Indignare în Austria după o serie de atacuri antisemite
Instituţiile reprezentând evreii din Austria vor face obiectul unei protecţii sporite din partea poliţiei după agresiunea unui responsabil al acestei comunităţi şi acte de vandalism asupra unei sinagogi, a anunţat sâmbătă seară guvernul federal, scrie AFP via agerpres.ro.
Reprezentantul evreilor din oraşul Graz (sud-est), Elie Rosen, a afirmat că a fost ţinta unui atac sâmbătă seară în momentul în care a ajuns în faţa localurilor comunităţii.
Elie Rosen nu a fost rănit, atacatorul său fugind de la locul incidentului.
O fereastră de la centrul comunităţii evreieşti din Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria, s-a spart şi mai multe geamuri au fost distruse sâmbătă seară.
Miercuri, persoane rămase neidentificate au scris sloganuri în favoarea cauzei palestiniene pe faţada sinagogii.
“La Graz, avem tot mai multe probleme cu antisemitismul de stânga şi anti-israelian”, a declarat Elie Rosen pentru presa austriacă în cursul săptămânii.
“Solidaritatea mea se îndreaptă către toţi evreii care trăiesc în Austria”, a declarat sâmbătă seară pe Twitter preşedintele federal, ecologistul Alexander Van der Bellen.
La rândul său, cancelarul conservator Sebastian Kurz a afirmat că este “şocat” şi a promis o anchetă eficientă.
În 2019, în Austria au fost semnalate 550 de incidente antisemite, dintre care aproape jumătate atribuite militanţilor de extremă dreaptă, o cifră care s-a dublat în cinci ani.
La 9 şi 10 noiembrie 1938, marea sinagogă din Graz a fost distrusă în timpul “Nopţii de Cristal”, pogromul organizat de nazişti împotriva evreilor sub al Treilea Reich.
În anul 2000, o nouă sinagogă cu o arhitectură modernă şi-a deschis porţile pe fundaţia celei vechi.
Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască din Austria număra 192.000 de persoane, circa 4% din totalul populaţiei.
Aproximativ 8.100 din cei 8,8 milioane de austrieci se reclamă în prezent de religie iudaică, potrivit ultimelor statistici oficiale, datând din 2018.
Sursă: Agerpres
Comunitatea evreiască din Graz numără 150 de persoane.
Sursa: