IRAN locul 10 în topul mondial de persecuție Watch World List 2018
De unde vine persecuţia Deşi în majoritatea statelor din Orientul Mijlociu persecuţia creştinilor provine în mare partea din partea societăţii în ansamblu sau a grupărilor islamiste radicale, în Iran principala ameninţare pentru creştini o reprezintă guvernul. Regimul politic din Iran a decretat că ţara este un stat islamic şiit şi militează în mod constant pentru extinderea influenţei acestuia. Adepţii liniei dure din cadrul regimului se opun în mod vehement creştinismului şi fac tot posibilul pentru a crea probleme creştinilor, în special celor convertiţi de la islam. Creştinii, precum şi alte minorităţi religioase, sunt văzuţi ca o ameninţare şi sunt persecutaţi. Societatea iraniană, în ansamblul ei, este mai tolerantă faţă de creştini decât autorităţile, în special datorită unei forme mai moderate de islam, numit sufi islam. Cum suferă creştinii? Cu toate că autorităţile au o poziţie anti-creștină, există o anumită măsură de libertate în special pentru bisericile creştine istorice. Acestora le este permisă oficierea de slujbe religioase pentru enoriaşii din propria parohie însă le este strict interzis să îi abordeze pe musulmani. Creştinii care aparţin bisericilor istorice sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua şi există informaţii cum că sunt arestaţi şi puși în detenţie, sunt supuşi la diverse abuzuri, hărţuire şi discriminare, în mod special atunci când stabilesc relaţii cu musulmanii. Convertiţii de la islam precum şi creştinii evanghelici (incluzându-i aici şi pe baptişti şi penticostali) au de înfruntat cea mai dură formă de persecuţie. Lideri şi chiar simpli membri din biserică au fost arestaţi şi pedepsiţi cu închisoarea pentru perioade lungi de timp pentru aşa-zise „crime împotriva securităţii naţionale”. Exemple de creştini Pe perioada redactării Indexului Mondial de Persecuţie pentru anul 2018, cel puţin 52 de creştini au fost arestaţi. Mulţi dintre aceştia, în special cei convertiţi de la islam, au fost acuzaţi şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru mulţi ani. Alţii încă aşteaptă sentinţa. Familiile lor au fost umilite în public. În aceeaşi perioadă, câteva biserici au fost percheziţionate de autorităţi, şi unele dintre ele nu mai au activitate. Au fost raportate două incidente cu convertiţi persecutaţi pentru credinţă. Un creştin a fost bătut de către vărul acestuia ca pedeapsă pentru convertire. În celălalt caz un convertit a trebuit să renunţe la afacerea pe care o avea atunci când clienţii care au aflat de decizia lui l-au ameninţat că-l raportează la autorităţi. În ciuda opoziţiei pe care o au de înfruntat creştinii, există şi mărturii puternice despre felul în care lucrează Dumnezeu în Iran. Kamran era o persoană violentă care obişnuia să vândă droguri şi arme. Într-o zi un prieten i-a dat un Nou Testament. După ce a citit 5 zile din el, Kamram şi-a dăruit inima lui Hristos. Când membrii familiei au văzut transformarea din viaţa lui, au venit şi ei la credinţă. Există o biserică de casă care se întâlneşte acum în locuința lui Kamran. Reza era un hoge (un învăţat musulman) a cărui vis era să ajungă ayatolah (lider şiit). Într-o zi, în timp ce studia islamul la un seminar, a găsit un Nou Testament lăsat în mod intenționat de cineva în bibliotecă. Din curiozitate, l-a deschis şi a început să-l citească. Cu timpul Isus i-a cucerit inima. Astăzi Reza este un lucrător puternic pentru Dumnezeu care slujeşte în Iran pentru plantarea de biserici. Fatima este o iranianca a cărei copilărie a fost marcată de faptul că a fost violată de către fraţii ei. La vârsta de 11 ani ea a fost vândută să fie mireasă pentru un traficant de droguri tânăr care a abuzat-o şi apoi a divorţat când ea avea 17 ani. După Fatima s-a întors acasă a fost din nou violată. La scurt ea a părăsit locuinţa şi a trăit pe străzi. Într-una din zile a auzit Evanghelia şi a crezut în Isus. La scurt timp ea a cunoscut un creştin cu care s-a căsătorit. Ei au participat împreună la cursuri de pregătire pentru evanghelizare şi plantare de biserici. Fatima s-a simţit chemată să se întoarcă acasă şi să mărturisească familiei despre credinţa ei. Toată familia ei s-a pocăit şi s-au întors la Isus. Biserica pe care au înfiinţat-o Fatima şi soţul ei se întâlneşte acum în casa Fatimei. Rugaţi-vă pentru Iran Persecuţia în Iran vine din partea autorităţilor care impun un regim islamic strict. Aproape toate bisericile care aveau slujbe în limba Farsi au fost închise iar liderii acestora arestaţi. Rugaţi-vă pentru creştinii care sunt în închisoare să aibă o credinţă puternică şi o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu şi pentru sufletele celorlalţi deţinuţi şi ale gardienilor. Islamul şiit este religia oficială a Iranului. Toate legile trebuie să se armonizeze cu interpretarea oficială a legii Sharia. Orice musulman care părăseşte islamul poate fi pedepsit cu moartea, deşi autorităţile nu au aplicat aceasta pedeapsă în ultimii ani. Rugaţi-vă ca legile să fie schimbate, iar Iranul să se bucure de libertatea de practicare a religiei. Pentru o familie musulmană este o ruşine ca unul din membrii ei să părăsească islamul. Rugaţi-vă pentru creştinii care au fost blestemaţi şi dezmoşteniţi de către membrii familiilor lor, pentru vina de a se fi convertit la creştinism. World Watch List 2018: Iran from Open Doors USA on Vimeo. Traducere de Ionuț Poteraș Sursa: Open Doors USA