim de esența sărbătorii, adică de Isus Hristos cel care și-a dat viața pentru păcatele noastre și care acum mijloicește la dreapta Tatalui pentru noi și Cel care – așa cum spune Crezul – iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții Atâția copii mici știu să intre pe jocuri pe telefon, știu să danseze, dar când îi provoci să rostească o rugăciune se sperie, nu știu ce vrei de la ei, nu știu ce-i aia. Rugăciunea este mijlocul nostru de comunicare cu Dumnezeu, cu Cerul, e respirația sufletului nostru. De asemenea, când îi întrebi de anumite personaje cunoscute din Cartea Sfântă habar n-au ! Dar știu nume de personaje de pe Disney Channel, de pe Bumerang, tot felul de youtub-ări. Le sunt comune mall-urile, piscinele și plajele și în biserică intră doar când îi duc părinții la botez sau când merg cu clasa la împărtășanie ! Atâta ne zbatem pentru viața aceasta de parcă am moșteni pământul sau de parcă totul s-ar încheia aici la moartea fizică, parcă am fi doar trup, uitând că Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său suflându-i în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un SUFLET VIU, nu un trup viu! Dacă vrei să ai copii împliniți, roagă-te pentru ei și cu ei și arată-le pe Isus prin trăirea ta. Autor: Laurențiu Leonaș Prezbiter Biserica Creștină Baptistă „Vestea Bună” Gherla