Ioan Pavăl salută încheierea anului școlar 2020
Încă de la începutul crizei medicale generate de epidemia Coronavirus am fost preocupați de soarta elevilor din comună cât și de felul în care aceștia ar putea finaliza anul școlar în curs.
Cum decizia nu a aparținut administrației locale, nu ne-a rămas decât să așteptăm o hotărâre înțeleaptă de la vârful conducerii statului. Comuna Dumbrăveni din județul Suceava numără peste 2000 de elevi care trăiesc și învață în cea mai afectată zonă a țării. Reluarea cursurilor școlare în condițiile locale amintite ar fi putut agrava și mai mult situația și așa nefavorabilă.
Anunțul de astăzi al președintelui româniei domnul Klaus Werner Johannis cu privire la modul în care se va finaliza anul școlar în curs răspunde atât nevoilor elevilor de a încheia studiile, cât și cerințelor de izolare și distanțare sociale pentru oprirea epidemiei de Coronavirus.
Ca primar al comunei amintite salutăm decizia de încheiere a anului școlar fără reluarea cursurilor decât în format online, în numele administrației locale, dar și a întregii comunități.
Cu deosebită considerație,
Ioan Pavăl
Primarul Comunei Dumbrăveni, Suceava