Gordon Robertson despre importanța Bibliei, mass-media și statul evreiesc | Știre Alfa Omega TV
Pe 18 octombrie, biroul de presă al guvernului israelian a susținut al patrulea summit anual al presei creștine, unde vin împreună jurnaliști creștini din întreaga lume, dar în acest an, precum multe alte evenimente, s-a ținut virtual, din cauza COVID-19. Gordon Robertson de la CBN a luat cuvântul la acest summit și spunea cum Israelul devine o lumină a națiunilor, așa cum spunea și profetul Isaia că va fi:
„Vedem pacea înfăptuită cu EAU și Bahrain. Nu ar fi oare minunat ca pacea să se răspândească în tot Orientul Mijlociu? Vreau să vă spun ceva ce am avut pe inimă. Voi citi un verset din Isaia 49. Este o profeție despre Israelul modern. Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. Acest verset l-a inspirat pe David Ben-Gurion, și în scrierile sale spunea despre destinul Israelului, în timp ce lucra la formarea statului modern, în anii 1920-30. În timp ce lucra cu ardoare la înființarea Israelului, în inima lui era mereu acest lucru. Noi astăzi trebuie să recunoaștem că destinul Israelului nu este doar strângerea semințiilor, restaurarea ruinelor, sau înflorirea deșertului. E vremea ca Israelul să fie lumina neamurilor. Când privim la stema Israelului, putem vedea Menora, care ne amintește că însăși pe stema Israelului este o lumină a neamurilor. Aș vrea să reamintesc oamenilor că Menora nu mai este în templu acum, iar acea Menora este Israelul însuși, în timp ce devine lumina neamurilor, reparând lumea, aducând lucruri bune oamenilor. Ca presă creștină, misiunea noastră este să spunem lumii despre ceea ce face Israelul. Știu că în aceste vremuri de boicot, dezinvestiții și sancțiuni, este o misiune dificilă și mulți dintre voi ați fost demoralizați de răspândirea antisemitismului în lume. Aici în America, sau în Franța și Europa, în Orientul Mijlociu, răspândirea antisemitismului ne poate descuraja și ne face să ne întrebăm care este sursa sa și de ce în 2020 încă mai avem așa ceva. Mai mult, avem această pandemie globală care de asemenea ne poate descuraja. Isaia mai spune ceva. Vreau să vă reamintesc că manuscrisele lui Isaia au fost, dacă vreți, redescoperite, într-o peșteră din Qumran, ca parte a renașterii națiunii Israelului. Este singurul manuscris complet dintre cele găsite la Marea Moartă și este o profeție despre Israel. În această profeție avem și un cuvânt de încurajare și ni se spune ceea ce face Dumnezeu. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa descurajat, până va așeza dreptatea pe pământ. Să fie aceasta chemarea și misiunea noastră! Nu vom slăbi, nici nu vom fi descurajați, fiindcă mai mare este Cel care este în noi decât cel care este în lume. Noi vom lucra împreună cu Dumnezeul cel Atotputernic pentru a așeza dreptatea pe pământ. Haideți să facem din aceasta misiunea și chemarea noastră. Fiți o lumină a națiunilor! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
Sursa: