In Memoriam pastorului Eugen
A plecat! Ne aşteaptă! Plecarea lui mă face să mă gândesc mai profund la cer şi să-L iubesc pe Hristos mai mult! Fratele Eugen mi-a fost prieten. Mi-a fost păstor în adevăratul sens al cuvântului. Simt un gol în sufletul meu, odată cu plecarea lui! Îmi curg lacrimile când scriu acest mesaj pentru că nu aş fi vrut să scriu despre aceasta, dar viaţa ne rezervă şi multe surprize. Am vorbit zilele trecute cu el, în suferinţă a fost întotdeauna o încurajare pentru mine! A fost prieten şi al Bisericii „Sion” din Sibiu. Venea cu drag la noi, ne bucuram împreună şi ori de câte ori ne auzeam la telefon sau ne întâlneam, răspândea o speranţă! A fost un om cu o inimă (chiar dacă a fost ciopârţită la propriu – a fost operat la inimă) foarte mare. Au încăput săracii, orfanii, văduvele, oamenii în nevoi, a fost cuprinsă şi toată zona Munţilor Apuseni, şi a încăput, plus alte locuri şi persoane din această ţară. Cu faptele acestea se va întâlni în veşnicie fratele Eugen. A fost un prieten devotat! A fost om de încredere! A plecat în Slavă, pentru că aici jos a depins de Hristos. Credea în El, ÎL iubea şi-L mărturisea. A avut nevoie de harul Lui şi a crezut că este mântuit doar prin jerfta Lui şi nu prin altceva. Mă simt stingher să vorbesc despre el la trecut! Mai bucuros sunt să pot scrie că este cu Isus, aşa cum ne-a promis El, cei care mor sunt fericiţi… Dragă soră Mihaela, El a promis că va fi apărătorul văduvelor. Aţi îmbrăcat o haină neagră a văduviei, El nu vă va văduvi niciodată! Va fi întotdeauna cu dumneavoastră! Chiar dacă sunt multe lacrimi în aceste zile, El vi le va şterge, veţi vedea aceasta! Dragi copii, care suferiţi despărţirea de tata, El a promis acelaşi lucru şi pentru voi, este Tatăl orfanilor! Este garanţia Lui! O credem, chiar dacă e greu în suferinţă să simţi că te mai iubeşte El… dar o face, El este acolo prezent! Fiţi tari, încrezători că nu mai e mult şi la acele ţărmuri, dincolo de râu… ne aşteaptă cei dragi care au plecat înaintea noastră. Ne este dor de ei, aşteptăm să ne vină rândul pentru a ne îmbarca şi a călători dincolo. Pentru fratele Eugen barca a sosit la ţărm, a trebuit să urce, dar vine şi după noi Acelaşi Conducător scump! Ne vom vedea pe malul celalalt! Acolo va fi mult mai bine. Nu va fi durere, nu va fi suferinţă… Cu durerea despărţirii de moment, aici jos… Cigher Sorin – Sibiu 9 februarie 2018