Haideți să ne oprim din a le spune fetelor noastre că Frumoasa poate salva Bestia

Cu câteva săptămâni în urmă, soțul meu John și cu mine am vizionat „Clubul micului dejun” (engl. Breakfast Club) împreună cu Emma și Lucas. M-am întrebat inițial, dacă filmul este potrivit sau nu pentru ei, însă copiii m-au asigurat că la școală aud mai mereu înjurături și că știu totul despre marihuana. Grozav. Mă simt mult mai bine știind aceste lucruri. Dar am decis totuși să privim filmul împreună și apoi să discutăm despre el în familie. „Clubul micului dejun” este un film clasic din generația mea. Îl vizionasem din nou și din nou împreună cu prietenii mei, însă nu m-am gândit mult la tema evidentă care apare î0n acest film. Acum, în calitate de femeie matură și mamă, trebuie să recunosc, că sunt mai puțin îngrijorată de înjurăturile decât de persoana agresorului care apare în film. După ce am revăzut acum acest film popular și iubit de adolescenți, mă întreb: cum ar trebui să confruntăm acest motiv al Frumoasei și Bestiei din cultura noastră? În mod special, cum să privim acest motiv în era hashtagurilor #meToo și #ChurchToo? Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Există și câteva aspecte frumoase ale basmului „Frumoasa și Bestia”. Îmi place că Bestia se transformă într-un prinț bun și acest lucru se întâmplă în primul rând pentru că o fată bună și iubitoare îi devine prietenă. Problema este că societatea noastră pare să fie vrăjită de această narațiune. Suntem asaltați de ideea fetelor bune care salvează băieții răi. La prima vedere, acest lucru pare inofensiv. Ce e în neregulă cu o fată bună care face o diferență de durată în viața unui bătăuș? În calitate de creștin egalitarist, cât și de mamă care încearcă să crească un băiat și o fată, acest motiv mă neliniștește. Molly Ringwals a scris un eseu extraordinar despre acest subiect, unde recunoaște că ea a fost atrasă mai mult de băieții răi decât de cei buni: „Abia după treizeci de ani am încetat să consider bărbații abuzivi din punct de vedere verbal mai interesanți decât cei buni”. Iată un exemplu în acest sens. Literatura ne prezintă și narațiuni bune despre ideea alternativă. Să luăm în considerare diferența dintre domnul Wickham și domnul Darcy în „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen. În timp ce domnul Darcy are cu siguranță o măsură de aroganță, totuși nu se compară cu domnul Wickham. Darcy este un om bun, virtuos, cu o moralitate exemplară, în contrast cu Wickham, care este un ticălos teribil în toate privințele. Un alt exemplu îl putem vedea la Anne din Green Gables și prietenul ei, Gilbert Blythe. În final, Anne își dă seama că Gilbert este cel cu care ea se va simți acasă. Însă chiar și cu aceste titluri bune din stocul nostru de literatură, tema Frumoasei și a Bestiei este prea răspândită pentru a putea fi ignorată. Vedem aceasta numai privind la unele din cele mai populare cărți din cultura noastră. Cărți precum „Twilight”, „Cincizeci de nuanțe de gri” (engl. Fifty Shades of Grey) și chiar „Jurnalul” (engl. The Notebook) de Nicholas Sparks înnobilează acest motiv al Frumoasei și al Bestiei. Un roman creștin pe care l-am îndrăgit ca femeie tânără a fost „O voce în vânt” (engl. A Voice in the Wind) de Francine Rivers. În roman, o fetiță neprihănită și modestă câștigă dragostea unuia dintre cei mai egoiști hedoniști din toate timpurile. Bunătatea ei îl convinge și îi schimbă inima. Deși cartea are calități frumoase, mesajul ei trebuie tratat cu mare precauție. În toate aceste filme și cărți, fata cea bună vede calitățile răscumpărătoare ale unui rebel în care crede, în schimbarea căruia „are credință”. Pe parcursul filmului sau al romanului, băiatul rebel găsește că bunătatea ei este atât de atrăgătoare încât se îndrăgostește de ea. Apoi, de-a lungul timpului se schimbă să fie pe placul ei, și în acest fel să o cucerească. Nu vreau să sugerez că acest lucru nu se poate întâmpla niciodată în viața reală, dar cred că facem mare rău femeilor prin faptul că promovăm un astfel de mesaj. Le învățăm să romantizeze răul și să minimalizeze abuzul emoțional și fizic. Este ca și când am spune: abuzul este tolerabil dacă este de dragul răscumpărării. Aceeași problemă se regăsește și în învățătura des întâlnită, care presupune că o soție abuzată trebuie să se roage pentru soțul ei și să se supună violenței lui de dragul mântuirii lui. Este dificil să găsești până și cuvinte care să poată descrie cât de departe este acest sfat de o teologie sănătoasă a răscumpărării. Frumoasa și bestia ne învață să nu privim la ceea ce se vede în exterior ci la sufletul frumos din interiorul unui bătăuș. Și acest lucru e bun. Dar, în același timp, le încurajează pe fete să nu bage în seamă comportamentele violente când se întâlnesc cu băieți sau bărbați, și le sugerează că bătăușii pot fi atrași și câștigați de bunătatea inconștientă a femeilor. Plasăm în acest fel răspunderea pentru schimbare asupra persoanei greșite. Îi învățăm pe băieții rebeli că tot ceea ce au nevoie pentru ca să se schimbe este o fată bună, că femeile oferă formula magică de care au nevoie bărbații pentru a deveni ei înșiși mai buni. Astfel responsabilitatea pentru inspirarea bărbaților de a crește devine a femeilor – și constă în capacitatea lor de a suporta răutatea bărbaților. Rulând ideea aceasta mai departe, după câțiva ani de căsnicie, băiatul rău începe să o considere pe fata bună drept cicălitoare sau plictisitoare. Nu este atât de aventuroasă în dormitor cum i-ar plăcea lui, iar dulceața ei se estompează. Efectul magiei piere, și totul devine ca la momentul inițial. El a rămas un rebel, este poate și violent și tiran. El nu știe cum să fie un om bun de la sine, deoarece societatea l-a învățat că aceasta nu este o sarcină pe care trebuie el să o suporte. Astfel, ciclul abuziv continuă. Putem crede că aceste povestiri sunt inofensive. Dar ele le instruiesc pe fete să aleagă bărbați pe care să trebuiască să îi „salveze” în favoarea celor care sunt deja blânzi și amabili și gata să iubească cu fidelitate. În loc să le încurajăm pe fete să se avânte în răscumpărarea „bestiilor” și a rebelilor, ar trebui să le îndemnăm să aleagă oameni care sunt credincioși, respectabili, competenți din punct de vedere emoțional și consecvenți în gândire, vorbire și comportament. În Scriptură citim povestiri frumoase despre Dumnezeu căutându-i pe cei pierduți – exact așa este Dumnezeu. În calitate de copiii ai lui Dumnezeu, trebuie să credem și noi în răscumpărare. Trebuie să lucrăm pentru salvare și să sperăm în schimbare. Însă nu în așa fel încât să te căsătorești cu acel om, crezând că acest lucru va duce la „fericirea până la adânci bătrâneți” (engl. happily ever after). Nu suntem chemați să ne sacrificăm pe noi pe altarul răscumpărării altcuiva. Este timpul să ne oprim din a spune unei generații întregi de femei să-și găsească identitatea în capacitatea lor de a „repara” băiatul rău și de a-și salva agresorul. E timpul să ne oprim din a le spune fetelor noastre că Frumoasa poate răscumpăra Bestia! Sursa: CBE International