INTERVIU Muzeul Bibliei va prezenta istoria celei mai iubite şi celei mai urâte Cărţi din istoria omenirii
Mult aşteptata deschidere a Muzeului Bibliei din Washington DC va avea loc în această săptămână, și simultan fondatorii muzeului Steve şi Jackie Green îşi vor lansa şi noua lor carte, anunţă într-un interviu CBN.
„O Carte primejdioasă: Cum a modelat Biblia istoria omenirii şi de ce este Ea importantă şi astăzi” explorează influenţa pe care o are Biblia asupra umanităţii şi de asemenea conţine şi întâmplări din viaţa personală de credinţă a lui Steve şi Jackie Green, care sunt şi proprietarii lanţului de magazine Hobby Lobby.
Soţii Green au acordat un interviu postului TV CBN în care au explicat viziunea lor despre Muzeul Bibliei.
„Fiind un creştin care citeşte Biblia, ne simţim de multe ori îndemnaţi să facem lucruri pe care nu le plănuim, lucruri care pot fi dificile sau primejdioase,” spune Jackie.
Cele mai multe din artefactele ce vor fi prezentate în muzeu provin din colecţia personală a familiei Green.
„Primul nostru artefact l-am achiziţionat în 2009. A fost o cursă rapidă în a ne creşte colecţia şi pe măsură ce aceasta s-a mărit am simțit că avem o responsabilitate de a le împărtăşi și cu alții printr-un muzeu dedicat Bibliei”, spune Steve Green.
Biblia a fost ghidul la care soţii Green au apelat tot timpul în căsnicia lor şi care i-a ajutat întotdeauna să ia decizii importante în viaţă.
„Mulţi oameni au auzit despre bătălia noastră pe teritoriul juridic cu un caz care a ajuns până la Curtea Supremă a Statelor Unite. Guvernul a încercat să ne spună că afacerea noastră trebuie să contribuie la suprimarea vieţii, ori noi ne-am sfătuit împreună şi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu ne-am hotărât că nu putem face aşa ceva. Convingerile noastre ne-au îndrumat să ne opunem autorităţilor în această privinţă, în ciuda faptului că ştiam că va fi un cost ridicat şi că ne putem pierde afacerea”.
Curtea Supremă a dat în cele din urmă o sentinţă în favoarea Hobby Lobby. Soţii Green au vorbit şi despre criticile şi atacurile din partea mass-mediei seculare americane.
„Ideea conform căreia noi prezentăm doar o singură perspectivă a lucrurilor este o mare neînţelegere pentru că noi am adus la aceeaşi masă teologi din mai multe culte religioase şi ne-am străduit să nu fim părtinitori unei tradiţii religioase anume. Muzeul este despre Carte. Nu ne propunem să impunem o anumită credinţă oamenilor. Dorința noastră este să-i educăm pe oameni despre Biblie”, explică Steve Green.
Soţii Green s-au încrezut întotdeauna în Dumnezeu pentru a-i călăuzi în această aventură.
„Avem încredere că dacă noi vom rămâne credincioşi în a prezenta oamenilor Biblia şi istoria ei, atunci Dumnezeu va fi prezent şi va influenţa vieţile oamenilor care vor călca pragul muzeului”.
Deschiderea oficială a Muzeului Bibliei va avea loc vineri, 17 noiembrie. Mai multe detalii despre Muzeul Bibliei vedeţi AICI!
Traducere de Ionuţ Poteraş