Interviu cu Charlene Aaron despre teroarea provocată de coronavirus
05 Mar, 2020 - Alfa Omega TV

Interviu cu Charlene Aaron despre teroarea provocată de coronavirus

După ce s-a creat o stare de panică din cauza coronavirusului, Wendy Griffith a vorbit cu pastorul Charlene despre teamă și despre cum putem scăpa de duhul de frică. Urmăriți interviul!

Wendy Griffith, reporter: Nu vă lăsați cuprinși de frică. Este un sfat foarte bun, indiferent dacă este vorba de banii voștri sau de sănătatea voastră. Vom vorbi despre cum să ne păstrăm această perspectivă cu colega mea de la CBN. Ea este și pastor. Charlene, bine ai venit la emisiune!

Charlene Aaron, „Prayer Link”, co-prezentatoare: Bună, Wendy.

Wendy Griffith: Cum pot credincioșii să-i încurajeze pe cei care se confruntă cu frica?

Charlene Aaron: Trebuie să urmați sfatul lui Dan, să nu vă temeți. Trebuie să-i încurajăm pe ceilalți credincioși să se gândească la viața veșnică, la faptul că Dumnezeu este suveran. Sursa noastră, ajutorul nostru, puterea noastră, toate acestea vin de la Dumnezeu. Trebuie să ne încurajăm unii pe ceilalți, să le mărturisim celorlalți că Dumnezeu este suveran. Dumnezeu ne-a dat pace, el nu ne-a dat un duh de frică. Să ne încurajăm unii pe alții și să privim doar la Dumnezeu, deoarece El este suveran.

Wendy Griffith: Cum să ne rugăm pentru noi înșine și pentru alții?

Charlene Aaron: Rugați-vă împotriva duhului fricii. Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică. Mi s-a spus să mă rog cu Psalmul 91:5-6: „Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma…”, care înseamnă boli ucigașe, „… care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.” Rugați-vă cu Cuvântul lui Dumnezeu, rugați-vă împotriva duhului de frică.

Wendy Griffith: Îmi place ce ai spus. Îți mulțumesc Charlene. Te rogi pentru noi. Ne urmăresc multe persoane care se tem și te rog să te rogi pentru cei afectați de coronavirus.

Charlene Aaron: Absolut. Tată Ceresc, Îți mulțumim Doamne, că ne-ai dat acces la scaunul de domnie al cerului. Astfel, venim cu îndrăzneală la Tine. Tată, oamenii se tem pentru sănătatea lor, se tem pentru situația lor financiară. Doamne, Tu ne-ai spus să ne încredem în Tine, să nu ne temem, Doamne, deoarece Tu ești sursa ajutorului nostru, Tu ești puterea noastră, Tu ești pacea noastră. Doamne, nu ești banii noștri, ci comoara noastră. Tu ești sursa noastră, Doamne. Îți mulțumim că ne întâmpini nevoile și ții departe oamenii de frică. Ne rugăm pentru cei bolnavi, ne rugăm pentru mila Ta, Doamne, ne rugăm pentru vindecare, ne rugăm pentru protecție. Ne rugăm în numele lui Isus. Amin!

Wendy Griffith: Amin. Ce rugăciune puternică! M-am bucurat să te văd. Îți mulțumesc, Charlene pentru această rugăciune puternică.

Distribuie clipul dacă ți-a plăcut.

Dacă nu știai, pe site-ul nostru publicăm mereu știri, articole, reportaje din lumea creștină și nu numai: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește-ne pe Facebook: https://www.facebook.com/pg/alfaomegatv/posts/

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 816, difuzată în februarie 2020.


Sursa: