Interviu cu Chris Mitchell, aflat în carantină | Știre Alfa Omega TV
În timp ce Israelul a ajuns la sfârșitul sărbătorilor biblice de toamnă și se îndreaptă spre a patra săptămână de carantină, premierul israelian Netanyahu vrea continuarea carantinei. Aceasta înseamnă că toate magazinele neesențiale, afacerile și școlile vor rămâne închise. Israelienilor li se permite să meargă 1 km în jurul locuinței, cu câteva excepții. De asemenea li se impune o carantină de două săptămâni celor care ajung în țară. În acest moment îl avem chiar pe Chris Mitchell, șeful biroului CBN din Orientul Mijlociu, în carantină.
Julie Stahl: Chris, bine ai venit la Jerusalem Dateline! Bine ai revenit în Israel!
Chris Mitchell: Julie, mă bucur să fiu din nou la Jerusalem Dateline și să revin în Israel. După cum știi, am fost în State o perioadă de câteva săptămâni, care s-a încheiat cu conferința The Return, de acum două săptămâni, o adunare mare de creștini care s-au adunat pentru a se pocăi pentru păcatele Americii. Iată că am revenit în Israel și, așa cum spui și tu, sunt în carantină.
Julie Stahl: Chris, acum că lucrezi de acasă, ce înseamnă să fii în carantină? Ești verificat, să se asigure că stai în casă?
Chris Mitchell: Da, Julie, de fapt, duminica trecută am primit un apel telefonic de la ministerul de interne, în care am fost întrebat dacă sunt acasă și, dacă am un balcon sau o fereastră, să le fac cu mâna. Au parcat chiar la intrarea în clădire și am ieșit pe balcon să îi salut. Mi-au mulțumit și au plecat mai departe. Cam așa verifică Israelul oamenii care trebuie să stea 14 zile în carantină. Aș adăuga, Julie, că este o experiență neobișnuită, asemenea încarcerării. Totuși, am un apartament drăguț unde pot să stau. E totuși ciudat că nu poți ieși nici măcar până afară, de aceea sunt la mila celor de la birou care îmi aduc alimente și alte lucruri, dar este o experiență aproape ireală, de tipul 2020, nu doar aici în Israel, ci în toată lumea.
Julie Stahl: Ne-ai adus știri despre Armenia și Azerbaidjan în această săptămână și ai mai făcut reportaje despre Orientul Mijlociu, despre atrocitățile și persecuția împotriva creștinilor. Este această situație la fel?
Chris Mitchell: Aș compara situația cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape un an, când Turcia a invadat nord-estul Siriei, pretinzând că acea parte a populației kurde reprezintă o amenințare pentru Turcia. Acea scuză a părut una ridicolă. Pentru mine a fost un pretext pentru președintele turc Erdogan de a-și extinde granițele. La fel văd și această situație. El e de partea azerilor. Le oferă susținere aeriană, strategii și chiar soldați. Chiar președintele Macron spunea că Erdogan alimentează Azerbaidjanul cu teroriști jihadiști sirieni. La fel a făcut și anul trecut împotriva populației kurde și a celor din nord-estul Siriei. A adus jihadiști sirieni ca soldați pe front din partea Turciei. Așa se întâmplă și acum. Președintele Turciei încearcă să-și extindă teritoriile nu doar în jurul granițelor, ci și în Libia. Mai are o confruntare pe rol și cu Grecia. A mai avut una cu Irakul și acum cu Armenia. Mulți armeni văd acest lucru ca pe o continuare a genocidului din 1915 împotriva armenilor la care făceai referire mai devreme în programul nostru. Pare că președintele Recep Erdogan chiar se află în spatele conflictului actual dintre Armenia și Azerbaidjan. Trebuie să nu uităm, să continuăm să ne rugăm pentru armeni.
Julie Stahl: Așa este. E o situație dificilă. Într-o notă pozitivă, continuăm să vedem roadele acordului de pace dintre Israel, EAU și Bahrain. Iordania și Israelul au semnat un acord aviatic săptămâna aceasta. Ce se mai petrece?
Chris Mitchell: În acest moment vedem cum Libanul și Israelul negociază, într-adevăr prin intermediari, dar e pentru prima dată de zeci de ani. Poate că e simbolic, dar cred că spune multe faptul că, de Sărbătoarea Corturilor, probabil pentru prima dată, în Dubai s-a construit o sukka. Cine și-ar fi închipuit așa ceva în urmă cu un an? 2020 are multe surprize. Mai vedem cum comerțul înflorește între EAU, Bahrain și Israel. Ne așteptăm ca mai multe națiuni din această regiune să-și normalizeze relațiile cu Israelul. Unele din veștile bune vin uneori din regiuni unde de obicei sunt multe vești rele.
Știre difuzată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 349, difuzată la Alfa Omega TV în octombrie 2020. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
-pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe YouTube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV
Sursa: