Germania interzice „terapia de conversie a persoanelor gay” în cazul minorilor
Parlamentul german a aprobat o lege care interzice terapie de conversie a persoanelor de orientare homosexuală pentru tinerii sub 18 ani.
Conform legii, minorii nu vor mai putea lua parte la nici o intervenţie care urmăreşte să le schimbe orientarea sexuală sau identitatea de gen.
Leagea prevede aceleaşi interdicţii şi în cazul persoanelor între 18-26 de ani, dacă „sunt constrânși, ameninţați sau sunt induși în eroare.”
Publicitatea sau oferirea unor astfel de terapii va fi sancţionată cu 30.000 de euro sau cu o pedeapsă de până la 1 an de închisoare.
Mai mult, părinţii sau tutorii care îşi vor forţa copii să parcurgă aceste terapii vor putea fi de asemenea pedepsiţi.
„Libertatea de exprimare ar putea genera confuzie pentru persoanele de peste 18 ani.”
Ministrul german al sănătăţii Jens Spahn, a subliniat că „tinerii sunt forţaţi să intre în aceste terapii de conversie, de aceea este foarte important ca ei să găsească sprijin în această lege, este un semnal clar că statul vrea să îi ajute.”
„Legea germană înlesneşte protecţia minorilor, pe când libertatea de exprimare şi cea de conştiinţă ar putea stârni confuzie în cei peste 18 ani,” a adăugat el.
Partidul conservator (CDU) al cancelarului Angela Merkel şi aliaţii lor sociali-democrați au votat în favoarea legii. Extrema dreaptă „Alternativa pentru Germania” (AfD) s-a abţinut de la vot. În mod similar au procedat şi partidele de stânga şi cele verzi, pe motiv că legea nu merge suficient de departe în protejarea tinerilor.
Germania este a cincea ţară care adoptă o astfel de lege, după Malta, Ecuador, Brazilia şi Taiwan.
În iunie 2019, atunci când legea a fost introdusă pentru prima dată în Parlament, Alianţa Evanghelică din Germania (EAD) a scris scrisori către experţii din comisia însărcinată de ministerul sănătăţii pentru elaborarea legii, oferind o „alternativă legislativă.”
Legea propusă de guvern nu era „nici coerentă în premisele sale şi nici consistentă în modul de abordare. Nu se ridică la standardele cerute de propriile sale valori şi scopuri,” a declarat Reinhardt Schink, secretarul general al Alianţei Evanghelice din Germania pentru Evangelical Focus.
„Legea propusă va discrimina persoanele homosexuale prin faptul că le va împiedica să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa lor personală.”
Schink explică faptul că EAD susţine că libertatea de alegere trebuie luată în serios şi pusă în practică, şi că vrea să „prevină ca ajutorul sau consilierea persoanelor homosexuale, care se luptă cu identitatea lor sexuală sau cele care doresc o schimbare, să fie tratatat ca o infracţiune.”
Sursa: Evangelical Focus