Israelul are dificultăți în campania de vaccinare
Acum, Israelul este un lider în ce privește vaccinările, deși ritmul de vaccinare al israelienilor a mai scăzut. În timp ce liderii guvernamentali vor să vaccineze pe cât mai mulți, ei dau de obstacole precum dezinformarea, sănătatea publică și dreptul la intimitate personală.
Recent, Israelul a sărbătorit vaccinarea cu numărul 4 milioane, dintre care 3 milioane au avut și doza de rapel. Este o reușită impresionantă pentru o țară cu puțin peste 9 milioane de locuitori.
Israelul a avut peste 700 000 de cazuri de COVID și 5 400 de morți. Premierul israelian Netanyahu se îngrijorează că dezinformarea îi împiedică pe mulți israelieni în a se vaccina. „Singurul lucru care împiedică procesul de vaccinare este dezinformarea și superstiția, uneori ideile rău intenționate, plantate în spațiul public, pe internet și în alte locuri. Eu zic să nu le credeți.”
Într-un efort de a crește numărul celor vaccinați, Netanyahu dorește elaborarea unei legislații prin care numele celor care nu s-au vaccinat să fie făcute publice pentru autoritățile locale.
Ministrul sănătății, Yuli Edelstein, susține să li se permită angajatorilor să nu-i lase pe cetățeni să vină la muncă dacă nu s-au vaccinat. Autoritățile se confruntă însă, cu o reacție masivă, cei care se opun vaccinării folosind postere și internetul pentru a transmite mesaje precum Se experimentează pe voi ca și pe cobai și Vaccinul este unul mortal. Guvernul contrează cu postere precum: Informațiile false și minciunile ne pun în pericol. Oamenii din așa-zisul comitet pentru situații de urgență monitorizează rețelele de socializare și când găsesc o știre falsă, transmit informația către departamentul de IT din cadrul Ministerului Justiției.
În timp ce guvernul monitorizează și cenzurează rețelele de socializare, un mare număr de israelieni rămân convinși că vaccinarea nu este sigură. Toată această chestiune este una de cercetare și experimentare, cu efecte secundare necunoscute. Nu este ca și cum ai lua un vaccin antigripal sau antirujeolic. Acesta e un medicament complet nou, cu o tehnologie complet nouă. Duminică, guvernul va emite noi reglementări, prin care va interzice accesul celor nevaccinați în sălile de sport, la evenimente sportive sau în hoteluri. Israelienii care finalizează procesul de vaccinare în două faze vor primi un pașaport nou care le va permite accesul în aceste locuri.
Cam 2 000 de oameni s-au adunat la Tel Aviv, nu pentru a protesta împotriva vaccinului, ci pentru libertatea de a decide în privința vaccinării. S-a ridicat o dilemă, cum ar trebui societatea sau guvernul să se comporte cu oamenii care nu au fost vaccinați, sau care refuză să o facă?
Comentatorul și jurnalistul Michael Freund spune că lupta crescândă dintre planurile de sănătate publică versus dreptul personal la intimitate și libertate ar putea curând să escaladeze. Cred că fiecare democrație vestică se va confrunta cu această problemă mai devreme sau mai târziu. Israelul devine una din primele democrații din lume care ajunge în acest stadiu în lupta cu epidemia. Ce este mai important, protejarea sănătății publice prin măsuri stricte de vaccinare, sau protejarea credințelor, drepturilor și libertăților cetățenilor?
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 367, difuzată la Alfa Omega TV în februarie 2020. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: