Jurnal de Criză cu Beni Drădici: „Străjerule, mai este mult din noapte?”
02 Apr, 2020

Jurnal de Criză cu Beni Drădici: „Străjerule, mai este mult din noapte?”

Jurnal de Criză
02.04.2020
cu Beni Drădici

În cursul zile de azi am ascultat-o pe Tabita Grigoriciuc, soția pastorului Daniel Grigoriciuc, directorul postului de radio Vocea Evangheliei Suceava. Toată familia ei este afectată de COVID 19, dar cel mai grav este fratele Daniel, a cărui stare este stabilă, dar în limitele unui diagnostic foarte grav. M-a pus pe gânduri o afirmație a acestei surori, ce răspundea unei întrebări a reporterului de la radio, privitoare la starea soțului ei: „Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a mai adăugat încă o zi, încă o oră, și pentru noi acest lucru este o minune”.

Doar într-un context ca acesta ne dăm seama cât de efemeri suntem, cât de importantă este o zi, o oră sau chiar o clipă. „În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe”, ne spune Nicolae Iorga. Probabil că acei ce se află într-o situație similară cu a surorii Tabita, ar găsi atât de actuale cuvintele profetului.

Mi se strigă din Seir:

„Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?” Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi.” (Isaia 21:11-12)

În Spania, în fiecare zi se înregistrează noi recorduri, dar în sens negativ. Tot mai multe decese în 24 de ore (astăzi 950), numărul celor contagiați a depășit pragul de 100 000, în timp ce guvernanții ne tot amăgesc cu atingerea în curând a unui punct culminant, ca apoi să vedem curba cum coboară. „Vine dimineața”, spun ei, dar noi știm că încă „este tot noapte”.

Trăim zile în care speranța ne este pusă la încercare. Guvernanții ne vorbesc de luminița de la capătul tunelului, însă Dumnezeu ne vorbește despre „Lumina care luminează în întuneric”, pe care „întunericul n-a biruit-o”. În același context (Ioan cap. 1), ne vorbește și de cineva care a venit ca să mărturisească despre Lumină. Noi trebuie să fim aceștia, în aceste vremuri.

În ce ne-am pus speranța noastră? În lucrurile lumii acesteia, în oameni, în veniturile noastre, în erudiția noastră, sau ne-am pus speranța în Isus Hristos, Lumina Lumii?

Câteva detalii despre unii din frații pe care i-am monitorizat până în prezent:
Sabin Tofan continuă într-o stare gravă, deci rugăciune fierbinte pentru el și casa lui.
Ursu Ion este și el tot în comă, situația lui fiind în continuare complicată. Trebuie să ne rugăm și pentru el, la fel ca și pentru fratele Tofan. În schimb copiii lui, Ursu Nicu a ieșit din comă și merge spre bine, iar celălalt, Ursu Marius a fost externat astăzi.
Ferăriță Anton și Ferăriță Zorica au ieșit din comă, și se simt bine.
Ferăriță Alexandru și Ferăriță Alina au fost externați, iar Ferăriță Ion, se recuperează în spital, cu o evoluție pozitivă. A fost externat de asemenea și pastorul Mircea Ciuraru, de la Biserica Pent. Maranata Alcala de Henares.
Fratele Cârpaci Mircea Denis din Pamplona, este în continuare în comă indusă, dar datorită evoluției pozitive, este în proces de a fi trezit.
Frații de la Biserica Cezarea Madrid ne roagă să introducem pe lista de rugăciune și familia surorii Mihai Gabriela, în special pe mama acesteia Mihai Ana, care se află în comă, în Reșița.

Dumnezeu să lucreze în continuare, să aducă vindecare, credință și speranță!

Pastor Beni Drădici
Spania Evanghelică