Jair Bolsonaro a fost ales preşedintele Braziliei
29 Oct, 2018

Jair Bolsonaro a fost ales preşedintele Braziliei

Tribunalul Electoral Suprem al Braziliei l-a declarat pe fostul membru al parlamentului brazilian, Jair Bolsonaro, un campion al valorilor tradiţionale braziliene, câştigător al scrutinului organizat în cea mai mare ţară din America Latină şi a patra cea mai mare democraţie din lume. Bolsonaro, care şi-a proiectat o imaginea unui candidat marginalizat, în ciuda carierei sale de 27 de ani în parlament, este ultimul dintr-o serie de lideri mondiali care au câştigat notorietate cu un mix între discurs tăios şi o poziţie politică de dreapta. Preşedinţia lui vine şi pe fondul unor particularităţi ale societăţii braziliene, care au lucrat în avantajul lui: nemulţumire faţă de clasa politică, după ani de scandaluri de corupţie, o economie care se chinuie să-şi revină după o îndelungată recesiune, precum şi un nivel ridicat al violenţei în societate. Numele partidului care l-a propus cadidat este Partidul Social Liberal, deşi acesta a abandonat platforma tipică social-liberală după ce el s-a alăturat partidului. Se apreciază că un rol important în alegerea ca preşedinte al lui Bolsonaro a avut-o comunitatea creştină din Brazilia, în special cea evanghelică care formează între 25%-30% din populaţie, care l-a sprijinit după ce acesta s-a pronunţat ferm împotriva legalizării avortului şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. După numărarea a 96% din buletinele de vot, Bolsonaro deţinea 55,5% din voturi, iar candidatul stangii, Fernando Haddad din partea Partidului Muncitorilor avea 44,4%. „Avem tot ce ne trebuie să fim o naţiune măreaţă,” a spus Bolsonaro duminică noapte într-un videoclip postat pe contul lui de Facebook, la scurt timp după anunţarea rezultatului, conform New York Times. „Împreună vom schimba destinul Braziliei.” Sursa: FoxNews.com