Guvernul chinez forțează familiile sărace să-și abandoneze credința creștină | AO NEWS
În persecuția continuă a creștinilor de către guvernul chinez, familiilor sărace li se spune acum să renunțe la credința lor sau altfel vor pierde ajutoarele sociale de la stat.
Publicația creștină Bitter Winter, care se ocupă cu monitorizarea drepturilor religioase în China, raportează că economia chineză a fost profund afectată de pandemia de Coronavirus, în special gospodăriile cu venituri reduse, care abia reușesc să facă față.
Acum, oficialii guvernamentali impun creștinilor care primesc plăți de la stat să înlocuiască crucile, simbolurile religioase și imaginile creștine din casele lor cu portrete ale liderilor comuniști din China.
"Tuturor gospodăriilor sărace din oraș li s-a spus să afișeze imagini cu Mao Zedong", a spus un pastor local pentru Bitter Winter. „Guvernul încearcă să ne elimine credința și vrea să devină Dumnezeu în locul lui Isus”.
Conducerea orașului Xinyu din sud-estul provinciei Jiangxi a oprit plățile unui creștin cu dizabilități pentru că acesta a continuat să meargă la biserică.
La începutul acestui an, regimul comunist a început să înlăture crucile din bisericile din China și acum portretele lui Mao și Xi au înlocuit imaginile despre Duhul Sfânt.
Sursa: