Hristos în iazul de foc?

Se spune, se vorbește, se menționează, se presupune, se scrie de către unii oameni cel puțin două aspecte principale cu privire la acest subiect și anume: Că Domnul Iisus Hristos în perioada de timp dintre moartea Lui pe cruce (despărțirea Duhului de trup) și Învierea Lui din morți, El a mers în iazul de foc să îi plătească lui satan (stăpânitorul lumii acesteia) prețul de răscumpărare pentru oamenii care se află sub puterea lui. Ori că odată Ajuns acolo, a fost cu scopul de a predica Evanghelia îngerilor și oamenilor, pentru a le mai da odată ocazia, oportunitatea, șansa de a fi convertiți, schimbați, salvați, răscumpărați. Să fie adevărat? Pot sta aceste teorii „în picioare?” Să fi făcut Domnul Isus una ca aceasta? Dacă răspunsul este da cu privire la primul aspect, atunci puterea și autoritatea lui satan pe acest pământ sunt infinite și nici Dumnezeu nu mai are putere și control asupra lui. Ceea ce este absolut fals și în mod clar nu putem fi de acord cu așa ceva. Hristos nu a plătit nimic lui satan și nici nu îi va plăti ceva vreodată. Dacă răspunsul este da, la cel de al doilea aspect, atunci tradiția ortodoxă, catolică, etc, este adevărată atunci când susține că mai poți face ceva pentru cei morți, așa că parastasul, rugăciunile pentru cei care sunt plecați de pe acest pământ, se pot practica fără dar sau poate. Și din nou, majoritatea nu suntem și nu putem fi de acord cu acest aspect. Totuși, care este adevărul atunci? Și de ce unii au ajuns la aceste concluzii? Ca să răspundem mai pe larg la acest subiect și la aceste întrebări, trebuie să ne adâncim privirile în Cuvântul Domnului. Ambele aspecte menționate mai sus și subiectul în cauză pe care îl descriu aici, au ca argument, ca sursă, ca punct de plecare un text principal (mai sunt și altele, dar cad foarte ușor și nu pot fi credibile), care se găsește în 1 Petru 3:18-20 și în care scrie astfel: „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume opt.” Însă aici nu apare expresia, Hristos a coborât în „iazul de foc”, ci apare „duhurile din închisoare”, iar scopul este clar și precis pentru care Domnul Isus face acest lucru în textul de față, pentru a le prezenta Evanghelia duhurilor din închisoare, o categorie specială și limitată (duhuri… care s-au răzvrătit în timpul construirii corăbiei lui Noe) care a existat într-un anumit timp și care acum sunt/au fost în locuința morților. Pentru că termenul folosit aici este „hades”. De fapt, Expresia, „Hristos a coborât, a intrat, a fost în iazul de foc” nu apare niciunde în Scriptură. Probabil mulți dintre noi încurcăm termenul grecesc „hades” care poate însemna numai mormânt, în Vechiul Testament fiind folosit „șeol” care înseamnă același lucru, mormânt, locuința morților cu termenul  grecesc „geenna” care înseamnă iad, loc al pedepsei. Iar în textul de față, este folosit de Petru același Cuvânt „hades”, nu „genna”. Iar o traducere corectă  exegetică din limba Greacă ar fi aceasta: „Căci și Hristos, odată pentru păcate a suferit, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să vă aducă la Dumnezeu, a murit în trup, dar făcut viu prin duhul cu care în închisoarea duhurilor a mers și a predicat, (duhurilor) care au fost răzvrătite odată când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta în zilele lui Noe când era construită corabia, prin care puține, adică opt suflete, au fost salvate prin apă.” Totuși unde este expresia: „Hristos a fost în iazul de foc?” Nu apare, nu este, nu există. Pentru cei interesați, cu privire la aceste text, am lăsat scrise trei interpretări a acestui pasaj. Dacă nu ar exista o diferență între cele două terminologii, atunci cele scrise în Apocalipsa 20:14, ar fi un non-sens și fără logică: „Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.” De ce ai arunca iazul de foc în iazul de foc?  Sunt mai multe iazuri de foc? Nu! Ci aruncă locuința morților în iazul de foc, ceea ce înseamnă că sunt două lucruri distincte, diferite. Termeni în limba greacă sunt diferiți, iar rolurile lor ca funcționalitate sunt diferite. Locuința morților, este un loc în care unii oameni au ajuns și se odihnesc așteptând sentința, judecata finală a lui Dumnezeu. Iar iazul de foc, este locul care înseamnă moartea a doua (despărțirea omului din prezența lui Dumnezeu pentru totdeauna), unde unii oameni ajung și își vor petrece neîncetat timpul acolo. După ce veșnicia se va roti de câteva ori în ciclurile sale, ei tot acolo vor fi, pentru totdeauna. Nu este poziția mea aceasta, dar dacă totuși se insistă că aceasta ar fi interpretarea corectă, Hristos, S-a dus în locuința morților pentru a le predica Evanghelia duhurilor prinse, care au trăit înainte să existe o lege (mozaică) sau Biserica. Faptul că s-a întâmplat asta atunci, nu înseamnă că se întâmplă și acum. Domnul Isus nu mai merge (dacă a fost vreodată) în locuința morților, pentru fiecare duh ajuns acolo, ca să predice Evanghelia. A fost o excepție (probabil nu a fost nici excepția, dar totuși dacă…)  și motivele pentru care au fost o excepție sunt destul de clare. Nu a existat o lege atunci, nu a existat o Evanghelie pe care  să o fi auzit aceste duhuri. Ceea ce vreau să scot în evidență, este faptul că există Dispensații în ceea ce privește modul lui Dumnezeu de lucru. Adică, există etape diferite de timp în ceea ce privește lucrarea lui Dumnezeu. De exemplu Dumnezeu a lucrat în Vechime cu poporul Israel, și acesta a fost poporul Lui, de care s-a îngrijit în mod special în acea perioadă, acordându-le o atenție mai specială decât celorlalte popoare. Acum însă are o altă lucrare, care este Biserica lui Hristos, o lucrare nouă, descrisă și înfăptuită abia în Noul Testament. Asta înseamnă că poporul Israel este Israel și Biserica este Biserică Desigur aici intră și evreii mesianici, care ajung tot una cu noi în Hristos Isus. Israel nu este = Biserică și Biserica nu este egal = Israel. Ce implicații are această teologie a Dispensaționalismului? Destul de mari. Pentru că, (opinie personală, încredințare în baza unui studiu) în locuința morților, au ajuns cei care au au trăit până la moartea Domnului Isus. Oamenii care au murit înainte de Hristos, au ajuns în această locație în care (este posibil ca) Hristos a trecut să le prezinte Mesajul Evangheliei celor care au trăit înainte de potop (doar lor). Însă când vine vorba de oamenii care au trăit și au murit după moartea lui Hristos, ei nu mai ajung în locuința morților, ci direct în prezența lui Hristos, ori în iazul de foc. Argumentarea Biblică a acestei poziții teologice, din punctul meu de vedere este clară, corectă și concretă. 1. Înainte de moartea lui Hristos = Israel. Ø  Samuel 28:8-20. Un exemplu Biblic, este atunci când Saul (împăratul lui Israel) merge la vrăjitoare, ca să poată sta de vorbă cu Samuel care era mort (prorocul Domnului) și a fost deranjat din șeol (mormânt, locuința morților). Ø  Luca 16: 19-31. Un alt exemplu este pilda bogatului și a lui Lazăr, care se afla în sânul lui Avraam. Desigur că, prin și pe pilde nu putem face „teologie”, dar de menționat este faptul că și în această pildă, Domnul Isus îl clasifică pe Lazăr în sânul lui Avraam (posibil, locuința morților). 2. După moartea lui Hristos. Este destul de clar că de aici lucrurile se schimbă, că cei ce mor în Hristos ajung direct în slava Tatălui, în Împărăția Lui la fel cum a ajuns și Hristos. Ø  Luca 23: 43. Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Ø  Luca 23:46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și, când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul. Este clar că Domnul Isus a fost direct la Tatăl după moarte, nu în altă parte. Ø  Luca 23: 43. Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Tâlharul de pe cruce, este un exemplu clar, că el nu ajunge în locuința morților sau în „sânul lui Avram, ci în împărăția lui Dumnezeu, cu Hristos în raiul Său.” Ø  Fapte 7:56/59 și a zis: „Iată, văd cerurile deschise, și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu… Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga Și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” Ștefan, aproape de moarte vede cum cerurile îi se deschid și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta Tatălui. Și îl roagă pe Isus să îi primească Duhul, care desigur, a mers la El. În concluzie, aș vrea să precizez din nou, că Hristos nu a fost în iazul de foc așa cum susțin unii, această expresie nu apare în Scriptură și nu este demnă de luat în considerare. Lăsați Scriptura să spună ce vrea ea să spună, nu ce vrem noi să spună. Credeți Biblia, Vestea bună care ne spune că, Hristos S-a născut, Hristos a murit, Hristos a fost îngropat, Hristos a înviat, Hristos S-a arătat, Hristos S-a înălțat. PS: Aici sunt cele trei interpretări despre care v-am scris mai sus: Hristos a mers în locul unde duhurile răzvrătite (rele) din perioada de dinaintea potopului sunt închise. Aceasta se referă la călătoria avută de Hristos înainte de învierea Sa; și le-a proclamat victoria lui și judecata lui Dumnezeu. Hristos a mers în hades la sufletele oamenilor care au fost neascultători în vremea lui Noe. Predica lui Isus poate fi astfel înțeleasă ca: Ø  Simplu anunț al victoriei Lui, Ø  proclamare a Evangheliei, o a doua șansă pentru cei morți. Duhul lui Hristos a fost în Noe și el a predicat celor răzvrătiți în timpul construirii corăbiei. El a predicat despre necesitatea pocăinței dar oamenii nu l-au ascultat. ( Ținând cont de contextul în care a f0st așezat acest text, spre această interpretare tind și eu.) Autor: Daniel Godja