Importanța serviciului militar pentru o familie evreiască
20 Apr, 2021 - Alfa Omega TV

Importanța serviciului militar pentru o familie evreiască

După cum menționam, Israelul onorează memoria celor șase milioane de evrei uciși în Holocaust, dar au fost și alți evrei care au luptat în armata SUA, contribuind la o victorie pentru lume, pentru țara lor și până la urmă pentru poporul evreu. După peste 75 de ani, un soldat din armata Israelului spunea pentru Știrile CBN despre contribuția familiei sale în efectuarea serviciului militar pe trei continente, ajungând să lupte în Al Doilea Război Mondial și în final, acasă, în Israel. Julie Stahl ne prezintă reportajul.

La 18 ani, Jesse Ebner a emigrat în Israel pentru a se încorpora în armata israeliană și pentru a duce mai departe o tradiție de familie de generații.

„Ei știau că voi merge în armată bazat pe istoria familiei mele. În ultimii 300 de ani, toți am fost în armată într-un fel sau altul, începând de pe vremea Imperiului Austriac, până în vremea Statelor Unite. Am decis să vin aici, din motive ce țin de ideologia personală.”

Bunicul lui Ebner și frații săi au luptat alături de armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Frații bunicului au ajutat la înfrângerea Germaniei naziste și la eliberarea lagărului de concentrare Dachau. Unul din frații bunicului făcea parte din divizia 101 aeriană care a eliberat lagărul de concentrare Dachau. Fratele său era în prima divizie de infanterie și a aterizat în acele aterizări din Ziua Z.”

Între timp, bunicul său, Iacob, a luptat cu japonezii în Pacific. „Bunicul meu era Seabee. Un Seabee este un inginer combatant din marină. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ei trebuiau să deschidă calea pușcașilor marini să poată ateriza pe plaje pentru a lupta cu japonezii. A fost așadar la Iwo Jima și în Guadalcanal. Trebuia să ajungă pe plajă, să dezamorseze minele de teren și minele de tancuri pentru ca pușcașii marini să poată invada cu succes acele insule. Moștenirea militară care a început cu sute de ani în urmă a dus și la o schimbare de nume. Inițial ne numeam familia Cohen și la acea vreme au decis că vor să fie ofițeri în armata austriacă, așadar au împrumutat numele Ebner, un nume frumos austriac. Apoi tatăl meu a fost pilot în Aviația SUA. Ebner e de părere că acum familia lor a închis cercul. Cred că în parte am fost inspirat auzind experiențele bunicului și ale fraților săi, să caut ceva pentru care să lupt și am văzut Israelul, patria noastră, ca pe ceva pentru care putem lupta acum, ceva care există. Este ceva ce în urmă cu 300 de ani familia mea și-ar fi dorit să facă, dar acum eu am oportunitatea să o fac. Am simțit că pot închide cercul fratelui bunicului meu care a eliberat lagărul și pe cei care erau atunci în lagăr. Acum putem să se apărăm singuri.”

Cu antisemitismul în creștere în toată lumea, Ebner spune că este important pentru Israel ca el să fie aici pentru poporul evreu și ca armata israeliană să poată proteja statul evreiesc. „Sunt bucuros să mă trezesc zilnic știind că îmi fac partea mea pentru a mă asigura că lumea este puțin mai sigură. Suntem mereu pe linia frontului în ceea ce s-ar putea întâmpla lumii. De aceea trebuie să fim cât mai puternici și să continuăm ceea ce facem. Cred că armata israeliană este cea mai puternică din lume și noi suntem pregătiți de orice ne pregătesc vecinii noștri.”

Julie Stahl, Știrile CBN, Rehovot, Israel.


Sursa: