Jim Caviezel despre rolul din filmul „Patimile lui Hristos”: Rănile Lui au fost reale!
Actorul Jim Caviezel l-a interpretat pe Isus în filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos. Descrierile suferinţelor şi a morţii lui Isus Hristos din acest film au fost pe larg recunoscute ca fiind cele mai realistice scene interpretate vreodată într-un film.
Însă nu am putut şti cât de realistice au fost pentru actorul Jim Caviezel, până când într-un interviu recent actorul a vorbit despre rănile pe care le-a suferit pe perioada filmărilor.
Caviezel a purtat o cruce grea de lemn pe drumul spre calvar. Atunci când a căzut, la fel ca şi Domnul Isus, crucea a căzut peste el. „Atunci când m-am prăbuşit, crucea mi-a căzut peste cap, îngropându-mi capul în nisip. Mi-am muşcat limba. În film se vede sângele care îmi curge de pe buze. Acela este chiar sângele meu.”
Umărul i-a fost dislocat, prin urmare ducerea crucii a fost o sarcină extrem de dureroasă. Într-o altă scenă, cea a biciurii de către soldaţii romani, actorul a fost lovit în mod accidental.
„Am avut o tăietură de 35 cm pe spatele meu,” a spus el. „Am ieşit de pe platou şi m-am prăbuşit. A fost o experienţă extraordinară pentru că am fost lovit şi am simţit că nu mai am aer.”
Irineu, vorbind despre pomul cunoştinţei din Grădina Edenului şi despre lemnul pe care Isus a murit, a scris: „Printr-un copac am greşit faţă de Dumnezeu; printr-un copac am avut greşelile iertate.”
Însă costul acestei iertări ne depăşeşte imaginaţia. Şi faptul că suntem iubiţi astăzi la fel de mult ca şi în Ziua Crucificării este cu adevărat uimitor. (Romani 5:8)
Henri Nouwen: „Taina dragostei lui Dumnezeu nu se arată în faptul că suntem scutiţi de durere, ci în faptul că Dumnezeu vrea să împartă durerea cu noi. Din această solidaritate divină vine o viaţă nouă.Veste bună este că Dumnezeu nu este o persoană distantă, da care să-ţi fie frică şi de care să te fereşti, un Dumnezeu al răzbunării, ci un Dumnezeu care este sensibil la suferinţele noastre şi care participă la zbuciumul fiinţei umane.”
Caviezel a fost rugat să explice de ce filmul „Patimile lui Hristos” este în continuare foarte popular: „Este un film pe care atunci când îl urmăreşti, te face să-ţi pui o mare întrebare, ‘Hei, ce ai de gând să faci? Care este rolul meu în toate acestea?’ ”
Comentând despre starea din prezent a industriei filmului, Caviezel a declarat: „astfel de filme nu se mai fac acum. Se fac filme cu personaje din Marvel Comics. Îl vezi pe Superman. Nu-l mai vezi pe Isus.”
Apoi a adăugat: „Am fost binecuvântat să-l interpretez pe cel mai mare Supererou care a existat vreodată!”
Sursa: Denison Forum