Israelul a întâmpinat pe primul ambasador al EAU în Israel
În contrast cu conflictul cu Iranul și mulțumită Acordurilor Avraam, Israelul a întâmpinat pe primul ambasador al EAU în Israel. Cum ne spune și Julie Stahl, vizita sa dă semne înspre o posibilă alianță de securitate care se formează între Israel și țările din Golf.
Israelul a pregătit covorul roșu, împreună cu steagul Emiratelor Arabe Unite și imnul lor național pentru a-l întâmpina pe noul ambasador la Ierusalim. Mohamed Al Khaja și-a prezentat discursul în fața președintelui Reuven Rivlin, care a mulțumit lui Dumnezeu în ebraică și aramaică. „Ar trebui să știți că nu doar că sunt mișcat, dar întreg poporul Israel este entuziasmat și vă întâmpină cu bucurie! Sper că vom putea avansa în a clădi o pace dulce în care toate popoarele din regiune se vor bucura.”
Al Khaja s-a întâlnit și cu premierul israelian Netanyahu. „Facem istorie și aceasta presupune înțelepciune, curaj și încredere. Aș adăuga și competență, e important. Avem din toate din belșug, este de unde.”
Între timp, potrivit publicației Jerusalem Post, Israelul, Arabia Saudită, EAU și Bahrainul au discutat informal despre o posibilă alianță de securitate cu scopul de a înfrunta dușmanii comuni. Deși toate cele patru națiuni sunt aliați ai SUA, Israelul nu are nicio legătură normalizată cu împărăția Saudită. Aceste țări împărtășesc aceleași griji și perspectivă asupra regiunii. Ele se îndreaptă împreună către sistemul de alianță în formare, conlucrează strâns și împărtășesc tot felul de informații. Acestea însă necesită mult timp. Acest potențial se formează în contextul creșterii tensiunilor din regiune legat de ambițiile nucleare ale Iranului.
Expertul în problemele Orientului Mijlociu, Seth Frantzman spune că mai sunt și alte îngrijorări, legate de grupările militante șiite susținute de Iran și regimul din Turcia care sprijină Frăția Musulmană și gruparea Hamas. „Turcia și Iranul devorează teritorii din regiune și sunt niște țări totalitare, fără tendințe de schimbare. Oriunde trimit militanți, ei urmăresc destabilizarea, sărăcia, ei nu construiesc universități, ci trimit arme...”
Cei patru jucători regionali sunt îngrijorați și de planul administrației Biden de a reveni în cadrul acordului nuclear iranian. Cheia problemei în acordul nuclear iranian este dacă administrația Biden va reuși să asculte Israelul și statele din Golf și să se asigure că orice acord ulterior va împiedica Iranul să dețină abilități de îmbogățire a uraniului care să îi confere arma, nu pentru următorii 5 sau 10 ani, ci pentru totdeauna. Frantzman mai spune că Biden trebuie să se asigure că orice acord semnat va stopa avansul Iranului în orice domeniu. Iranul este deștept și joacă în regiune ca și cum ar cânta la pian. Dacă vor spune Iranului că nu pot să cânte pe clapele acestea, ei vor spune că se descurcă să cânte dincoace. Administrația Biden trebuie să înțeleagă că trebuie să oprească întreg concertul.
Julie Stahl, pentru Știrile CBN, la Ierusalim.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 369, difuzată la Alfa Omega TV în martie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: