India: pastor atacat în timp ce predica Evanghelia în aer liber
05 Dec, 2018

India: pastor atacat în timp ce predica Evanghelia în aer liber

Un pastor şi adunarea de credincioşi la care predica au fost bătuţi cu brutalitate în statul indian Bihar. Aceştia au fost atacaţi pentru că ţineau o adunare de închinare în aer liber, şi au fost acuzaţi de convertiri forţate, o acuzaţie foarte des întâlnită în India. După acest eveniment violent, pastorul Bangali Das a declarat pentru Internaţional Christian Concern (ICC): „De când am intrat în slujba Domnului, tot m-am  pregătit pentru pericol şi persecuţie. Sunt gata să plătesc preţul pentru a-l sluji pe Dumnezeul meu.” Având bandaje în jurul pieptului şi respirând din greu din cauza rănilor primite în timpul atacului, pastorul Das continuă: „Marii oameni ai lui Dumnezeu cum ar fi Șadrac, Meșac şi Abednego şi prietenul lor Daniel au fost persecutaţi. Aceasta este pentru mine o ocazie să-l slăvesc pe Dumnezeu aşa cum au făcut-o şi ei. Voi continua să-l slujesc pe Dumnezeu în ciuda durerii şi dificultăţilor.” Das slujeşte ca pastor de 12 ani. După ce a absolvit şcoala biblică, el a început slujirea în Bihta, oraşul său natal, în 2006. După şase ani de slujire, pastorul Das a început să slujească în Tetua, un oraş aflat la 50 de km depărtare. Aici nu existau deloc creştini. Pastorul Das a închiriat o clădire şi a început să predice Evanghelia. Adunarea a crescut rapid şi curând locul de adunare s-a umplut până la refuz cu oameni dornici să audă Cuvântul Domnului. În mod regulat, se ţineau şi adunări de rugăciune foarte intensă şi curând întâlnirile de duminică atrăgeau în jur de 200 de persoane. Cineva a făcut plângere la poliţie, reclamând zgomotul din timpul adunărilor de închinare. Poliţia a venit şi l-a evacuat pe pastorul Das din spaţiul închiriat. Fără să se lase intimidat, pastorul Das s-a întors în oraşul natal Bihta şi a început să facă naveta la Tetua în fiecare duminică, unde a început să ţină adunări de închinare la umbra unor copaci, în aer liber. „Prin predicarea Cuvântului mulţi bărbaţi şi femei l-au acceptat pe Isus. Am improvizat o baracă, iar oamenii continuau să vină.” Lucrarea pastorului Das nu a trecut neobservată. „Fanaticii anti-creștini nu le plăcea că aveam această adunare în aer liber, aşa că ne-au atacat şi ne-au bătut,” a spus pastorul Das pentru ICC. Pe 4 noiembrie, un grup de astfel de fanatici s-au adunat şi l-au atacat pe pastorul Das şi credincioşii adunaţi pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. În acea zi, foarte mulţi din bărbaţii care veneau la adunările pastorului Das erau plecaţi la muncă, iar în adunarea erau doar 80-90 de persoane, majoritate femei. Atacatorii, folosing un linbaj abuziv, l-au acuzat pe pastorul Das de faptul că forţează oamenii să se convertească. Ei au spus că aceste întâlniri în aer liber creează probleme şi i-au cerut pastorului Das să nu mai predice în aer liber ci să caute o sală şi să predice acolo. „Le-am spus că avem nevoie de timp pentru a cumpăra un loc de închinare, moment în care ne-au înconjurat şi au început să ne bată. Doi bărbaţi m-au prins şi a început să plouă cu pumni peste trupul meu. Am fost rănit foarte rău în piept şi am răni şi la braţ. M-au pus la pământ şi m-au bătut până am ajuns inconştient.” Pastorul Das nu a putut duce conversaţia până la capăt. A început să-l doară capul foarte tare şi imediat a fost dus la spital unde a rămas sub tratament. În ultimele săptămâni pastorul Das s-a recuperat în urma rănilor suferite, iar o femeie creştină slujeşte în locul lui. Sunil Kumar, fiul pastorului Das, spune că tatăl său vrea să se întoarcă în stradă să continue slujirea după ce se va face bine. Există multe provocări pentru pastorul Das şi comunitatea care s-a format în jurul lui în oraşul Tetua. „Trebuie să strângem bani şi să cumpărăm pământ pentru un lăcaş de închinare,” a spus Sunil pentru ICC. „Ne va lua cel puţin şase luni, şi ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea resurse în acest scop.” Sursa: persecution.org StiriCrestine: Exemplul pastorului Das este unul care ne motivează şi ne inspiră în a trăi o viaţă de credinţa în ascultare şi slujire faţă de Domnul. În cele mai multe ţări din Asia persecuţia la adresa creştinilor este extrem de intensă. Pentru noi, credincioşii români,  există mult mai puţine pericole şi totuşi mulţi dintre noi suntem mult mai reticenţi în a ne angaja în mărturisire şi slujire cum o face pastorul Das. Haideţi să apropiem de Domnul, să ne înflăcărăm credinţa şi să ne dedicăm lui Isus în slujire cu toată inima!